Eugen COŞERIU – „Cel mai de seamă lingvist modern al lumii”

La 27 iulie 1921, în satul Mihăileni, pe atunci judeţul Bălţi al României (în prezent raionul Râşcani, Republica Moldova), s-a născut Eugen Coşeriu, filolog romanist de renume mondial. Viitorul savant a urmat şcoala din satul natal, apoi Liceul „Ion Creangă” din Bălţi. Eugen Coşeriu şi-a iubit foarte mult locul de naştere: „Nu am plecat niciodată, ci numai m-am ridicat deasupra Mihăilenilor la o înălţime destul de mare ca să pot îmbrăţişa Universul”.

Primul pas în acel Univers îl întreprinde în anul 1939, când se înscrie la Facultatea de Litere şi de Filozofie a Universităţii din Iaşi, unde a obţinut o bursă de studii în Italia. Are posibilitate să susţină consecutiv două doctorate – în litere, la Roma (1944), şi în filozofie, la Milano (1949). Eugen Coşeriu nu s-a mai întors să activeze în ţară. Din 1951 profesează la Universitatea din Montevideo (Uruguay), iar din 1961 şi până la sfârşitul vieţii sale a fost profesor la Universitatea din Tübingen (Germania). Aici s-a dezvoltat mult şcoala ştiinţifică a profesorului Eugen Coşeriu, cu discipoli din multe ţări, inclusiv din Japonia, America de Sud şi Africa.

Eugen Coşeriu a menţinut legături strânse cu mediul ştiinţific românesc şi cu locul naşterii sale, revenind deseori în satul natal, la Bălţi, Chişinău, Bucureşti, Cluj. Nu a ezitat să-şi susţină cu fermitate convingerile, chiar atunci când acestea veneau în contradicţie cu un regim sau altul. Referindu-se la practicile de „purificare lingvistică” la care recurgeau autorităţile de la Chişinău, promovând ideea existenţei unei limbi moldoveneşti, în cadrul conferinţei ştiinţifice „Unitatea limbii române – cu privire specială la Basarabia şi Bucovina”, Eugen Coşeriu a spus: „A promova sub orice formă o limbă moldovenească, deosebită de limba română este, din punct de vedere strict lingvistic, ori o greşeală naivă, ori o fraudă ştiinţifică. Din punct de vedere istoric şi practic este o absurditate, o utopie şi din punct de vedere politic e o anulare a identităţii etnice şi culturale a unui popor şi, deci, un act de genocid etnico-cultural”. În general, savantul Eugen Coşeriu se conducea după principiul: „Există o etică particulară a ştiinţei şi a omului de ştiinţă: să spui întotdeauna adevărul, chiar dacă acest adevăr este periculos şi plin de riscuri. Să respecţi totdeauna părerile celorlalţi, în măsura în care sunt păreri sincere; să vezi până şi în fiecare greşeală, care este sâmburele de adevăr”.

Eugen Coşeriu, o celebritate, un adevărat clasic al lingvisticii teoretice si aplicative, a publicat peste 50 de volume şi mii de pagini de exegeză, al unor noi teorii despre principiile fundamentale ale filologiei, contribuie la îmbogăţirea metodologiei disciplinelor lingvistice, sute de articole în limbile italiană, spaniolă, franceză, germană, engleză şi a fost tradus în limbile japoneză (9 volume), chineză, arabă, greacă, finlandeză, rusă, georgiană, coreeană, cehă, bulgară etc. Opera ştiinţifică a lui Eugen Coşeriu n-a cunoscut prea multe ediţii în limba română.

Traducerea în româneşte a volumului „Lecţii de lingvistică generală” a fost un eveniment reverberant în viaţa academică de la Chişinău şi Bucureşti. Apariţia acestei lucrări de referinţă în domeniu marchează, în opinia discipolului lui Coşeriu Mircea Borcilă (Universitatea din Cluj): „un moment important în procesul istoric de recuperare a gândirii ştiinţifice a marelui savant şi de emancipare a teoriei lingvistice româneşti”, dat fiind că „în contextul numeroaselor cărţi de acelaşi gen apărute, în diverse limbi, în ultima jumătate de secol, aceste „Lecţii de lingvistică generală” se disting, într-un mod deosebit de pregnant, prin altitudinea epistemiologică şi vastitatea orizontului investigaţional, prin temeinicia inegalabilă cu care sunt evaluate marile doctrine ale lingvisticii contemporane şi, nu în ultimul rând, prin limpezimea şi claritatea cu care sunt înfăţişate contururile abordării proprii asupra fenomenului lingvistic”. Concepţia coşeriană trebuie studiată în ansamblu, ca sistem. Lucru pe care şi l-au propus discipolii marelui filolog. Conform afirmaţiei lui Mircea Borcilă (Universitatea din Cluj), Eugen Coşeriu a fost „cel mai strălucit exponent al culturii române în planul universal al ştiinţelor omului”.

În comunicarea susţinută la Congresul al V-lea al Filologilor Români (Iaşi-Chişinău, 6-9 iunie 1994) Eugen Coşeriu face o prezentare generală a tipologiei limbilor romanice, oprindu-se asupra locului limbii române printre limbile romanice şi stării actuale a dialectului dacoromân. Comunicarea conţine şi o argumentare riguroasă (sub aspect genealogic, tipologic şi al arealului) a tezei privind unitatea dialectului dacoromân. Lingvistul insistă asupra fraudelor ştiinţifice comise de susţinătorii teoriilor care neagă unitatea acestuia. Chestiunea care îl preocupă pe Coşeriu în mod deosebit este menţinerea acestei unităţi, aspect pe care îl abordează într-o altă comunicare, prezentată la Sesiunea Ştiinţifică „Limba română şi varietăţile ei locale” (Bucureşti, 31 octombrie 1994). Una dintre concluzii este că: „limbă a culturii şi limbă de stat este limba română pentru întreg spaţiul carpato-danubiano-nistrean, adevăr care nu poate submina independenţa Republicii Moldova ca stat, tot aşa cum nu subminează independenţa Australiei, a Canadei sau a Statelor Unite ale Americii recunoaşterea limbii engleze ca limbă oficială, de stat, a acestor ţări”, pentru că, le aduce aminte Coşeriu oponenţilor săi, „graniţele politice nu au coincis şi nici nu pot coincide cu cele lingvistice”.

Eugen Coşeriu folosea în activitatea didactică şi de cercetare mai multe limbi, schimbând cu uşurinţă limba în care ţinea cursurile. Cât priveşte limba sa maternă, ordinea este următoarea: „Româna şi italiana, apoi spaniola şi germana (…). Depinde însă şi de circumstanţe şi de felul de texte: versuri scriu în română, proză am scris în italiană, iar studiile de lingvistică au fost elaborate în spaniolă, franceză şi germană”. „A devenit o axiomă afirmaţia că lingvistica mileniului nostru se va dezvolta sub semnul geniului coşerian, dar, în acelaşi timp, poate deveni axiomă şi constatarea că un mileniu se poate dovedi a fi insuficient pentru receptarea şi valorificarea temeinică a operei coşeriene, precum şi pentru evaluarea deplină a impactului ei benefic asupra ştiinţei limbii. Însuşi Magistrul, care a pus fundamentul şi a proiectat statutul „final” al lingvisticii integrale, era mai mult decât convins că întemeierea ştiinţei despre limbă (…) este în sarcina prezentului şi a viitorului. „Nevoia de Coşeriu” (Lucia Cifor) este şi va fi nu numai o circumstanţă salvatoare a lingviştilor, dar şi o călăuză care ne va indica în viitor direcţia investigaţiilor ştiinţifice şi nu numai în domeniul lingvisticii. Trecerea timpului va accentua oportunitatea valorificării întregii moşteniri coşeriene, textele puţin cunoscute sau nepublicate încă nuanţând valoarea inestimabilă a doctrinei coşeriene.”

Cunoştea circa 30 de limbi şi vorbea şi scria în 11 limbi. Eugen Coşeriu a fost Doctor Honoris Causa al aproape 50 de universităţi ale lumii şi membru al Societăţii de Lingvistică din Paris, al Cercului Lingvistic din New York, membru de onoare al Societăţii Lingvistice din America, al Cercului Lingvistic de la Praga şi la foarte multe alte academii şi şcoli de lingvistică din întreaga lume, inclusiv din Japonia. A fost membru de onoare al Municipiului Chişinău şi Cavaler al Ordinului Republicii Moldova. În anul 1991 devine membru de onoare al Academiei Române.

Eugen Coşeriu s-a stins din viaţă la 7 septembrie 2002, la Tübingen, Germania. Plecarea dintre cei vii a genialului lingvist Eugen Coşeriu a însemnat o pierdere irecuperabilă pentru ştiinţa lingvistică din întreaga lume. Numele şi opera profesorului au înconjurat Terra, iar fiecare studiu al genialului savant este o carte de căpătâi pentru lingviştii şi filosofii de orişice orientare ştiinţifică. Cel mai mare poet al Basarabiei, regretatul Grigore Vieru, l-a apreciat astfel pe celebrul său copământean: „Eugen Coşeriu este cel mai de seamă lingvist modern al lumii. Născut în Basarabia, a ţinut cu toată fiinţa sa la această chinuită palmă de pământ. Evident, marele savant a fost însoţit permanent şi de un mare noroc, venit şi el de Sus, de la Dumnezeu: norocul de a fi vieţuit în străinătate. Dacă locuia printre noi, nu rămânea de mult nici oscior în el – îl mâncau în primul rând confraţii. Românul poate să preţuiască cu adevărat numai valoarea refugiată în străinătăţi sau numai pe cea care s-a dus în mormânt. Ştiind asta, marele savant plecase la timp din Ţară. Dar îndureratul său gând a fost întotdeauna îngemănat cu destinul ei”.

Tezaurul lucrărilor lăsate de marele lingvist român trebuie bine păstrat şi cercetat, spre a purta paşii viitorimii către un ţel palpabil şi măreţ. Dintre lucrările sale capitale: • El llamado latín vulgar y las primeras diferenciaciones romances: breve introducción a la lingüística románica. Montevideo: Universidad de la República, 1954 • Teoría del lenguaje y lingüística general, Madrid, 1973 • Sincronía, diacronía e historia, Madrid, 1973 (trad. în română: Sincronie, diacronie şi istorie, Bucureşti, 1997) • Principios de semántica estructural, Madrid, 1978 • El hombre y su lenguaje, Madrid, 1977 • Tradición y novedad en la ciencia del languaje, Madrid, 1977• Gramática y semántica universales, Madrid, 1978 • Competencia lingüística y criterios de corrección, ed. de Alfredo Matus şi José Luis Samaniego, Sevilla: Universidad de Sevilla, 2019 • Eugenio Coseriu şi Uwe Petersen (org.). Sprachtheorie und allgemeine Sprachwissenschaft: 5 Studien. München: Fink, 1975 • Das romanische Verbalsystem. Herausgegeben und bearbeitet von Hansbert Bertsch (= Tübinger Beiträge zur Linguistik. Band 66). Tübingen: Gunter Narr, 1976 • Für eine strukturelle diachrone Semantik. Darmstadt: WTB, 1978 • Trends in structural semantics, scris cu Horst Geckeler. (Tübinger Beiträge zur Linguistik, 158). Tübingen: Gunter Narr, 1981 • Sprachkompetenz: Grundzüge der Theorie des Sprechens. Francke: UTB, 1988 • Introducere în lingvistică, Editura Echinox, Cluj, 1999, traducere de Elena Ardeleanu şi Eugenia Bojoga, cuvânt înainte de Mircea Borcilă • Lecţii de lingvistică generală, Chişinău, Editura ARC, 2000 • Limbaj şi politică, în „Revista de lingvistică şi ştiinţă literară”, nr. 5, 1996, Institutul de Lingvistică şi Institutul de Istorie şi Teorie Literară ale Academiei de Ştiinţe a Moldovei, 1996 • Latinitatea orientală, în culegerea Limba română este patria mea. Studii. Comunicări. Documente, Chişinău, 1996, p. 15-31 • Unitatea limbii române – planuri şi criterii, ibidem, p. 205-121… (George V. GRIGORE)

Surse: academiaromana-is.ro; contrafort.md; coseriu.ch; wikipedia.org; dspace.usarb.md; limbaromana.md; voci.ro; pdfcoffee.com; academia.edu; dacoromania.inst-puscariu.ro; meridiancritic.usv.ro; bibliotecaalexandrudonici.worldpress.com; asociatia-profesorilor.ro; researchgate.net