Expoziţia Ritual and Memory: The Ancient Balkans and Beyond aduce la New York (SUA) artefacte preistorice din muzee româneşti
O întâlnire aproape neaşteptată cu istoria pot avea românii care sunt în New York acum. Şase muzee din România participă la expoziţia internaţională Ritual and Memory: The Ancient Balkans and Beyond cu o selecţie de 60 de artefacte pre şi protoistorice din perioada neoliticului, a epocii bronzului şi până în a doua epocă a fierului. Evenimentul, deschis în perioada 21 septembrie 2022 – 19 februarie 2023, desfăşurat în cadrul Institute for the Study of the Ancient World al New York University, este parte a proiectului expoziţional internaţional The First Kings of Europe, organizat la New York şi Chicago, precum şi în Canada – Gatineau. El reprezintă un demers cu totul aparte, iniţiat de Field Museum (Chicago, SUA) în colaborare cu alte peste 20 de muzee din zona Europei de Sud-Est şi Centrale. Expoziţia reuneşte peste 750 de bunuri culturale de primă importanţă din colecţiile unor instituţii muzeale din Albania, Bosnia-Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Kosovo, Macedonia de Nord, Muntenegru, România, Serbia, Slovenia şi Ungaria. Pentru România, coordonatorul proiectului expoziţional este Muzeul Naţional de Istorie a României, care colaborează cu alte cinci instituţii muzeale: Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei (Cluj), Complexul Muzeal Naţional Neamţ (Piatra Neamţ), Muzeul Civilizaţiei Gumelniţa (Olteniţa), Muzeul Olteniei (Craiova) şi Muzeul Judeţean Buzău. Beneficiind de împrumuturi temporare ale unor bunuri culturale din patrimoniul unor state europene, expoziţia oferă o oportunitate deosebită pentru specialiştii şi publicul nord-american de a descoperi artefacte arheologice pre şi protoistorice din regiunea cuprinsă între Munţii Carpaţi şi Munţii Balcani. Deşi multe muzee americane deţin în colecţiile lor obiecte de patrimoniu aparţinând civilizaţiilor anticilor greci, romani, egipteni şi ale celor din Orientul Apropiat sau cel Îndepărtat, precum şi din alte culturi de pe alte continente, artefactele pre şi protoistorice din sud-estul Europei sunt aproape necunoscute şi rareori expuse în acest mediu cultural, se arată în comunicatul MNIR. Potrivit sursei citate, artefactele prezentate în expoziţie sunt mărturii excepţionale ale unora din primele comunităţi agricole stabilite în Europa şi mai apoi ale diverselor populaţii din perioada epocii metalelor care au trăit în arealul geografic amintit, dezvăluind importante realizări artistice şi tehnologice ale acestora, precum şi credinţe spirituale şi practici rituale ale acestor civilizaţii din timpuri îndepărtate.
Expoziţia Ritual and Memory: The Ancient Balkans and Beyond şi proiectul internaţional The First Kings of Europe, din care aceasta face parte, marchează un moment aparte de cooperare culturală între Statele Unite ale Americii, Canada şi Europa de Sud-Est, într-un timp contemporan al unor oportunităţi fără precedent de a explora noi perspective asupra începuturilor istoriei în această parte a lumii. Poate astfel se va schimba ceva în istoria cunoscută (şi scrisă) a umanităţii, acordându-se locul care se cuvine şi civilizaţiei din valea Dunării, respectiv carpato-danubiano – pontico-balcanice. (George V. GRIGORE)
Surse: agepres.ro; mnir.ro; muzeulgumelnita.ro; dcmo.ro; news.ro; Foto: Muzeul Naţional de Istorie a României / facebook.com