Europa și tiranii ei

Când vine vorba despre tiranie, despotism luminat sau nu, atrocități sau alte fapte rușinoase din istorie, suntem obișnuiți să rostim câteva nume la auzul cărora suntem cuprinși de oroare. Documentându-mă mai atent, prin amabilitatea unui prieten, am aflat un lucru care m-a pus pe gânduri. Există un top al satrapilor de pe Terra, în care regăsim, pe locuri fruntașe, cu o singură excepție, conducători din epoca modernă a Europei. Lucrurile stau cam așa: pe primul loc în acest clasament al prăpădului umanitar se situează Mao Zedong, cu peste 60 de milioane de victime, urmat îndeaproape de I.V.Stalin, cu 52 de milioane și de Adolf Hitler cu 27 de milioane. Până aici, nimic neașteptat, deși rememorarea sinistrelor fapte  comise în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, dar fără prea mare legătură cu acesta, are darul de a face pielea de găină chiar și celor mai tari de inimă. Surpriza apare când aflăm numele personajului de pe locul al patrulea: regele Leopold al II-lea al Belgiei, „creditat” cu peste 10 milioane de victime în cea mai mare colonie din Africa a regatului european: ceea ce astăzi numim Republica Democratică Congo. În plină epocă modernă, în cea de-a doua jumătate a secolului XX, în timp ce națiunile lumii își câștigau dreptul la emancipare, majestatea sa își administra colonia prin metode medievale: tortură, bătăi, crime, violuri și jafuri, exploatarea discreționară a imenselor bogății. De altfel, Leopold va emite un decret prin care statul african devine domeniul său personal (nu al statului belgian, nu al casei regale). Seva arborilor de cauciuc, milioane de metri cubi de lemn de esențe prețioase, diamante, aur și argint, minereuri, cafea, cacao, fructe exotice, ceai și alte produse agricole vor umple pentru 50 de ani cămările micului regat european. În mine vor lucra copii începând de la vârsta de cinci ani, femei și bătrâni. Sub puterea biciului, a spaimei și a foamei.

Sigur, alte câteva state europene au avut colonii în Asia sau Africa, niciunul însă nu a ajuns la atrocități la o asemenea scară, cu excepția Olandei, acuzată de desfășurarea unui veritabil genocid în Indiile Olandeze (Bali), dar nici măcar acolo nu se poate vorbi despre un asemenea număr de victime și în niciun caz despre o administrare exclusiv prin teroare a coloniei.

De ce ar trebui să ne reamintim acum acest sinistru clasament? Pentru că lungul drum parcurs de statele din vestul european de la sângeroasele confruntări începute în perioada medievală timpurie și culminând cu cele două conflagrații mondiale pornite, nu avem cum ascunde asta sub preș, tot din ambițiile dominatoare ale bătrânului continent, până la actuala societate europeană, ușor arogantă, condescendentă și puțin cam sclivisită, a fost, de fapt, un lung șir de puseuri de agresivitate. Forța militară, înflorirea artei și arhitecturii, și creativitatea tehnologică de netăgăduit au fost și sunt rezultatul a mai mult de cinci secole de prosperitate aproape neîntreruptă. Aceasta din urmă, însă, a fost creată printr-o continuă politică expansionistă, beligerantă, care a pus mai presus de orice dreptul celui mai puternic. Așa au fost nimicite zeci, sute de culturi, în numele „civilizației”. Procesul continuă și astăzi, dar într-o altă formă. Tunurile și carabinele au fost înlocuite de gulerele albe, oameni așezați comod în fotoliile din birourile clădirilor din oțel și sticlă care continuă să smulgă cu blândețe aceleași resurse (din ce în ce mai puține), din aceleași regiuni. Până la urmă, nu asta e important, lumea nu poate exista – o spun economiști de seamă – decât cu mai multe viteze. Ceea ce contează este să nu uităm că societatea umană este un conglomerat de state și culturi independente și că binele unora nu poate exista prin răul celorlalți. Oricât de prosperă ar fi societatea în care trăim, această realitate se datorează faptului că undeva, în alt colț de lume, un semen de-al nostru este foarte, foarte trist. (Dragoș CIOCĂZAN)