Eppur si muove

Pentru unii dintre cei care ne conduc destinele, Universul este prea mic. În lumea asta strâmtă se simt înghesuiţi. Spaţiul este neîndestulător pentru ideile lor, pentru uriaşele lor proiecte şi planuri destinate bunăstării naţiei. Numai că, uneori, aceste măreţe intenţii nu sunt tocmai în acord cu credinţele, tradiţiile şi dorinţele norodului, care nu ţine neapărat să i se facă bine cu forţa. Asta îi irită cel mai mult, îi enervează la culme. Ei trebuie să aibă întotdeauna dreptate, fiindcă piatra filosofală le atârnă greu în buzunare. Câţiva dintre aceşti „iniţiaţi” merg şi mai departe, considerând că s-au născut prea devreme sau într-o ţară prea mică, locuită de un popor cam fără ştiinţă de carte, deci incapabil să decidă pentru sine. Când cineva încearcă să li se opună, instituţional sau prin vorbe, sar ca arşi şi se răţoiesc la persoana sau instituţia cu pricina. Cum adică nu e bine ce au făcut? Aha! Cei care le sunt împotrivă sunt vânduţi, eşuaţi, incompetenţi, penali şi în general trebuie să stea deoparte şi să-i lase pe ei să aleagă singuri grâul de neghină. Dacă opozantul nu se potoleşte, există metode de convingere ceva mai aprige, cărora nimeni nu le poate rezista. În ultimă instanţă, se pot adresa şi înaltelor foruri de aiurea, că doar de porţi aurite trântite în nasul naţiunilor mici nu am dus şi nu ducem lipsă, har Domnului. Dacă Legea e doar un principiu plăpând şi nu o forţă de îndreptare, atunci la ce bun să te mai agiţi? Când pedepsirea faptei şi nu corectarea injustiţiei devine scopul prioritar al legii, nu se mai poate vorbi despre dreptate, negociere sau armonizarea opiniilor. În general, nu se mai poate vorbi despre nimic.
Toţi aceşti zei vremelnici şi foarte, foarte plictisitori vorbesc mult şi nu comunică nimic sau vorbesc rar şi spun puţin. Dacă vălul întunecat al răzbunării şi dorinţei nemăsurate de putere s-ar da deoparte, poate că le-ar veni mintea cea de pe urmă şi s-ar lăsa călăuziţi de adevăr. Poate aşa ar înţelege că adevărata bărbăţie stă în toleranţă, nu în băţoşenia uniformei, în vorbe goale sau în etalarea unei puteri care nu mai interesează pe nimeni. Atunci nu vor mai fi singuri şi vor avea răgazul să rostească, fie şi şoptit, cuvintele bătrânului Galilei: Cu sinceritate şi credinţă nestrămutată, abjur şi blestem erorile şi ereziile pe care le-am rostit! Căci a-ţi sluji poporul cu jumătăţi de măsură, asta înseamnă: erezie şi blestem. Pentru că, totuşi, lumea se mişcă, domnilor, dar nu în jurul domniilor voastre. (Dragoş CIOCĂZAN)