După 20 de ani…Să mergem împreună!

Relaţiile Statului Vatican cu România
Sfântul Scaun are, în prezent, relaţii diplomatice cu 183 de state. România este unul dintre ele.
Primul reprezentant al României la Suveranul Pontif a fost acreditat de Papa Pius al XI-lea în 1920.
Relaţiile bilaterale oficiale au început în 1920, primul diplomat fiind Dimitrie C. Penescu, dar au fost întrerupte unilateral de regimul comunist în 1950.
De la reluarea raporturilor în 1990, Liviu-Petru Zăpîran este al şaselea ambasador al României pe lângă Sfântul Scaun, după Gheorghe Pancraţiu Iuliu Gheorghiu, Teodor Baconsky, Mihail Dobre, Marius Lazurcă şi Bogdan Tătaru-Cazaban.
La rândul său, Sfântul Scaun a avut în această ultimă perioadă cinci ambasadori în România cu rangul de nunţiu apostolic: arhiepiscopii (titulari) John Bukovsky, Janusz Bolonek, Jean-Claude Périsset, Francisco-Javier Lozano şi, din 5 decembrie 2015, pe actualul nunţiu în România şi Republica Moldova, monseniorul Miguel Maury Buendía.
De adăugat că, din 1998, în România s-a revenit la vechea tradiţie prin care nunţiul apostolic la Bucureşti devine decanul Corpului Diplomatic.

Concordatele
Prin termenul de Concordat se înţelege, în mod obişnuit, o convenţie intervenită între Sfântul Scaun, ca abstracţiune a Bisericii Catolice, şi puterea laică a unui stat, pentru reglementarea relaţiilor dintre acel stat şi instituţiile religioase catolice ce funcţionează pe teritoriul său.
Concordatele sunt tratate de drept internaţional public, guvernate de principiile dreptului internaţional public.
Tratatul de la Lateran a fost unul dintre Pactele de la Lateran din 1929 ori Acordurile Laterane, dintre Regatul Italiei şi Sfântul Scaun şi care au rezolvat Problema Romană. Acordurile au primit numele Palatul Lateran, unde au fost semnate pe 11 februarie 1929. Parlamentul Italian le-a ratificat pe 7 iuie 1929. Prin aceste documente, Italia recunoştea Vatican ca fiind stat independent. Guvernul italian, condus în acea vreme de premierul Benito Mussolini, a fost de acord să ofere Bisericii Romano-Catolice compensaţii financiare pentru pierderea Statelor Papale În 1947, Tratatul de la Lateran a fost recunoscut în Constituţia Italiei, ca soluţie pentru relaţiile dintre Stat şi Biserica Catolică.
Tratatul de la Lateran este un tratat politic care recunoaşte suveranitatea completă a Sfântului Scaun în statul Oraşului Vatican, care a fost definit prin aceasta, un document cu anexe: • Un plan al teritoriului Oraşului-Stat Vatican, cu o suprafaţa de 44 de hectare • O listă a proprietăţilor Sfântului Scaun, care se bucură de privilegiul de extrateritorialitate şi excluderi de la taxe şi expropriere. • O convenţie financiară pentru rezolvarea definitivă a pretenţiilor Sfântului Scaun rezultate după pierderea teritoriilor şi proprietăţilor din 1870. Statul italian a fost de acord să plătească imediat 750.000.000 lire, plus obligaţiuni consolidate la purtător cu o dobândă de 5% şi o valoare nominală de 1.000.000 de lire. Astfel, statul italian trebuia să plătească mai puţin decât se stabilea prin „Legea garanţiilor” din 1871 (3.250.000 lire), pe care papalitatea nu o acceptase.

Statul VATICAN
Vaticanul, unul dintre microstatele europene, este situat pe colina Vatican din Nord-Vestul Romei, la câteva sute de metri spre Vest de fluviul Tibru, pe malul drept al acestuia. Frontierele (3.2 km în total, toate cu Italia) urmăresc zidurile oraşului, construite pentru a-l proteja pe Papa de atacurile externe.
Situaţia este mult mai complexă la faimoasa piaţă
Sfântul Petru în faţa bazilicii cu acelaşi nume, unde frontiera corectă este în afara elipsei formate de colonadele lui Bernini.
Este cel mai mic stat suveran din lume cu 0.44 kmp.

Concordatul cu România
Concordatul cu România din 1927 a fost încheiat în data de 10 mai 1927 între Regatul României, pe de o parte, şi Sfântul Scaun, pe de cealaltă parte. Din partea României a semnat ministrul Vasile Goldiş, ministru al Cultelor în Guvernul Averescu, iar din partea Sfântului Scaun a semnat cardinalul Pietro Gasparri, cardinal secretar de stat.Concordatul a permis reorganizarea Bisericii Catolice de rit latin şi garanta credincioşilor exprimarea libertăţii religioase, aşa cum fusese recunoscută în Constituţia din 1923, pentru ortodocşi şi greco-catolici. Legea pentru ratificarea Concordatului cu Sfântul Scaun din 12 iunie 1929 a fost votată de Senat în şedinţa din 25 mai 1929 şi de Adunarea Deputaţilor în şedinţa din 29 mai 1929. Legea a fost promulgată prin decretul nr. 1842/1929 şi publicată în Monitorul Oficial nr. 126 din 12 iunie 1929. În condiţiile în care regele Mihai I era minor, decretul de promulgare a fost semnat de cei trei membri ai Regenţei, unul din ei fiind chiar patriarhul Miron Cristea.Prin Decretul nr. 151 din 17 iulie 1948, Concordatul a fost denunţat de către autorităţile comuniste din România, iar, în august 1948, guvernul a preluat o parte dintre prerogativele papale. Noua Lege a Cultelor consfinţea dreptul puterii laice de a interveni în organizarea bisericească. Articolul 22 prevedea că pentru crearea şi funcţionarea de eparhii (dioceze, superintendenţe), se vor socoti în medie 750. 000 de credincioşi pentru fiecare eparhie. Astfel, statul, şi nu Suveranul Pontif, stabilea modul de organizare. Abrogarea Concordatului în vara anului 1948 a fost motivată în presă prin garantarea libertăţii religioase în Republica Populară Română, ceea ce anula, implicit, şi motivele ce au stat la baza unirii din 1698. Prin urmare, la 1 decembrie 1948, guvernul de la Bucureşti a decretat reunificarea cu Biserica Ortodoxă Română a greco-catolicilor, act faţă de care Vaticanul a protestat.

Papa Francisc şi România
Vizita stă sub motto-ul Să mergem împreună! şi are un logo marian, cu Maica Domnului ocrotind sub mantia ei un grup de oameni purtând o cruce. Papa invită la unirea tuturor sub acoperământul Fecioarei Maria, România fiind numită adesea Grădina Maicii Domnului.

În trăsăturile esenţiale, Papa Francisc a decis să păstreze stema sa anterioară, aleasă încă de la consacrarea sa episcopală şi caracterizată de o simplitate liniară.

Partea structurală albastră este surmontată de simbolurile demnităţii pontificale, egale cu acelea voite de predecesorul Benedict al XVI-lea (mitra situată între cheile încrucişate de aur şi de argint, unite de un cordon roşu). În partea de sus este emblema ordinului de provenienţă a Papei, Societatea lui Isus: un soare strălucitor şi înflăcărat încărcat de literele, în roşu, IHS, monograma lui Cristos. Litera H este surmontată de o cruce; la extremitate, cele trei cuie în negru.

În partea de jos se află steaua şi floarea de nard. Steaua, după o veche tradiţie heraldică, o simbolizează pe Fecioara Maria, mama lui Cristos şi a Bisericii; în timp ce floarea de nard îl indică pe sfântul Iosif, patron al Bisericii Universale. De fapt, în tradiţia iconografică hispanică, Sfântul Iosif este reprezentat cu o ramură de nard în mână. Punând în partea structurală aceste imagini, Papa a intenţionat să exprime propria evlavie deosebită faţă de Fecioara Preasfântă şi Sfântul Iosif.

Odată ales episcop, ES Monseniorul Bergoglio (Papa FRANCISC), ca amintire a acestui eveniment care a marcat începuturile consacrării sale totale lui Dumnezeu în Biserica sa, a decis să aleagă, ca motto şi program de viaţă, expresia Sfântului Beda miserando atque eligendo – Alege şi… urmează, pe care a voit s-o reproducă şi în propria stemă pontificală (Lect. univ., doctor în Teologie Sorin BEJAN)