Există libertatea presei în România?

Potrivit raportului anual întocmit de organizaţia Reporters Sans Frontières (RSF), publicat pe 25 aprilie 2018, România se află pe locul 44 din 180 de ţări în World Press Freedom Index 2018. România a urcat două poziţii faţă de clasamentul din 2017. În descrierea ţării noastre, RSF afirmă că există „temeri cu privire la cenzura politică”. Reporters Sans Frontières subliniază că în România: „media a fost transformată din ce în ce mai mult în instrument de propagandă politică (mai ales în ani electorali). Politizarea excesivă a mediei, mecanismele de finanţare corupte, politici editoriale subordonate intereselor patronilor şi infiltrări ale unor agenţi ai serviciilor secrete au devenit noua normalitate. Mass-media au fost afectate şi de activităţi – în legătură cu Biserica Ortodoxă, finanţată parţial de stat – ale grupurilor de extremă dreapta care se opun deschis libertăţii presei”.

Există libertatea presei în România, dincolo de clasamente şi rapoarte? Eu cred că da, dacă jurnaliştii acceptă, şi acţionează ca atare, că libertate înseamnă „drepturile fundamentale recunoscute prin Constituţie cetăţenilor, de dezvoltare şi liberă manifestare a personalităţii (libertatea cuvântului, a presei etc.), conform DEX. Aceste drepturi fundamentale sunt comune tuturor cetăţenilor. Toţi avem dreptul la cuvânt, la opinii. Cu atât mai mult jurnaliştii, care au avantajul şi obligaţia de a fi mai bine informaţi şi de a transmite informaţiile bine documentate, într-un limbaj civilizat, către publicul mass-media. Dacă pretindem, pe bună dreptate, libertate pentru presă, trebuie să acceptăm că şi ceilalţi, subiecţii materialelor de presă, au dreptul la libertatea de exprimare. Este imperios necesar, astfel, ca presa să fie atentă la ce informaţii aruncă în spaţiul public, pentru ca acestea să nu se întoarcă, ca un bumerang, în ograda sa, distrugându-i credibilitatea. Pentru că libertatea presei trebuie să meargă mână în mână cu credibilitatea ei. Eşti liber să scrii orice este bine documentat, cu bună credinţă, şi prezentat într-un limbaj corect, adecvat. Ironia uşurică în subiecte majore nu face decât să discrediteze ziaristul şi publicaţia, staţia radio sau tv, blogurile…

Cred că în România nu numai „libertatea presei” prezintă unele disfuncţionalităţi, ci, mai ales credibilitatea presei, izvorâtă din superficialitatea documentării, graba aruncării informaţiei pe piaţă, din cultura generală şubredă ( în multe cazuri, din păcate), din angajarea benevolă în fronturile luptei politice, din goana după senzaţional…

Şi este de reţinut că nu liderii politici vor şi pot să facă presa puternică, ci beneficiarii materialelor de presă: cititorii, ascultătorii, telespectatorii. Cred că presa românească poate fi şi liberă şi puternică! (Mioara Vergu-Iordache)