Evanghelia de aur a Reginei Elisabeta, prima regină a României – unică în lume

Regina Elisabeta

Regina Elisabeta – prima regina a Romaniei

„Alteţa Sa Serenisimă Principesa Elisabeth Pauline Ottilie Luise de Wied s-a născut la 29 decembrie 1843, la castelul Monrepos din Neuwied, căminul familiei sale. Elisabeta era fiica Principelui Wilhelm Hermann Carol de Wied – descendent al unei vechi familii renane, al cărei arbore genealogic cobora până în secolul al XI-lea – şi a Principesei Maria Wilhelmina Frederica Elisabeta de Nassau. A fost botezată de Augusta, viitoarea Împărăteasă a Germaniei. S-a căsătorit în 1869 cu Domnitorul Carol I, cu care a avut o fetiţă, Principesa Maria (1870–1874). Regina Elisabeta, supranumită Carmen Sylva, s-a stins din viaţă la Bucureşti, la 18 februarie 1916.
(…) A fost inteligentă, cultivată, sensibilă, o scriitoare distinsă şi o bună vorbitoare a mai multor limbi străine. A scris cu aproape aceeaşi uşurinţă în germană, franceză, engleză şi română. Când Elisabeta a venit la Bucureşti, în noiembrie 1869, ştia, probabil, câteva cuvinte în româneşte. După un deceniu, în anul 1878, începea tălmăcirea versurilor lui Eminescu în limbi de mare circulaţie ale lumii. Este autoarea a mai bine de cincizeci de volume proprii, a unor traduceri din versurile populare româneşti şi a unor poezii de Vasile Alecsandri şi Mihai Eminescu în sunetele altor limbi. Regina Elisabeta a tradus cărţile lui Pierre Loti sau Paul de St. Victor în germană şi a tradus multe lucrări din germană în limba română.
  Regina-poetă i-a tradus lui Eminescu, mai întâi, „Melancolie”, primele versuri eminesciene publicate vreodată în altă limbă. Despre unica întâlnire cu poetul, Regina scria în jurnalul ei:

Eminescu ne apărea neliniştit şi răvăşit, ca venit dintr-o altă lume; tenebros, el îmi amintea de Manfred şi de Faust, de chipurile palide şi răvăşite ale marilor romantici. (…) Avea pe chip acel vag surâs crispat şi copilăresc ce se zăreşte pe portretul lui Shelley (…). Eminescu se amuza deşirând fraze şi sonorităţi verbale. Mi-a sărutat grăbit mâna, privindu-mă cu o privire potolită, dar pătrunzătoare, ce voia parcă a-mi secătui spiritul, spre a rămâne pentru el un subiect de curiozitate sau inte-res; mă compătimi că nu cunoşteam îndeajuns Moldova lui natală. Privirile-i căutau departe, dincolo de ziduri. 
(…) În toată viaţa mea, el a rămas pentru mine imaginea Poetului însuşi, nici a celui blestemat, nici a celui inspirat, ci a poetului aruncat dezorientat pe pământ, nemaiştiind cum să regăsească aici comorile pe care le poseda. Avea vocea răguşită, dar duioasă, ca a turturelelor spre toamnă. Când i-am lăudat versurile, a înălţat din umeri: „Versurile se desprind de noi ca frunzele moarte de copaci“, a suspinat el, readus pentru o clipă la realitate. Regina unei ţări s-a înălţat, spre cinstea ei, până la Regele poeziei româneşti… 
Regina a publicat mai multe volume de versuri, sub pseudonimul Carmen Sylva. Protectoare a artelor şi pasionată de pictură, Regina şi-a ilustrat uneori singură volumele, cu graţioase desene. A lăsat miniaturi, portrete în cărbune şi o superbă Evanghelie cu ilustraţii făcute de ea, pe pergament.
Carmen Sylva a devenit în 1881 membră de onoare a Academiei Române şi a fost distinsă, în 1888, cu Premiul Botta al Academiei Franceze.
În martie 1898 l-a cunoscut pe tânărul George Enescu, pe care l-a numit „copilul meu de suflet“; până în 1914, Enescu merge la Sinaia în fiecare vară. Saloanele de la Peleş au ascultat de multe ori piese muzicale interpretate de duetul Regina Elisabeta – pian şi George Enescu – vioară. Regina i-a dăruit lui Enescu o vioară ”Amati”.
Regina a fost prietenă cu Împărăteasa Elisabeta a Austro-Ungariei (supranumită Sissi), cu scriitorul francez Pierre Loti (care a scris adesea despre graţia, bunătatea, sinceritatea, inteligenţa strălucitoare şi modestia Reginei) şi cu scriitoarea Elena Văcărescu, a purtat corespondenţă cu artişti ca Auguste Rodin, Aristide Maillol sau Émile Gallé, a fost citată de către Mark Twain sau Vincent van Gogh, a fost admirată de Frédéric Mistral, Sully Prudhomme, Leconte de Lisle, Guy de Maupassant, dar şi de Theodore Roosevelt, preşedintele Statelor Unite ale Americii; compozitorul Franz Xaver Scharwenka
(1850–1924) i-a dedicat unul dintre concertele sale pentru pian, Charles Gounod i-a propus să îi scrie versurile pentru o cantată, Nicolae Grigorescu a pictat pentru ea, iar exploratorul Julius Popper i-a închinat descoperirile pe care le-a făcut în ţara de Foc.
Elisabeta a fost o îndrăgostită de natură (pseudonimul ales vorbeşte chiar despre dragostea ei pentru păduri) şi de folclor (obişnuia să poarte adeseori costumul naţional românesc). (…)
Regina Elisabeta a avut o neobosită activitate socială şi filantropică. (…)”

(https://familiaregala.ro/istorie/regina-elisabeta)

Povestea Evangheliei unice în lume. A fost scrisă cu litere de aur şi pictată integral de către prima regină a României Evanghelia a fost donată mănăstirii Curtea de Argeş în 1886

De mai bine de 130 de ani, la Mănăstirea Curtea de Argeş se află o Evanghelie unică în lume, pictată pe pergament şi scrisă cu litere de aur chiar de către Regina Elisabeta, prima regină a României.
…mănăstirea Curtea de Argeş, cel mai important monument de arhitectură şi artă al Ţării Româneşti, a fost restaurată în anii 1875-1886, sub conducerea arhitectului francez André Lecomte du Noüy. În urma lucrărilor de restaurare, aceasta a fost resfinţită pe 12 octombrie 1886 printr-un ceremonial impresionant la care au participat regele Carol I şi regina Elisabeta. Pentru cinstirea acestui eveniment atât de important şi continuând, împreună cu soţul ei, regele Carol I, tradiţia de ctitorire şi donaţie a domnitorilor români, regina Elisabeta a dăruit mănăstirii Curtea de Argeş o Evanghelie de dimensiuni mari, somptuos şi foarte bogat decorată, scrisă şi pictată de ea însăşi. – scrie dr. Carmen Tănăsoiu de la Muzeul Naţional de Artă al României
într-un studiu dedicat chiar Evangheliei de la Curtea de Argeş,
Evanghelia a fost descrisă şi publicată pentru prima dată de către Grigore Tocilescu în Albumul omagial dedicat sfinţirii Mănăstirii Argeşului publicat chiar în 1886: La începutul anului 1886, Regina, împinsă de un sentiment pe cât de înalt, pe atât de evlavios, începu să picteze un manuscript pe pergament, destinat bisericei episcopală din Argeş.
Iată ce scria George Bengescu despre Evanghelia unicat în lume în cartea Din viaţa Majestăţii sale Elisabeta, Regina României, publicată în 1906 la Editura Socec&Co.: Acest nepreţuit odor este scris întreg de M.S. Regina Elisabeta, pe 50 de pagini mari în folio; fiecare pagină este încadrată într-un chenar lat de 15 centimetri şi alcătuit din motive diferite şi combinate după inspiraţiune proprie: când flori de munte, rânduite cu gust, când seminţe de paltin, când împletituri de arabescuri şi desemnuri luate din ornamentica românească. Fundul fiecărei pagini este deosebit colorat. Textul e scris cu aur sau cu argint, după cum convine mai bine tonului coloarei. Fiecare pagină din cele 50 fiind unice în sine prin iniţiale, prin decoraţiune şi colorare, destăinuieşte o intenţiune artistică şi o bogată imaginaţiune a regescului lor autor.
Iată ce spune Regina Elisabeta, într-o scrisoare, trimisă pe 20 noiembrie 1886 prinţesei Elena Bibescu, despre cum au primit credincioşii Evanghelia realizată de ea: Evanghelia mea a slujit la inaugurare, toată lumea a sărutat-o şi mi s’a înfiorat pielea pe mine văzând că lucrul mâinilor mele a devenit obiect de veneraţie. Regele şi cu mine ne-am dus să’l vizităm pe episcop şi l-am luat cu noi în trăsură, ca să meargă să ia Evanghelia depusă de episcop în altar. S-a aşezat în uşa bisericii şi eu întorceam paginile, explicându-le, iar bieţii oameni le sărutau, la fel şi umerii şi mâinile mele şi mă blagosloveau de o mie de ori – a fost una din cele mai frumoase zile din viaţa mea. Un soare strălucitor lumina biserica ideală, cuceritoare, atât de frumoasă, că, intrând în ea, am început să plâng. Episcopul a făcut un lucru nefăcut, poate, niciodată până atunci. Altarul fusese sfinţit şi noi, celelalte femei, îl părăsisem când m’a chemat, m’a pus să sărut Evanghelia şi altarul, binecuvântându-mă în acest timp. Am înţeles şi am înălţat o rugă lui Dumnezeu. A auzit-o oare? Am să-ţi trimit toată descrierea. Va apărea odată cu heliogravurile. Mi-am îndoit credinţa de când m-am întors şi (André) Lecomte (du Nouy) care e aici de mai multe zile îmi dă cele mai bune poveţe. Mi-a spus în ziua aceea mai multe lucruri plăcute, rămânând perfect calm, modestia întruchipată, cu ochii lui trişti, mari şi părul albit. I-am spus: „Din fericire, nu aveţi soarta lui Manole!” Mi-a răspuns: „Nu, eu n-am zidit singur!”. Vorbesc mult cu el despre drama lui Manole, care ar putea deveni minunată, dacă aş avea curajul să încep. Subiectul mă obsedează. Mă gândesc la el zi şi noapte. Doamne, dacă aş avea trei mâini drepte şi poate un mic creier de schimb!….
Pe pagina verso a filei de titlu – aşa cum se precizează şi în Albumul omagial al mănăstirii – regina Elisabeta a pictat 11 portrete ale celor dispăruţi care i-au fost dragi, rude şi prieteni. În toate cele trei portrete de îngeri din medalioanele de sus este mica prinţesă Maria, unica fiică a reginei, în amintirea căreia a fost donată Evanghelia.
ÎPS Calinic, arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, despre Evanghelia unică în lume, aflată la Curtea de Argeş: Evanghelia pictată pe pergament de către Regina Elisabeta este un unicat, nu doar în România. Au fost alese, din Evanghelia după Sfântul Ioan, cu deosebire, Cuvintele rostite de Domnul Iisus Hristos, în Săptămâna Pătimirilor Sale. Marea şi sensibila artistă şi poetă Carmen Sylva a închinat această capodoperă Domnului Dumnezeu, Maicii Domnului şi fiicei Sale Maria, care a plecat din lumea aceasta la doar 3 ani. Ca drept mărturie, acest monument de evlavie şi aducere aminte poate fi admirat în pronaosul Catedralei Sfântului Neagoe Vodă Basarab. După moartea Regelui Carol, soţul Reginei Elisabeta, în septembrie 1914, după o domnie glorioasă de 48 de ani, acesta avea să se odihnească în Catedrala Episcopală de la Curtea de Argeş. Tot atunci, Regina Elisabeta s-a mutat în Palatul Episcopal de la Argeş, unde doi ani, în fiecare zi, îmbrăcată în doliu, ca o veritabilă călugăriţă ortodoxă, mergea de două ori pe zi la mormântul lui Carol. În singurătate şi tristeţe a murit la 18 februarie 1916, fiind doborâtă definitiv de gripă şi congestie pulmonară. Când am găsit în podul Palatului Episcopal tabloul în creion al Reginei Elisabeta adormită în Domnul arătându-ne ultima faţă regală, am avut bucuria a zice în inima mea că se odihneşte mama de aur a României!.
Cine vizitează mănăstirea Curtea de Argeş, vechea ctitorie a lui Neagoe Basarab, Domnitorul ţării Româneşti între anii 1515 – 1517, poate vedea Evanghelia unică în lume, pictată pe pergament şi scrisă cu litere de aur chiar de către Regina Elisabeta, prima regină a României, şi oferită acestui sfânt lăcaş în anul 1886.

(Surse: revista.bibliacad.ro; piterest.ru; casa-regala.blogspot.com)

(George V. GRIGORE)