Prof. univ. dr. Grigore Albeanu, decanul Facultăţii de Inginerie şi Informatică, ne-a declarat: În perioada 10-12 decembrie Universitatea Spiru Haret a organizat Zilele Bibliotecii Universitare. Ne-am pregătit pentru fiecare dintre cele trei zile, ca să facem anumite acţiuni. În prima zi, ne-am axat pe o prezentare privind Realizările şi personalitatea academicianului Gheorghe Marinescu, care în luna septembrie ar fi împlinit 100 de ani, însă ne-a părăsit acum două decenii şi mai bine, în condiţiile unei ierni dificile. În a doua zi, a avut loc workshop-ul Baze de date, pentru că promovăm nu doar proiectele, ci şi literatura de specialitate care stă la baza realizării proiectelor: reviste, cărţi de specialitate, şi am considerat că rezultatele proiectelor studenţilor se pot încadra şi în zona bibliotecii. În a treia zi a evenimentului, am prezentat baze de date ştiinţifice, accesul la literatura ştiinţifică pe care o oferă Universitatea Spiru Haret studenţilor, cadrelor didactice, prin diferite proiecte, în special prin proiectul ANELIS.
În data de 11 decembrie 2019, a avut loc cea de-a 3-a ediţie a workshop-ului de Baze de date în cadrul Facultăţii de Inginerie şi Informatică. Acest eveniment anual, sub coordonarea conf. univ. dr. Nicoleta Iacob, are ca scop pregătirea studenţilor pentru a prezenta în public diverse lucrări de cercetare ştiinţifică studenţească, motivarea celor care sunt în primii ani, în ceea ce priveşte nivelul de profesionalism cerut de o astfel de prezentare, dar şi posibilitatea celor mai buni de a se face remarcaţi de către profesori si colegi. O astfel de oportunitate este valoroasă, atât pentru CV, deoarece lucrările fac parte din portofoliul cu care studenţii se pot prezenta la angajare, cât şi pentru experienţa proprie a fiecăruia. În plus, în cadrul întâlnirii, studenţii din diverşi ani de studiu au ocazia să se cunoască, să socializeze şi să descopere alte persoane cu preocupări comune, formând relaţii profesionale care pot dura o viaţă. Lucrările prezentate, peste 50, acoperă teme dintre cele mai diverse, de la gestiunea electronică a unor centre medicale, de servicii auto sau magazine online, la platforme de gaming, tehnologii Blockchain şi aplicaţii mobile. În premieră, vor fi prezentate şi proiecte cu teme mai apropiate de hardware, cum ar fi construcţia şi utilizarea unei cabine foto digitale, sau platforme de virtualizare, teme asociate disciplinei Arhitectura sistemelor de calcul.
Ediţia a treia a Workshop-ului Baze de date a adunat un număr record de participanţi.
Este un eveniment la a treia ediţie, care pune studenţii şi masteranzii să prezinte propriile proiecte în mod public, ceea ce va duce nu numai la o experienţă foarte interesantă pentru cel care prezintă, dar mai ales pentru ceilalţi colegi, care vor învăţa despre noi tehnologii, noi proiecte şi sperăm ca acest mod de lucru orientat pe proiecte să continue şi în anii următori. – ne-a spus prof. univ. dr. Grigore Albeanu, decanul Facultăţii de Inginerie şi Informatică.
Dintre numeroasele proiecte prezentate de studenţii Facultăţii de Inginerie şi Informatică, unul mi-a atras atenţia în mod special. Este vorba despre o Cabină foto, realizată integral, de la concepţie până la materializare şi utilizare, de un student din anul I. Dincolo de măiestria execuţiei, dar şi de reperele fotografice importante din istoria şi evoluţia camerelor obscure, Iulian Dobre, căci acesta este numele creatorului Cabinei foto, a reuşit într-un timp relativ scurt (în aproximativ trei minute, cât a durat interviul) să mă imortalizeze pe hârtie fotografică. Succesul Cabinei foto este garantat, iar îndrăzneţul proiect îi va aduce cu siguranţă nota maximă!
Iulian Dobre: Am construit o Cabină foto pentru Workshop-ul sistemelor de calcul. Cabina este compusă dintr-o parte hardware, care înseamnă un rotel welles, un laptop „doi în unu” cu touch screen, aparatul foto DSLR, cât şi blitzul extern, imprimanta cu sistem inkjet, şi ea cu sistem welles. Cabina este construită de la zero de mine. Am cumpărat o foaie de lemn, am tăiat-o, am vopsit-o, apoi am asamblat diferitele elemente. Când a fost gata, am montat pe ea diverse ornamente. Iniţial, am gândit cabina pentru o petrecere, dar uşor, uşor mi-a venit ideea de a o aduce la cea de a treia ediţie a workshop-ul Baze de date. A fost foarte bine primită şi de colegii mei şi de profesori. Toţi m-au apreciat pentru munca depusă. Am reuşit, pornind de la o idee, să materializez Cabina foto, iar rezultatul constă în faptul că acum, când stăm de vorbă, eu pot să scot la imprimantă fotografia în care apăreţi. (Ciprian C. VASILESCU)