Cu un ochi râdem, cu altul plângem!
Ne pleacă şi medicii veterinari
După valul plecărilor de specialişti din medicină generală umană, şi medicina veterinară din România este în suferinţă. În 2017 au părăsit ţara 150 de noi absolvenţi, iar în ultimii cinci ani au emigrat peste 700 de tineri veterinari. Agenţiile de recrutare din Marea Britanie, Franţa şi Spania le fac oferte de mii de lire sau euro pe lună celor care vor să lucreze în mici cabinete rurale, ferme sau abatoare.
Doctorul Ciprian Olteanu, medic veterinar, absolvent al Facultăţii de Medicină Veterinară al Universităţii Spiru Haret, declara recent unui post de televiziune naţional: Cât câştigam într-o lună în România, câştig în trei zile în Anglia. Cea mai mare pondere de medici veterinari străini de pe teritoriul Angliei o au românii.
Cum am aflat că numai dintre absolvenţii 2018 ai Facultăţii de Medicină Veterinară din cadrul Universităţii Spiru Haret 6 sau 7 tineri doctori lucrează deja în străinătate, nu întâmplător, am încercat să ne lămurim la sursă, la sediul facultăţii haretiste, într-un dialog cu conf. univ. dr. Ioana Cristina ANDRONIE, decanul facultăţii.
Reporter: Este adevărat că cei mai buni absolvenţi ai Facultăţii de Medicină Veterinară, din cadrul Universităţii Spiru Haret, aleg să profeseze în străinătate?
Conf. univ. dr. Ioana Cristina ANDRONIE: E trist să spun acest lucru, dar trebuie să recunosc… Ceea ce este important şi a fost întotdeauna pentru noi este faptul că Facultatea de Medicină Veterinară de la Universitatea Spiru Haret este prima şi singura facultate particulară de profil din ţară. În decursul anilor – are mai mult de un sfert de veac de la înfiinţare – a avut mai multe sedii în Bucureşti, dar asta nu a împiedicat procesul de învăţământ, care se desfăşoară în mod normal şi legal, ceea ce a dus în timp la creşterea numărului de studenţi. Este o facultate acreditată şi avem 50 de locuri disponibile pentru fiecare an. De doi ani de zile am reuşit să le ocupăm integral, ceea ce înseamnă foarte mult, în condiţiile în care la celelalte facultăţi de medicină veterinară de la stat locurile de la buget nu se ocupă în totalitate. Aspectul acesta este foarte important pentru noi, pentru că, de doi ani, de când facem admiterea la maximum, am constatat că sunt din ce în ce mai mulţi candidaţi care vin, se înscriu şi rămân la facultatea noastră, faţă de cei din anii anteriori, care veneau şi aveau o primă opţiune, se înscriau, ca să aibă un loc şi se duceau la facultatea de stat la taxă şi, dacă promovau acolo, retrăgeau dosarul de aici.
Reporter: În condiţiile de azi din învăţământul superior de la noi, chiar este o performanţă. Cum aţi reuşit?
Conf. univ. dr. Ioana Cristina ANDRONIE: Avem foarte mulţi absolvenţi în piaţa muncii şi aceştia fac promovare pentru Universitatea Spiru Haret, trimiţând în fiecare an candidaţi pentru admitere la noi. Mai mult decât atât, pot să spun că am avut surpriza ca medici veterinari, care sunt absolvenţi ai altor facultăţi, să trimită absolvenţi de liceu la Universitatea Spiru Haret, motivul fiind, mai ales, partea practică de aici. Limita de 50 de locuri pentru fiecare an ne permite să ne ocupăm foarte mult de fiecare student în parte, care va învăţa într-un colectiv relativ restrâns. Pe parcursul orelor de lucrări practice orice student poate interveni şi lucra efectiv, ceea ce este un plus pentru ei. Mai mult decât atât, mergem frecvent în unităţi de creştere a animalelor unde suntem primiţi tocmai pentru faptul că venim cu număr relativ mic de studenţi şi nu deranjăm partea de producţie de acolo. Deci, partea practică, la noi, a primat, lucru care deja este cunoscut de către medicii din teren şi ne-a şi crescut prestigiul, ajungând să avem anul acesta, din 300 de locuri totale pe ciclu (şase ani de învăţământ, în care este inclusă licenţa şi masterul), 250 de studenţi, ceea ce înseamnă un lucru foarte bun. Avem dascăli foarte buni, pregătiţi, implicaţi, relaţia pe care o au cu studenţii este una foarte bună, iar studenţii sunt foarte mulţumiţi, având în vedere că unii dintre ei au venit de la Facultatea de Medicină Veterinară de stat din Bucureşti, aşa cum am mai spus; când au venit au realizat diferenţele şi nu le venea să creadă. După ce s-au convins de calitatea procesului de învăţământ de la Universitatea Spiru Haret, au ales singuri să facă promovare pentru noi, pentru Facultatea de Medicină Veterinară.
Reporter: Aşadar, putem fi mândri, pe de o parte, de reuşita conaţionalilor, dar, pe de altă parte, rămânem tot mai săraci şi urmăriţi de probleme din ce în ce mai mari…
Conf. univ. dr. Ioana Cristina ANDRONIE: Da, este adevărat! Există în Anglia un grup de haretişti pe cinste, care lucrează acolo de 2-3 ani de zile. Din promoţia 2018 sunt deja 6 sau 7, care lucrează acolo (având diploma echivalată). Avem şi un lider între ei, doctorul Ciprian Olteanu (care s-a ocupat şi se ocupă şi de echipa de fotbal a facultăţii!), care ne ţine la curent cu evoluţia absolvenţilor noştri din Anglia.
Ce e de comentat? Pe de o parte, suntem bucuroşi de reuşita absolvenţilor Facultăţii de Medicină Veterinară. Despre ei trebuie vorbit, cât mai des, despre performanţele lor şi nu doar de 1 Decembrie, când ne mândrim că suntem români. Pe de altă parte, trebuie spus că medicii veterinari, financiar, după şase ani de facultate, la absolvire au două variante: un salariu mediu de 2.500 de lei pe lună, ca angajat al unei clinici private, sau o leafă de 4.000 de lei, dacă prind un post la stat. În schimb, ofertele companiilor de recrutare pentru Marea Britanie, de pildă, pornesc de la 1.500 de lire sterline pe lună pentru un inspector de abator. În prezent, 30% dintre absolvenţi dau curs cel puţin unui contract în străinătate. Medicii veterinari din generaţia veche spun că, nu întâmplător, în România, gripa aviară şi pesta porcină au avut un impact devastator asupra economiei. Problemele principale sunt lipsa prevenţiei şi nepăsarea faţă de sfaturile specialiştilor, din păcate tot mai puţini, de la an la an, între graniţele ţării! (Text şi foto: Ciprian C. VASILESCU)