EYJAFJALLAJÖKULL

Vă amintiţi ce amuzantă ni se părea ciudata harababură de litere de mai sus? Altfel, nimic de râs în erupţia vulcanului islandez botezat cu acest nume, dacă ne gândim numai la blocarea traficului aerian în întreaga Europă, timp de aproape trei luni. Pe platformele de socializare apăruse chiar o caricatură foarte nostimă, care încerca să explice cum putea cineva scorni un asemenea nume: o pisică poznaşă ţopăia pe tastatura unui laptop, făcând să apară pe ecran un şir de litere aparent fără înţeles. Aceasta era – spunea realizatorul desenului – singura posibilitate ca un asemenea nume să apară.
Nu am nici cea mai mică intenţie de a lua în derâdere limba prietenilor noştri mâncători de hering şi carne de balenă. Dimpotrivă, la fel ca autorul caricaturii, mă văd forţat să admit că năzbâtioasa mâţă a dat o raită şi pe la noi, alergând năucă pe tastaturile unor instituţii. Numai aşa ne putem explica degringolada începutului de an şcolar, avalanşa de măsuri contradictorii, minciuna, zăpăceala, haosul. Doar în acest fel putem înţelege de ce tabletele destinate şcolarilor există exclusiv în statistici, nu şi pe masa de studiu a copiilor. Doar astfel are logică ignorarea cu bună ştiinţă a realităţilor învăţământului din mediul rural, a lipsei de pregătire a unei bune părţi a cadrelor didactice, a absenţei măştilor şi dezinfectanţilor din instituţiile de învăţământ, instituţii care, fie vorba între noi, au încă nerezolvată problema toaletelor şi a apei curente sau se află în zone în care penele de curent sunt o realitate cotidiană. Ce sens mai are să vorbim despre predarea online acolo unde copiii învaţă la lumina lămpii cu gaz, iar o cameră de baie este doar un vis? Cum vor învăţa tinerele vlăstare ale românilor să buchisească după ce străbat opt, zece, doisprezece kilometri pe jos, prin pădure, printre sălbăticiuni, pentru a accede la lumina învăţăturii, cu sau fără mască?
Aceeaşi neorânduială este, din păcate, prezentă peste tot, de la drumurile neasfaltate şi investiţiile lăsate pradă ruginii şi până la ruşinos de inexistenta (după treizeci de ani!) centură ocolitoare a capitalei. O babilonie administrativă se află în plină desfăşurare. Se împrumută bani cu sacul, dar nimeni pune mâna pe mistrie, pentru că nu există un plan coerent, o strategie unitară.
Singura certitudine rămâne pisica lăsată să ţopăie în voie pe tastaturi, provocând neorânduială, dezordine şi răvăşeală. Pentru că nimeni nu o vede cum scutură din coadă fericită, desfătându-se şi tremurând din mustăţi în spatele peretelui de „pepsiglass”…  (Dragoş CIOCĂZAN)