Elena HĂBĂŞESCU – un artist adevărat, un puternic animator cultural

Mă grăbesc să aduc în lumina reflectoarelor un artist special, un puternic animator cultural, un promotor al unor tehnici artistice foarte puţin cunoscute în spaţiul românesc.
Vă rog să vă prezentaţi!
Elena Hăbăşescu este numele meu. M-am născut la data de 23 XI 1952 în com. Stăniţa din jud. Neamţ. Visul meu a fost să ajung un mare artist plastic datorită unei întâmplări din copilărie. Îmi plăcea să desenez. Mergeam pe câmp cu oile şi luam caietul de desen cu mine. Desenam colţuri din natură care mă impresionau. Într-o zi, brigadierul din sat, un ţăran cu 4 clase, cum era pe atunci, s-a uitat la desenul meu şi a zis: „Ai să ajungi ca Grigorescu!”. De unde ştia acel om simplu de Grigorescu?! Acele cuvinte au rămas ca o amprentă pe sufletul meu, au fost o cheie care mi-a deschis poarta spre lumea artei. Am intrat la Liceul de Artă Octav Băncilă din Iaşi, pe care nu l-am terminat pentru că părinţii mei nu aveau posibilitate să mă întreţină. Singura şcoală unde părinţii nu trebuiau să mă întreţină a fost Şcoala Sanitară. Am lucrat până la pensie în acest domeniu, iar în paralel am studiat pictura. M-am înscris la cursurile Şcolii Populare de Artă secţia pictură. Participam la expoziţii naţionale şi internaţionale împreună cu colegii mei de la cenaclul Tiberiu Bottlik din Bocşa. După revoluţie, internetul m-a ajutat să descopăr frumuseţea şi utilitatea Artelor Textile. Într-un grup internaţional de quilt condus de o româncă plecată de ani de zile în Franţa, am învăţat multe secrete legate de arta textilelor. După ce am ieşit la pensie, primul lucru pe care l-am făcut a fost să mă înscriu la secţia Arte Decorative din cadrul Facultăţii de Artă şi Design din Timişoara. Am luat examenul de licenţă cu nota 10. Anii petrecuţi în facultate mi-au îmbogăţit cunoştinţele legate de Arta Textilă şi astăzi cred că ea mă defineşte mai bine decât pictura, la care nu voi renunţa.

Care sunt tehnicile preferate?
Referitor la pictură, tehnica pe care am folosit-o şi o folosesc în continuare este uleiul pe pânză; culoarea se usucă mai greu, îţi dă posibilitatea să ştergi dacă ceva nu-ţi place, să lucrezi lejer, pe când culorile acrilice se usucă repede şi greu mai schimbi nuanţele fără să încarci pânza. În Arta Textilă folosesc mai multe tehnici – tehnica firelor textile (cu Avalon, un material care se topeşte în apă, în urma căruia obţinem o textură fie simplă sau cu un design ales, cu tul…); tehnica quiltului, unde avem tehnici de îmbinare a bucăţilor de material textil sau tehnica aplicării bucăţilor de material în funcţie de model. Folosirea tehnicilor depinde de modelul pe care îl aleg. În facultate, conf. Valentina Ştefănescu  de la secţia de Artă Decorativă a organizat un workshop unde am prezentat, studenţilor şi masteranzilor, tehnica cu Avalon.

Ce ne puteţi spune despre viaţa dumneavoastră, dincolo de pictură?
Sunt preşedinta sucursalei UCP Bocşa. Mă ocup de organizarea expoziţiilor acestui grup, avem o revistă anuală, Front Art, care îmi ocupă mult timp. Am scris o carte despre câteva tehnici din Arta Textilă: Din fire şi peticele, care sunt foarte puţin cunoscute în România. Particip la diferite simpozioane literare. În anul 2013 am deschis, ajutată de managerul Casei de Cultură Bocşa, Ioan Liuţ, o secţie de pictură prin Şcoala Populară de Arte şi Meserii Ion Românu din Reşiţa. Am avut elevi şi adulţi dornici să studieze pictura. Am închis-o în 2016, pentru că m-am înscris la facultate. Am scos şi o revistă a Şcolii de Artă secţia Bocşa: Ecouri Plastice. Fiecare elev trebuia să scrie un articol despre artă. În felul acesta îi ajutam să-şi dezvolte unele abilităţi. Folosind un limbaj simplu, pot deveni disciplinaţi, buni observatori, exersând răbdarea şi concentraţia. 
Mă preocupă Cultura Cucuteni în special semnele şi simbolurile folosite de artiştii cucutenieni care ne-au lăsat moştenire o serie de vestigii de unde putem afla despre simplitatea şi eleganţa decoraţiunilor folosite de ei  în ceramică. 
Îmi plac drumeţiile, locurile pitoreşti, îmi place să ascult muzică, îmi plac oamenii liniştiţi cu care poţi să petreci câteva momente de relaxare povestind despre lucruri interesante. Locuiesc la casă şi mă ocup de întreţinerea ei, mai puţin de grădină. Am un nepoţel care-mi face multe bucurii pentru că este un copil deştept şi cuminte.

Este o întrebare la care doriţi să răspundeţi?
Care este rolul artistului în societate? Operele unui artist sunt educative, pot determina pe mulţi să-şi urmeze un vis, să-şi găsească o preocupare utilă şi frumoasă. Sunt un exemplu bun de urmat. Un artist poate modela sensibilitatea oamenilor prin creaţiile sale, poate să scoată în evidenţă frumuseţea lumii înconjurătoare cu unele detalii pe care noi nu le observăm. Un artist, prin opera lui, va lăsa moştenire oglinda  societăţii din perioada în care a trăit.

Vă rog să adresaţi un gând pentru cititorii acestui interviu.
În România lipseşte educaţia artistică. Sunt persoane cu studii superioare care preferă un kitsch în locul unei opere de artă adevărată pentru că nu au minimum de cunoştinţe legate de artă. Este bine să alocăm puţin timp pentru a vizita o galerie, să participăm la un vernisaj şi, de ce nu?, să mergem la un curs de pictură, desen artistic sau altă specialitate din domeniu artelor. Cu ajutorul culorilor putem exprima idei, stări sufleteşti, frumuseţea sau urâţenia ce ne înconjoară. Dorinţa de comunicare, nevoia de descărcare a tensiunilor interioare cu ajutorul culorilor nu este altceva decât o stare de creaţie pe care micii sau marii artiştii o transpun pe un suport de pânză, carton, hârtie, lemn… Pentru împlinirea unui vis, nu uitaţi: niciodată nu este prea târziu! Pablo Picasso spunea: Arta purifică sufletul de praful vremii de fiecare zi.

(Aristotel BUNESCU, https://agentiadepresaculturalasisportiva. wordpress.com/)