Migrația părinților în străinătate produce efecte juridice, psihologice și sociale pentru copiii care rămân acasă și se soldează nu de puține ori cu urmări negative în societate. Copilul are un risc crescut de excluziune socială și se produc modificări grave în structura cuplului, modificări care au consecințe majore în viitor. Dezvoltarea completă a copilului se realizează acasă și în comunitate, iar din punct de vedere juridic se evidențiază dreptul acestuia la viață, la educație, la o dezvoltare armonioasă și la viața de familie. Părinții și reprezentanții legali ai copilului au obligația de a asigura nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educație și sănătate, de securitate, de stabilitate și de apartenență. În funcție de vârsta și gradul de maturitate a copilului este important să se țină cont de opinia acestuia și să i se acorde posibilitatea de exprimare, iar părinții trebuie să mențină relații personale cu persoanele față de care copilul a dezvoltat relații de atașament.
Responsabilitatea în ceea ce privește protecția copilului revine în mare parte părinților, iar, atunci când relațiile dintre aceștia sunt afectate, copilul este cel care suferă. Statul are rol complementar în asigurarea protecției copilului și poate sprijini părinții și reprezentanții acestuia prin asigurarea de servicii diversificate, accesibile și de calitate în concordanță cu nevoile minorului. Pe lângă intervenția statului, la nivelul comunității este necesar să se organizeze acțiuni punctuale pentru asigurarea suportului acestora. Școala, prin rolul ei educativ și ca ca mediu în care copilul își petrece mare parte din timp, are rol semnificativ în asigurarea suportului pentru copiii cu părinți plecați la lucru în străinătate. Astfel, aderarea unităților de învățământ la parteneriate care faciliteaza accesul la educație al copiilor pot reduce sansele de abandon școlar și părăsirea timpurie a școlii și produc efecte benefice pe termen lung prin orientarea colaborărilor către nevoile elevilor.
Inspectoratul Școlar Județean Vaslui este implicat ca partener în proiectul InfoAcces – POCU/784/6/24/139636 care are ca solicitant Asociaţia „Societatea Naţională Spiru Haret pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură”. Grupul țintă al proiectului este reprezentat de 270 de preşcolari şi elevi care au cel puțin unul dintre părinți plecat la muncă în străinătate. Proiectul facilitează accesul acestora la o educație de calitate și oferă copiilor, pe parcursul a 33 de luni, servicii de suport educaţional la disciplinele Matematică/Informatică precum şi suport psiho-social, iar reprezentanților acestora activități de consiliere parentală. În cadrul activității de dezvoltare socio-comunitară a proiectului InfoAcces se vizează realizarea de parteneriate între școli, autorități locale, instituții locale, ONG-uri și comunitate cu scopul identificării de colaboratori care să intervină punctual pe nevoile copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate. Primul pas în realizarea rețelei parteneriale îl reprezintă organizarea de sesiuni lunare de conștientizare, informare și analiză a situației copiilor din județul Vaslui cu părinți plecați în străinătate. Evenimentele sunt organizate cu participarea cadrelor didactice și a echipei de management a școlilor din județul Vaslui; în cadrul acestora sunt analizate nevoile copiilor şi posibilii parteneri din cadrul comunității.
În luna octombrie, evenimentele proiectului InfoAcces s-au concentrat în mediul rural din vecinătatea orașului Vaslui, în comunitățile din Băleni și Muntenii de jos. Către aceste comunități cu mare deschidere spre creșterea calității educației a fost prezentat noul apel de proiecte POCU – Educație nonformală în sitem outdoor – o oportunitate din catalogul proiectului InfoAcces. Instituțiile de învățământ pot aplica cu proiecte, din luna octombrie 2021, pentru activități care se vor desfășura în afara sălii de clasă și demersuri ce vizează perfecționarea profesională specializată acreditată a resurselor umane pentru învățământul preuniversitar, în special pentru personalul care lucrează cu copiii aparținând grupurilor vulnerabile. Directorii școlilor și cadrele didactice participante la eveniment au fost puse în temă cu privire la secțiunea Rețea partenerială de pe site-ul https://infoacces.snsh.ro, unde pot fi consultate, în subsecțiunea Surse de finanțare, toate oportunitățile de dezvoltare socio-comunitară identificate de experții proiectului.
Luni, 25 octombrie 2021, a avut loc o sesiune de conștientizare, informare și analiză a situației copiilor din județul Vaslui cu părinți plecați în străinătate, în vederea dezvoltării rețelei parteneriale de sprijin realizată cu participarea cadrelor didactice din Școala Gimnazială nr.1 Bălteni.
Instituția de învățământ este situată la o distanță de 15 km de orașul Vaslui și are arondată o singură structură: Grădinița cu program normal Bălteni. În cadrul Școlii Gimnaziale nr.1 Bălteni învață un număr de 118 copii, iar repartiția copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate este următoarea: nivel preșcolar: 6 copii, nivel primar: 8 elevi și nivel gimnazial: 9 elevi.
Evenimentul a fost prilej de prezentare a proiectului InfoAcces și a obiectivului acestuia în ceea ce privește dezvoltarea socio-comunitară – realizarea unei rețele parteneriale la nivel județean precum și diseminarea rezultatelor proiectului. Cadrele didactice au adresat întrebări și au primit răspunsuri referitor la modalitățile de includere a copiilor în grupul țintă și felul în care se pot încheia parteneriate pentru aderare la rețea. A fost apreciat schimbul de opinii din cadrul dezbaterii.
Dintre problemele identificate la nivelul școlii menționăm: lipsa de autoritate a părintelui rămas acasă și indulgența acestuia, fiind identificate situații în care nu reușește să gestioneze momentele de criză în familie și la școală. S-a observat o sensibilitate a copiilor cu părinți plecați la lucru în străinătate, copiii au devenit mai închiși în sine după plecarea părintelui și s-a simțit o deteriorare a performanțelor școlare. Un alt minus este reprezentat de lipsa psihologului în cadrul școlii, care, prin experiența sa, ar putea oferi suport și consiliere copiilor care au nevoie. Realizarea, prin intermediul proiectului InfoAcces, a unei colaborări pe termen lung cu CJRAE și cu psohologi din zonă, precum și activitățile psihologice și de consiliere parentală din cadrul proiectului reprezintă soluții pentru acoperirea minusurilor identificate.
Condusă de deviza Învață și dă mai departe, Şcoala Gimnazială nr.1 Bălteni este singura şcoală din mediul rural din judeţul Vaslui câştigătoare a locului III la Concursul Naţional Olimpiadele Kaufland și este implicată în diverse proiecte naționale, județene și locale. Proximitatea de orașul Vaslui și de comunitatea Laza este o oportunitate pentru Școala Gimnazială nr.1 Bălteni, putând să realizeze parteneriate și să beneficieze de bunele practici existente în vecinătate. Astfel, la nivelul localității există, la fel ca în comuna Laza, o colaborare de durată cu Fundația World Vision România și un consiliu comunitar consultativ care identifică și încearcă să soluționeze problemele apărute în ceea ce privește copiii cu risc de excluziune socială. La nivelul proiectului InfoAcces se vor centraliza bunele practici existente aici pentru a le disemina în următoarele evenimente și, astfel, alte comunități vor beneficia de experiențele pozitive identificate.
Evenimentele InfoAcces au continuat marți, 26 octombrie 2021, cu o sesiune de conștientizare, informare și analiză cu privire la situația copiilor din județul Vaslui cu părinți plecați în străinătate la care au participat cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale Adrian Porumboiu din Muntenii de Jos. La eveniment au participat cadre didactice din toate nivelurile de învățământ, preșcolar, primar și gimnazial, și a fost o ocazie de dezbatere a nevoilor copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate, a problemelor cu care aceștia se confruntă, a soluțiilor care pot fi găsite la nivel comunitar și a identificării de surse de finanțare pentru activitățile școlare.
Sesiunea online a debutat cu prezentarea proiectului, a catalogului de oportunități și a exemplului de bună practică în ceea ce privește constituirea unei structuri consultative comunitare, organism care nu este prezent la nivelul comunității Muntenii de Jos. Participanții au avut ocazia să adreseze întrebări pe tot parcursul evenimentului și au fost asigurați că pot primi sprijin de la experții proiectului InfoAcces în cazul în care au întrebări referitoare la scrierea de proiecte ce vizează dezvoltarea comunității. Datorită interesului arătat în această direcție, Expertul Coordonator Dezvoltare Parteneriate a prezentat site-ul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, cu scopul familiarizării invitaților cu modalitatea de consultare a proiectelor deschise care pot contribui la dezvoltarea socio-comunitară. Tot în cadrul evenimentului au fost prezentate Evenimentele regionale Super Teach la care cadrele didactice au fost invitate să participe pentru dezvoltarea de modele și tehnici care să le ajute să aibă impact pozitiv în sala de clasă.
Școala Gimnazială Adrian Porumboiu din Muntenii de Jos este o școală modernă în care cadrele didactice lucrează în echipă și fac eforturi pentru menținerea elevilor în școală. În ceea ce privește elevii cu părinți plecați la lucru în străintate, în cadrul școlii există 5 preșcolari, 9 elevi din învățământul primar și 8 elevi din învățămîntul gimnazial, aceștia reprezentând 13,33% din cei 165 de elevi care învață în această structură educațională. Problemele principale identificate în cadrul evenimentului sunt cele legate de sensibilitatea emoțională a copiilor și lipsa psihologului în școală care să consilieze elevii. Chiar dacă societatea oferă sprijin școlii, există susținere limitată din partea mediului privat și eforturile experților din proiect se vor orienta spre identificarea de noi parteneri privați care pot sprijini copiii cu părinți plecați la muncă în străinătate și atragerea acestora în rețeaua InfoAcces. Necesitatea implicării mediului de afaceri a fost evidențiată și prin feedbackul primit de la participanți în urma completării formularului de evaluare a evenimentului de la final: „Consider ca aceste întâlniri sunt de un real folos tuturor factorilor implicați și cred că participarea reprezentanților din mediul de afaceri ar fi benefic pentru derularea eficientă a actului didactic.”
Un exemplu de bună practică identificat în școală o reprezintă existența Asociaţiei Profesorilor Școlii Adrian Porumboiu Muntenii de Jos, înființată de 7 profesori, care are ca scop susținerea elevilor. Fondurile asociației sunt redirecționate către elevi, pentru implicarea acestora în diferite proiecte și activități și premierea rezultateler excepționale ale acestora. Activitățile asociației sunt îndreptate spre promovarea unui învăţământ de calitate, modern, deschis spre inovare și spre valorile europene.
Invitaţii prezenţi au apreciat informațiile noi pe care le-au obținut, relaționarea și contactele noi stabilite, prezentarea proiectului și schimbul de idei din cadrul evenimentului. Aceștia au evaluat sesiunile de conștientizare, informare și analiză a situației copiilor din județul Vaslui cu părinți plecați în străinătate ca fiind excelente în proporție de 100%.
În luna noiembrie, evenimentele InfoAcces vor continua în mediul urban, în orașul Huși, pentru a analiza provocările din această comunitate și oportunitățile de extindere a rețelei parteneriale InfoAcces.
Proiectul InfoAcces este în acord cu recomandările formulate în Cadrul Strategic pentru Cooperarea Europeană în Domeniul Educației şi Formării Profesionale (ET2020) și contribuie la îndeplinirea obiectivelor sectoriale în domeniul educației stipulate în Strategia Europa 2020. Din punct de vedere al reglementărilor naționale, acesta vizează: Strategia educației și formării profesionale din România pentru perioada 2016-2020 (Hot.nr. 317/2016); Strategia privind Reducerea Părăsirii Timpurii a Școlii; Strategia națională pentru protecția și promovarea drepturilor copilului 322014-2020; Strategia Națională pentru Învățare pe tot Parcursul Vieţii; Regulamentele de organizare și funcționare ale ISJ; Planurile de Dezvoltare Regională și Locală; Planurile de Dezvoltare Instituțională ale Școlilor.
Informații suplimentare despre activitățile și evenimentele InfoAcces pot fi consultate atât pe site-ul proiectului: http://infoacces.snsh.ro/, cât și pe rețelele de socializare:
Facebook: https://www.facebook.com/InfoAcces-106350121594314/
Twitter: https://twitter.com/acces_info.
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.
Irina Elena ANDRONIE,
expert organizare evenimente dezvoltare parteneriate InfoAcces