Energii verzi pe pereți

Culoarea verde are, în limba română, un foarte șugubăț înțeles peiorativ, nu în sens strict depreciativ, ci mai degrabă figurativ. De exemplu, când cineva vorbește aiureli sau descrie ipotetice situații viitoare fără vreo șansă de a fi transpuse în realitate îi atragem politicos atenția că vorbește despre cai verzi pe pereți. Dacă nu ești atent pe unde calci și dai cu nasul de un stâlp sau te lățești pe vreun trotuar,  înțelepciunea populară, dar și propria experiență îți vor confirma că ai văzut stele verzi. Din când în când, câte un puseu suveranist (inutil, de altfel, întrucât, vorba strămoșilor, alea jacta est) ne șoptește la urechi: Fii, măi omule, român verde! Despre cineva care nu-și arată vârsta se spune că este încă verde, iar folclorul nostru cântat abundă în formula de deschidere Foaie verde. Avem până și un Verde-Împărat, în basmele care se termină întotdeauna cu bine, ceea ce e mai puțin probabil în realitate. Nu știu dacă asta ni se trage de la bine-cunoscuta frăție cu codrul ori de la acum dispăruta pasiune de a ne cultiva cu drag pământurile.

Există însă și o variantă europeană de întrebuințare a cuvântului „verde”, evident ținând pasul mai mult cu vremurile, cu moda, și mai puțin cu realitatea: Green Deal. Adică un fel de înțelegere verde, un târg sau un pariu cu planeta, pe care statele Uniunii speră să le ducă la bun sfârșit. Scopul este, fără îndoială, cât se poate de nobil. Există și foarte mulți sceptici, lucru ușor de înțeles: încrederea în autorități s-a prăbușit peste tot în lume, mai ales în ultimii doi ani, din cauza unor decizii contradictorii, unele sfidând logica și bunul simț, altele insultând de-a dreptul până și inteligența unui om cu IQ scăzut. Războaie ale nimănui începute în urmă cu zeci de ani, terminate brusc în câteva zile cu retrageri greu de explicat, crize economice, financiare sau de combustibil provocate artificial, știri despre o foarte apropiată apocalipsă meteorologică, planuri referitoare la renunțarea la creșterea animalelor fiindcă acestea elimină prea mult metan și înlocuirea cărnii naturale cu una printată 3D, anunțarea unei iminente stări de foamete globală, o pandemie începută și sfârșită prin decrete, dezinformare printr-un neîntrerupt flux de fake-news, manipulare prin social media. În aceste condiții, o inițiativă de tipul Green Deal are puține șanse de reușită, în principal din două cauze majore. Prima este neîncrederea, am detaliat mai sus. A doua este caracterul total fantezist. Europa consumă, în funcție de anotimp, între 250 și 450 de mii de megawați, peste 40% din această energie fiind produsă din combustibili fosili, cărbune sau gaze naturale și produse petroliere din import. Nu spun de unde, ca să fiu în ton cu timpurile. Cam 20% provine din energie nucleară, care numai verde nu e. Aceste procente variază de la o țară la alta. A înlocui mare parte din această producție cu energie neconvențională, dependentă de cât de mult bate vântul sau de cât de tare strălucește soarele pe cer este, cel puțin în condițiile tehnologiei actuale, o interpretare actualizată a cailor verzi pe pereți. Limitarea consumului casnic este, desigur, o soluție, dar problema nu de acolo vine, ci de la consumul uriaș al unor industrii de a căror funcționare depinde exagerata bunăstare a unor state: industria aluminiului, cea siderurgică, a cimentului și materialelor de construcții, chimică, alimentară și a tuturor subramurilor dezvoltate din acestea pe orizontală. Ca să nu mai vorbim despre imensa ipocrizie de a ne face un selfie când vârâm în priză ștecherul noului nostru autoturism full-electric, făcându-ne că nu știm că energia electrică provine din arderea cărbunelui sau a gazului natural. Nu pledez pentru o lume a coșurilor de fum. Aici nu e loc de glume. Nu-mi imaginez însă o lume alimentată de moriști, ar fi prea fantezist. E nevoie de soluții fiabile, viabile și mai ales realiste, pe care specialiștii nu au reușit încă să le pună la punct.
Cineva trebuie să le-o spună verde în față. (Dragoș CIOCĂZAN)