Eu, Alice Bretter, zbor! Lici

În perioada 19 iulie – 10 august 2024, la Galleria 28 din Timişoara este deschisă expoziţia-eseu „Én, Bretter Alice, repülők! Lici” („Eu, Alice Bretter, zbor! Lici”).

Expoziţia poate fi vizitată până în data de 10 august 2024, de luni până sâmbătă, cu programare la numărul de telefon 0722503028 sau la adresa de e-mail galleria28@gmail.com

Gazdele expoziţiei, Maria Paşc şi Andrei Rosetti, o au de această dată parteneră de dialog (vizual şi nu numai) pe Karin Grün, stabilită de mulţi ani în Franţa. Karin a urmat studii de filologie în Timişoara, Paris şi Arras şi face parte din aceeaşi generaţie cu Andrei Rosetti, alături de care în anii ´90 frecventa un grup informal de prieteni – majoritatea, studenţi în Timişoara în varii domenii – preocupaţi de muzică, cinematografie, literatură, arte etc. Expoziţia propusă de Karin Grün este un portret, o evocare a unei persoane anume – Alice Bretter –, cândva un personaj aparte al Devei. Pe harta acestei evocări nu întâlnim doar oraşul Deva. Sunt drumuri ce încep la Petroşani, altele ce se sfârşesc la Auschwitz. Dar călătoria ne poartă şi în Veneţia, şi în Parisul anului 1937. Alice – Lici, pentru apropiaţii săi – devine sinonim pentru viaţă, iubire şi optimism.

Maria Paşc: De unde a venit ideea unei expoziţii dedicate lui Lici?

Karin Grün: Am avut gândul acesta acum 25 de ani, când stăteam în Timişoara şi mergeam des la expoziţiile de la Galleria28. Îmi doream să îi dedic o expoziţie, pe care mi-o imaginam în această galerie. Nu aveam nici cea mai vagă idee despre ce ar trebui expus şi cum să o fac. Nu am vorbit nimănui despre acest gând al meu până anul trecut, când am povestit cu Ovidiu Bădescu. Şi a pus o singură întrebare: şi de ce nu ai face-o acum?

M.P.: Ce o particularizează pe Lici-néni? Care a fost influenţa sa asupra ta, Karin?

K.G.: Lici-néni a fost ca o a treia bunică a mea. I-a văzut născându-se pe tatăl şi pe unchiul meu, a făcut parte din viaţa mea de când mă ştiu. Jumătate din Deva o cunoştea. Personalitate puternică, prezenţă vie şi dorinţă de viaţă întruchipate. Deşi a trecut prin tot felul de tragedii, a reuşit să îşi păstreze veselia, făcând ca viaţa să pară o sărbătoare, în fiecare zi. De la ea am învăţat – sau cel puţin aşa sper – cum să mă bucur conştient de viaţă.

M.P.: Care este mesajul pentru privitorul unei astfel de expoziţii?

K.G.: Bucură-te de viaţă şi nu uita că e mai presus de toate. Iubeşte şi râzi! Toate trec, chiar dacă nu le înţelegi pe deplin sensul.

M.P.: Cum crezi că ar vrea ea să fie ţinută minte?

K.G.: Ca un spectacol de viaţă, mirosind a parfum şi cu multă culoare!

M.P.: Avem nevoie de modele?

K.G.: Cred că e o întrebare la care fiecare ar trebui să răspundă personal. Cine nu are… să devină!