Calificarea de Asistent medical generalist atrage în fiecare an un număr tot mai mare de cursanţi la Colegiul Universitar Spiru Haret. O meserie care îţi oferă o serie de satisfacţii la nivel personal, o meserie care te aduce alături de semenii tăi şi ai sentimentul că oferi o nouă rază de soare în viaţa lor.
„Principalele provocări ale cadrului medical şi ale unui profesor sunt de a împărtăşi elevilor experienţa pe care o ai şi a te face înţeles şi a-i face pe ei să evolueze, atât spiritual, cât şi profesional. Este foarte important să te dedici pacientului, să uiţi de problemele pe care le ai acasă, să îţi aduci aminte că ţi-ai ales această meserie ca să ajuţi oamenii, să nu te pierzi în momentele foarte grele şi foarte importante, să ştii să iei deciziile care trebuie pentru că, în funcţie de deciziile tale, pacientul trăieşte sau nu.
Generaţiile care mi-au trecut prin mână au fost din ce în ce mai motivate, din ce în ce mai doritoare de a învăţa cât mai mult, de a ajuta cât mai mult oamenii, au evoluat pe parcursul celor trei ani, de când i-am preluat şi până au ajuns să practice meseria. Unii dintre ei m-au făcut foarte mândră că mi-au fost elevi şi m-au făcut să-mi aduc aminte de ce mi-am ales meseria de profesor.
Cea mai importantă calitate a cadrului didactic este aceea de a găsi o modalitate de a face elevul, indiferent de nivelul lui intelectual, să înţeleagă, deci să se facă înţeles. Numai aşa cred că reuşeşti să îl faci pe elev să înveţe lucruri. În perioada aceasta a fost foarte greu pentru că una este să interacţionezi cu elevul, să intri în contact cu el, să încerci să-i explici faţă în faţă şi alta este să le explici în faţa calculatorului, chiar dacă se uită copiii la tine. Faptul că nu sunt fizic cu tine parcă nu poţi să intri în contact cu ei aşa de bine cum intri când te vezi fizic.
Tot timpul ai câte ceva de învăţat. Şi eu de la ei şi ei de la mine. Am învăţat să fiu mai tolerantă, lucru pe care nu-l ştiam înainte. Cred că empatia îi face pe elevi să-şi aleagă din ce în ce mai mult meseria asta şi, de ce să nu recunoaştem, este o meserie care se caută. (Dr. Adriana-Alina CĂLINA, cadru didactic Colegiu Universitar Spiru Haret)
Iolanda MINEA este elevă în anul I la calificarea profesională Asistent Medical Generalist.
Chiar dacă a şcoala a început de o lună, a participat deja la un curs de acordare a primului ajutor, iar pe viitor îşi doreşte să se implice în activităţi de voluntariat care vor fi organizate de Colegiul Universitar Spiru Haret împreună cu partenerii săi.
• De ce a ales această calificare profesională? • Cum crede că o va ajuta această pregătire teoretică şi practică în jobul pe care îl are în acest moment? • Şi mai ales care consideră că sunt calităţile unei persoane care pe viitor alege să practice această meserie? Acestea sunt doar câteva din întrebările la care a răspuns într-un scurt interviu.
„Am ales calificarea de Asistent medical deoarece domeniul în care activez, şi anume cel al Aviaţiei, se confruntă, uneori, nu adeseori, cu cazuri medicale. Totodată, am ales acest domeniu deoarece în anii anteriori mi-am dorit să profesez şi să înţeleg mai multe despre medicina legală şi, din varii motive, pentru că nu am ajuns în acel punct, am ales această meserie de Asistent medical generalist.
Calităţile principale? Din punctul meu de vedere ar fi, unul, empatia, iubirea faţă de oameni, devotament, dorinţa de a-i ajuta, de a-i înţelege, dăruirea.
Acest curs de Resuscitare a avut loc recent, cu două- trei săptămâni în urmă, cu o echipă formată din medici şi oameni competenţi, persoane din acest domeniu. A avut la bază tehnici de resuscitare, evident, o parte teoretică şi una practică. A fost un curs proactiv, benefic şi, cu siguranţă, am avut ce să învăţ şi, cu siguranţă, voi putea pune în practică, dacă va fi cazul. Să sperăm că nu, dar dacă va fi cazul, am o bază. Referitor la acţiunile de voluntariat. Desigur, în cadrul Universităţii Spiru Haret, anume la Colegiul Universitar Spiru Haret s-a discutat şi există şi o programă pentru voluntariat, iar în funcţie de disponibilitatea fiecăruia vom participa şi la astfel de evenimente, oportunităţi, totodată. Cu drag aştept să acumulez noi cunoştinţe!”