Evanghelia după Sfântul Vot, Cartea a Doua, 18:5

Am deschis televizorul, am văzut ce-am văzut şi l-am închis. Am dat iama prin podcasturi, platforme, bloguri şi am renunţat. Am deschis dulapul din cămară în căutarea unei alternative, dar nimic, doar zacuscă, gemuri şi, frumos înşirate, câteva borcănele mici, foarte mici, cu speranţe. Acum e bine, avem un rezultat, bun sau rău, dar ştim cum stăm. Unii s-au implicat prea mult, au crezut că e o bătălie între forţele binelui şi cele ale întunericului, iar acum suferă de depresie. Au vorbit de-a valma despre banane, blugi, excursii de lux sau despre suveranitate, libertate şi forţa de neclintit a poporului, şi îşi imaginau că imediat după anunţarea rezultatului final, vor deschide cu gesturi febrile robinetul chiuvetei din bucătărie ca să umple găleţi cu lapte şi miere. Dezamăgiţi, vor încerca şi robinetele de la baie, apoi toate robinetele din casă sau curte. Nimic. Secetă. Totuşi, mai e o speranţă: poate Rex sau Lăbuş au niscaiva covrigi în coadă, însă o scurtă privire din spatele perdelelor îi lămureşte că vajnicii paznici ai ogrăzii îşi vântură fericiţi cozile goale. În următoarele câteva zile, optimismul se va transforma în stupoare pentru membrii ambelor tabere deopotrivă: cursul de schimb s-a mai domolit ceva, dar nu cât să scadă ratele la casă, preţurile la raft sunt la fel de mari, în social media şi la TV războiul continuă la fel de steril, de fapt, nu s-a prea schimbat nimic. Aceeaşi fundătură, aceeaşi lipsă de opţiuni, doar că am ieşit din toată zurba asta ceva mai sleiţi de puteri şi, sper din toată inima, un pic mai sceptici şi mai puţin dispuşi să dăm crezare oricărui vânzător ambulant de gogoşi. Televiziunile s-au străduit să ne convingă că avem de ales între Raymond Babbitt şi Terente, când de fapt nu am avut nicio opţiune reală. Acum, că a ieşit „al nostru” e bine, avem o sumă de victorii individuale şi un eşec general, fiindcă nu am avut opţiuni viabile. Aceleaşi feţe, acelaşi discurs, aceleaşi promisiuni şi două Românii. Foştii care promit că s-au schimbat sau că se vor schimba, actualii care se jură că va fi mai rău fără ei, şi nou-venitul care a fost sprijinit, într-o formă sau alta, pe rând, de cei de mai sus. Un copy-paste penibil. Am rămas blocaţi la sensul giratoriu al unui trafic de influenţă politică încâlcit. Vom lua iarăşi o pauză lungă, de cel puţin cinci ani, în timpul căreia sperăm să supravieţuim.

A meritat să ne întoarcem vieţile pe dos? Am uitat că dacă vorbele sună prea frumos ca să fie adevărate, probabil ceea ce auzim e un silogism electoral cu scopul perfid de a ne determina să alegem emoţional, cu ochii închişi. Un specialist în gafe şi un altul cu carisma unui calorifer, ambii însă cu un sac de promisiuni la îndemână şi cu o mulţime de idei scrise pe un şerveţel, toate cu un zâmbet de reclamă la pastă de dinţi. Dihotomia „ăsta n-a făcut nimic” versus „mi-e frică de ce va face celălalt” a funcţionat perfect, vântul a bătut din toate direcţiile, a răvăşit ambele tabere, dar nu a fost unul al schimbării. Nimeni n-a avut curiozitatea să răsfoiască un program electoral. N-ar fi fost greu, nu avea multe pagini. Mulţi s-au apropiat de urnă cu gândul că măcar au încercat să facă ceva, n-au stat cu mâinile în sân. Nu au ales binele, ci răul mai puţin penibil, bazându-se pe aceleaşi catastrofale silogisme. El iubeşte poporul. Poporul este ţara. Dacă nu-l votaţi, nu vă iubiţi ţara! Cei de dinainte au furat. El e împotriva lor. Deci e un sfânt! Tinerii sunt viitorul. Şi el a fost odată tânăr. Astfel, el reprezintă viitorul! Avem probleme grave în ţară. El vorbeşte despre ele. Deci are şi soluţii! Şi uite aşa – ca să păstrăm tonul biblic –, liturghia alegerilor a decurs după plan. Fericiţi cei care au votat, căci a lor va fi dezamăgirea. Amin. Ne vom întoarce la viaţa de zi cu zi, continuând să ne bălăcărim pe reţelele sociale, să dăm frâu liber emoţiilor, să ne acuzăm reciproc, să ne războim. Până la următoarea campanie când vom alege din nou între răul cel mai mic şi răul necesar, pentru că, din nou, nu vom avea alternative reale în cămara cu opţiuni. Va fi bine, va fi rău? Va fi la fel, după o scurtă perioadă de reaşezări. Când vine vorba de adaptare, suntem campioni, cam gureşi, dar rezistenţi la samavolnicele cotituri ale politicii de aici şi de aiurea. E litera unei nefericite şi necunoscute evanghelii de la care nu ne abatem nici picaţi cu ceara fierbinte a veşnicei condamnări de a fi „sub vremi”. (Dragoş CIOCĂZAN)