Plecarea părinților în străinătate se soldează în rândul copiilor cu modificări, atât la nivel psihic, cât şi comportamental. Lipsa parentală de la vârste fragede lasă un vid emoțional în sufletele copiilor, carențe pe care nu le pot suplini mijloacele materiale ce vin deseori ca urmare a plecării părinților în străinătate. Chiar dacă societatea informațională pune la dispoziție mijloace moderne de comunicare, acestea nu pot înlocui mângâierile și îmbrățișările părinților. Suplimentar, situaţiile în care minorii rămân o perioadă de timp fără prezenţa unui părinte determină creșterea responsabilităților casnice ale copilului și se pot solda cu neglijarea unor aspecte ce țin de dezvoltarea armonioasă a acestora: alimentație sănătoasă, igienă, ținută, sănătate și educație.
În cazul adolescenților, efectele despărțirii de părinți sunt de cele mai multe ori negative, iar devieri comportamentale se întâlnesc mai ales printre elevii asupra cărora bunicii sau alte rude au un control foarte scăzut. Acest lucru este explicat prin dezvoltarea unui mediu în care tinerii își exprimă libertatea și nu au repere morale, ceea ce îi face vulnerabili la abuzuri fizice, psihice, sexuale, exploatare prin muncă, trafic de copii şi prostituţie.
La nivel emoțional, plecarea părinților în străinătate este resimțită prin nesiguranța față de viitor, lipsa susținerii și încurajării în situații de viață importante pentru copii și se soldează cu tendințe de izolare și scăderea motivării în ceea ce privește comunicarea. La nivel comportamental și cu impact direct în educație putem identifica izolare şi comunicare slabă, atât cu ceilalţi copii, cât şi cu cadrele didactice, absenteism ridicat și chiar abandon școlar. Lipsa autorității parentale și a supravegherii constante din partea unui adult poate determina asocierea cu grupuri deviante, risc de consum de substanțe stupefiante și debutul precoce al vieţii sexuale ajungându-se la concubinaj sau chiar apariţia de sarcini nedorite.
La nivelul instituțiilor de învățământ există o preocupare constantă în ceea ce privește protecția categoriile defavorizate și astfel grupul copiilor cu părinți plecați în străinătate nu este neglijat, mai ales în condițiile liberalizării pieței muncii și creșterii posibilităților de muncă în spațiul european.
Inspectoratul Școlar Județean Vaslui derulează împreună cu Asociaţia „Societatea Naţională Spiru Haret pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură” proiectul POCU InfoAcces care oferă suport educațional și sprijin psiho-social pentru copiii cu părinți plecați în străinătate, dar și servicii de educație parentală pentru aparținătorii acestora. Pe termen lung, la finalizarea proiectului se va realiza, prin activitatea de dezvoltare socio-comunitară, o rețea partenerială care să sprijine această categorie de copii. Pentru dezvoltarea acestei rețele se organizează lunar întâlniri cu participarea instituțiilor de învățământ din județul Vaslui prin intermediul cărora se urmărește conștientizarea, informarea și analiza situației copiilor din organizațiile invitate. Ulterior analizei, se vor identifica posibili parteneri în cadrul rețelei și se vor semna acorduri de parteneriat, colaborări menite să susțină pe termen lung copiii cu părinți plecați în străinătate.
Marți, 25 ianuarie 2022, începând cu ora 13.00, a avut loc primul eveniment InfoAcces cu participarea exclusivă a cadrelor didactice din învățământul preșcolar, personalul Grădiniței cu program prelungit nr.1 Huși și a structurilor aferente acesteia. La eveniment au participat 18 persoane, experții din proiect și cadre didactice din structurile grădinițelor invitate. Invitația acestei unități de învățământ nu este întâmplătoare, în 2004, Grădiniţa cu program prelungit nr. 2 Huşi a obţinut titlul de „Şcoală europeană” fiind prima instituţie de învăţământ preşcolar din ţară care obţine acest titlu. Astfel, am avut ocazia să colectăm în cadrul proiectului exemple de bună practică în lucrul cu copii cu părinți plecați la muncă în străinătate: comunicarea eficientă cu părinții – obiectiv principal în mediul educațional și colaborarea cu instituțiile publice în situații punctuale care necesită rezolvare urgentă. Pentru realizarea acestor scopuri la nivelul grădiniței există asociații ale părinților care sprijină activitățile copiilor și se implică activ în problemele ce apar la nivelul unităților de învățământ.
Analiza cu privire la copiii cu părinți plecați la muncă în străinătate din grădinițele invitate în acest eveniment a scos la iveală un număr de 23 de copii din această categorie, dintre care 20 locuiesc cu mama, iar tatăl este plecat. Ceilalți 3 copii provin din familii monoparentale, plecarea mamei fiind echivalentă cu plasarea responsabilităților parentale pe umerii bunicilor și apariția unor probleme emoționale. Lipsa psihologului școlar în structurile de învățământ preșcolare îngreunează lucrul cu copiii care au nevoie de suport emoțional și face mai mult decât necesară existența unui dialog funcțional între grădiniță, familie și comunitate. Parteneriatele educaționale încurajate prin intermediul proiectului InfoAcces pot contribui esențial la creșterea calității educației copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate. Datele furnizate de Serviciul de Asistență Socială Huși prin intermediul grădiniței invitate reflectă că, la nivelul comunității din Huși, exisă un număr de 380 elevi cu părinți plecați în străinătate, un număr considerabil mai mic decât în 2021 când au fost peste 700 de copii în această situație.
Importanța proiectului în comunitate este văzută și din mărturia unui cadru didactic prezent la eveniment: „ Întotdeauna am fost interesată dacă plecarea unui părinte în străinătate are efecte negative asupra copilului, în general, a elevului, în special. De aceea, mi-am ales ca temă de licență tocmai efectele emigrării părinților asupra randamentului școlar al elevilor. Eu fiind la rândul meu un exemplu de copil cu tatăl plecat în străinătate. Mă bucur că în ultimul timp observ un interes deosebit asupra acestei categorii de copii.” Proiectul InfoAcces poate oferi sprijin copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate prin includerea copiilor în grupul țintă al proiectului și oferirea de activități tip școală după școală și servicii de sprijin psihosocial. De asemenea, prin aderarea la rețeaua partenerială InfoAcces, instituțiile de învățământ pot primi informații pertinente și în timp real referitoare la oportunitățile de finanțare și de dezvoltare comunitară existente. În cadrul întâlnirii s-a oferit suport în ceea ce privește depunerea de proiecte educaționale, prin reglarea acestora cu sarcinile aferente ghidului solicitantului.
Miercuri, 26 ianuarie 2022, începând cu ora 13.00, a avut loc a doua sesiune lunară de conștientizare, informare și analiză a situației copiilor din județul Vaslui cu părinți plecați în străinătate, în vederea dezvoltării rețelei parteneriale de sprijin. Evenimentul s-a realizat cu participarea Școlii Gimnaziale Vasile Pârvan Bârlad și în cadrul acestuia au fost prezente 30 de persoane, experți în proiect, cadre didactice din școala invitată precum și un reprezentant al Direcției de Asistență Socială – Primăria Municipiului Bârlad. Prezența mare la eveniment este rezultatul unui management eficient și existența în unitatea de învățământ a unor cadre didactice implicate și preocupate de dezvoltare continuă. În cadrul școlii există interes în ceea ce privește dezvoltarea competențelor cadrelor didactice de a utiliza în cadrul activităților a unor abordări inovative, metode noi de predare-învăţare-evaluare, a unor tehnici și instrumente educaționale inovative, atât în clasă, cât și în activitățile extracurriculare pentru ca să se îmbunătăţească competenţele cheie ale elevilor. Astfel, există o deschidere spre realizarea de parteneriate educaționale public-private la nivelul comunității, care să promoveze un mediu școlar și social prietenos, incluziv și nonviolent.
Prezentarea proiectului InfoAcces a fost partea de debut și totodată porțiunea preferată a evenimentului și a fost concentrată pe obiectivele acestuia:
- suport educațional pentru 270 de copii din judeţul Vaslui – ore suplimentare de Matematică/ Informatică (online sau clasic, după caz);
- suport psiho-social pentru cei 270 de copii – consiliere psihologică, consiliere vocațională, dezvoltare abilități emoționale, sociale, interpersonale;
- servicii de educaţie parentală/ consiliere socială pentru 200 de reprezentanţi ai copiilor din grupul ţintă (părinți sau aparținători);
- dezvoltarea unei reţele parteneriale consultative în judeţul Vaslui între şcoli, autorităţi locale, instituţii locale, ONG-uri şi comunitate.
Prezentarea Școlii Gimnaziale Vasile Pârvan Bârlad a scos iveală existența a peste 50 de elevi, din învățământul primar și gimnazial, care au unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate și lipsa programelor educative și a proiectele europene care să includă acest grup țintă. Echipa de management a fost foarte interesată de modalitățile de selecție a grupului țintă și criteriile de intrare în proiect, deoarece consideră că includerea elevilor în proiectului InfoAcces poate contribui la creşterea motivaţiei pentru învăţare, dar și la prevenirea comportamentelor de risc, a absenteismului şi a abandonului şcolar.
Procentul de peste 11% copii din școală care au părinți plecați în străinătate ridică provocări pentru cadrele didactice și le invită permanent să găsească soluții pentru dezvoltarea armonioasă a elevilor. În cadrul evenimentului, pe lângă prezentarea proiectului s-a alocat timp generos prezentării Catalogului de oportunități/ surse de finanţare relevante pentru îmbunătățirea situației privind copiii cu părinți plecați în străinătate și pentru dezvoltarea socio-comunitară, din luna ianuarie 2022 prezent pe site-ul proiectului https://infoacces.snsh.ro. Astfel, Școala Gimnazială Vasile Pârvan Bârlad a fost invitată să participe în proiect, atât din perspectivă grupului țintă, cât și din perspectiva dezvoltării comunitare. S-au prezentat în cadrul evenimentului și posibili parteneri în cadrul proiectului InfoAcces și acțiuni ce vizează creșterea calității educației pentru copiii cu părinți plecați la muncă în străinătate.
Proiectul InfoAcces aduce în comunitățile din județul Vaslui informații noi și de real folos în ceea ce privește situația copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate și o înțelegere mai bună a nevoilor acestora. Centralizarea datelor aferente utilității evenimentelor InfoAcces, așa cum reiese din chestionarele de satisfacție completate la finalul întâlnirilor, se găsesc mai jos:
Evenimentele proiectului InfoAcces destinate dezvoltării socio-comunitare continuă în luna februarie cu întâlniri în alte instituții de învățământ din județul Vaslui care au potențial de oferire de membrii pentru grupul țintă pentru seria următoare de copii care vor primi suport prin intermediul proiectului.
Proiectul este în acord cu recomandările formulate în Cadrul Strategic pentru Cooperarea Europeană în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ET2020) și contribuie la îndeplinirea obiectivelor sectoriale în domeniul educației stipulate în Strategia Europa 2020. Din punct de vedere al reglementărilor naționale acesta vizează: Strategia educației și formării profesionale din România pentru perioada 2016-2020 (Hot. nr. 317/2016); Strategia privind Reducerea Părăsirii Timpurii a Școlii; Strategia națională pentru protecția și promovarea drepturilor copilului 322014-2020; Strategia Națională pentru Învățare pe tot Parcursul Vieții; Regulamentele de organizare și funcționare ale ISJ; Planurile de Dezvoltare Regională și Locală; Planurile de Dezvoltare Instituțională ale Școlilor.
Informații suplimentare despre activitățile și evenimentele InfoAcces pot fi consultate pe site-ul proiectului http://infoacces.snsh.ro/ cât și pe rețelele de socializare:
Facebook: https://www.facebook.com/InfoAcces-106350121594314/
Twitter: https://twitter.com/acces_info.
*Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.
Irina Elena ANDRONIE, expert organizare evenimente dezvoltare parteneriate InfoAcces