Opinia Națională

Săptămânal de opinie, informație și idei de larg interes național

  • Home
     
  • Publicații
     
  • Editorial
     
  • Universitaria
     
  • Despre noi
     
  • Contact
     
Back to top

Prima pagină > Universitaria > După 20 de ani

După 20 de ani

icon-calendarData: 29 mai 2024

În data de 22 mai, în cadrul Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, la finele sesiunii de comunicări a studenţilor şi masteranzilor, a avut loc un moment cu mare încărcătură emoţională: reuniunea de douăzeci de ani de la absolvire a Promoţiei 2000 – 2004 a Facultăţii de Sociologie – Psihologie a Universităţii „Spiru Haret”.

Faptul că au venit într-un număr atât de mare, că au răspuns apelului nostru cu atât de mult entuziasm este semnul că pentru ei ALMA MATER a însemnat realmente o mamă care i-a hrănit spiritual şi care le-a marcat viaţa. Am râs şi am plâns împreună, i-am rememorat pe cei care nu mai sunt printre noi, din păcate, am depănat amintiri din vremea în care noi, tineri asistenţi şi ei, boboci, făceam primii paşi alături, învăţând unii de la ceilalţi. I-am privit cu mândrie, ne-au răspuns cu mulţumire şi admiraţie.

S-a strigat catalogul şi fiecare absolvent a spus câteva cuvinte despre viaţa şi parcursul său profesional în aceşti douăzeci de ani. O mare parte sunt astăzi nume de referinţă în domeniu, au publicat cărţi, susţin cursuri, derulează proiecte umanitare.

Privindu-i, noi, profesorii prezenţi la festivitate, am avut sentimentul că viaţa noastră academică are cu adevărat sens şi că am ales una dintre cele mai frumoase profesii – aceea de a crea oameni, modelând caractere şi transmiţând valori. (Lector univ.dr. Simona MARICA)

Online

  • Bucuresti, dragostea mea (10)
  • Ce citim (62)
  • Centenar (30)
  • Cetăţean european (93)
  • Chipuri ale succesului (7)
  • Civilizaţia străzii (21)
  • Cultura la zi (133)
  • Destine (3)
  • Editorial (318)
  • Educaţie financiară (28)
  • Estetica străzii (30)
  • Ferestrele Istoriei (46)
  • Ferestrele trecutului (25)
  • Implicaţi (313)
  • Interviu (24)
  • Invitaţie la drumeţie (8)
  • Invitaţii în lumea artelor plastice (258)
  • Istorie abandonata (14)
  • Istorie recuperată (20)
  • Locuri (11)
  • Mari români (15)
  • Memorator (1)
  • Pasiuni (2)
  • Popasuri culturale (73)
  • Povești adevărate (2)
  • Preuniversitaria (259)
  • Puncte de vedere (28)
  • Romania de top (16)
  • Romania Spectaculoasa (41)
  • Studenție (2)
  • Tradiții (18)
  • Unde ne sunt absolvenţii (12)
  • Universitaria (941)
  • Vacanţă deşteaptă (9)
  • Valori româneşti (115)
  • Vitralii (294)
  • Vorbe altfel (4)

Numărul 808

Copyright Opinia Națională 2012