Pe strada Mihai Eminescu descopăr un magazin second hand, ce oferă îmbrăcăminte „cu trecut şi viitor”. Când este vorba despre trecut îmi vine în minte Taica Lazăr. Profilul negustorului evreu care ştia să scoată bani din piatră seacă. Eh, nu chiar piatră, dar oricum, din lucruri vechi, cusute, aranjate, pantofi rupţi, peteciţi şi lustruiţi şi încă ceva, o încăpăţânare soră cu moartea, de a vinde drept lucruri bune, ceea ce alţii aruncau. Pe asta cu viitorul nu prea o diger, dar o accept atât cât poţi accepta, într-o zi de iarnă rece, soarele cu dinţi. De ce nu diger?
Fiindcă e greu pe vremea asta cu mâncarea. Ea există, dar e proastă şi prea scump poleită. Să te duci să mănânci mâncare asiatică la fast food cu nume exotic, chiar neînţeles, mai e cum e, dar să mănânci mâncare românească la Fast food-ul „Eminescu”…
Pe maşina Templul Soarelui, descopăr o pisică zgribulită. Nu prea are chef de mine, dar stă la o poză fără să facă figuri de mare felină. În geamul templului cu patru roţi se mai reflectă un motan mohorât, ca şi vremurile astea „bune”, pe care le trăim intens.
Pardon, motanul sunt chiar eu, mi-ar plăcea să fiu Arpagic, dar cred că ar fi tragic! (Ciprian C. VASILESCU)