DRUM FĂRĂ ÎNTOARCERE

La comemorarea a 80 de ani de la masacrul de la FÂNTÂNA ALBĂ

Sfânta Mănăstire Putna este situată chiar în apropierea graniţei cu Ucraina, nordul Bucovinei, la numai câţiva kilometri de locul masacrului de la Fântâna Albă. La intrare, cu faţa spre mănăstire, a fost sfinţit pe data de 2 iulie 2018 Portalul Golgota Neamului – Fântâna Albă, care cuprinde o poartă monumentală, o troiţă de piatră, spaţii pentru depunerea de flori şi aprinderea de lumânări, inscripţii cu denumirea satelor de unde au pornit cei ucişi la 1 aprilie 1941, ucişi doar pentru că au dorit să treacă în ţara lor, şi o fântână. În ziua de 1 aprilie este comemorată Ziua Naţională de cinstire a memoriei românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă şi din alte zone, ale deportărilor, ale foametei organizate de regimul totalitar sovietic în nordul Bucovinei şi ţinutul Herţei, instituită prin legea 68/2011. 

În anul 1991, când se împlineau 50 de ani de la masacrul românilor la graniţa Ucrainei cu România, în poiana Varniţa (Fântâna Albă), comunitatea românilor din Ucraina a organizat pentru prima dată un parastas în memoria românilor seceraţi aici de mitralierele grănicerilor sovietici. Părinţii Mănăstirii Putna s-au alăturat fraţilor din nordul Bucovinei în pomenirea românilor căzuţi în 1941 pentru credinţă şi neatârnare. De trei decenii, români din Ucraina (nordul Bucovinei) şi din România se întâlnesc an de an în poiana Varniţa (Fântâna Albă) pentru a-i comemora pe nord-bucovinenii mitraliaţi de către grănicerii sovietici în timp ce încercau să treacă paşnic graniţa în ţara lor, România. Toţi aceşti ani le-a fost alături Mănăstirea Putna.

Din păcate, anul acesta, din cauza restricţiilor sanitare impuse de pandemie, nu s-a mai putut face deplasarea la locul masacrului, la Fântâna Albă, aşa cum obişnuiau în fiecare an părinţii mănăstirii, împreună cu unii reprezentanţi ai statului român. Cu binecuvântarea ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, la Portalul memorial al Mănăstirii Putna a avut loc un parastas şi o manifestare comemorativă cu prilejul împlinirii a 80 de ani de la masacru. Slujba parastasului pentru sufletele românilor masacraţi la Fântâna Albă pentru că au dorit să treacă graniţa nou impusă de Uniunea Sovietică a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Au fost pomeniţi toţi românii din nordul Bucovinei, ţinutul Herţa şi Basarabia care au murit în deportări. La parastas au slujit preoţi şi diaconi ai mănăstirii. Seara, au fost trase clopotele bisericilor de ambele părţi ale frontierei.

Părintele stareţ al Mănăstirii, arhimandrit Melchisedec Velnic, a menţionat că participarea la comemorarea victimelor de la Fântâna Albă este o datorie morală, ca să ne aducem aminte, să-i pomenim şi să învăţăm de la ei ce este adevărata dragoste de ţară. Părintele stareţ obişnuia să meargă în fiecare an, de 1 aprilie, la Fântâna Albă. Anul acesta a organizat comemorarea victimelor la Putna, a spus că „suferinţa este dată celor aleşi” şi că „Dumnezeu este Acela Care ne-a ţinut de mână şi ne-a călăuzit, aşa cum simţim şi acum mâna călăuzitoare a lui Dumnezeu (…). Noi am simţit că această ţară este o grădină a Maicii Domnului şi că aceşti Carpaţi ai noştri ne sunt catedrala în care ne-am adăpostit de atâtea ori. Şi în această catedrală am chemat-o pe Fecioară în ajutor şi o simţim în aceste zile cu Acoperământul Ei cel Sfânt acoperin-du-ne neamul şi ţara”. Au participat la comemorare Viorel Badea, senator, Dorin Popescu, fost consul general la Cernăuţi.

De cealaltă parte a graniţei, la locul masacrului s-a ţinut o slujbă de pomenire de către un sobor de preoţi. A participat consulul general al României la Cernăuţi, doamna Irina Loredana Stănculescu, au depus coroane de flori Aurica Bojescu, membru al Consiliului Naţional al Uniunii interregionale Comunitatea Românilor din Ucraina, şi Nicolae Şapcă, vicepreşedinte al Societăţii Cultura şi literatura Română în Bucovina. La ora 12.00, în raioanele nord-bucovinene Hliboca şi Storojineţ, au fost oficiate slujbe de pomenire a martirilor bucovineni şi au bătut clopotele timp de 15 minute în amintirea celor aproximativ 3000 de victime ale acestui episod sângeros din istoria românilor.

1940-1941, primii ani ai ocupaţiei sovietice sau, cum se scrie în manualele de istorie falsificate din Ucraina, de „eliberare” de sub „ocupaţie” românească au însemnat pentru românii din nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa începutul suferinţelor: masacre, deportări, foametea artificială din perioada colectivizării şi strămutările populaţiei în locuri cât mai îndepărtate de baştină.

Începând cu anul 1942, ziariştii au început să-i caute pe supravieţuitori şi să înregistreze poveştile cutremurătoare ale oamenilor care, nemaiputând răbda fărădelegile noilor stăpâni, au cerut să li se dea voie să se retragă în România, precum li s-a dat voie nemţilor şi polonezilor să se întoarcă în ţările lor. Nu vom găsi în manualele de istorie nimic despre aceste evenimente, însă ele fac parte din istoria românilor bucovineni şi basarabeni. Sunt de negăsit documente referitoare la acest eveniment în arhivele din Cernăuţi. Au rămas însă mărturiile participanţilor la acest marş al morţii înregistrate şi publicate în presa vremii de către ziariştii români din Cernăuţi, documente de o valoare inestimabilă. Un merit deosebit la refacerea drumului spre Fântâna Albă le aparţine scriitorilor şi ziariştilor care, începând cu anul 1991, au participat la comemorările de la Fântâna Albă, la conferinţele dedicate acestor evenimente, înregistrând date importante de la cei care au mai rămas în viaţă. Dintre ziarişti, amintim pe: Maria Toacă Andrieş şi Felicia Toma, care au publicat în ziarul Zorile Bucovinei, Dumitru Covalciuc, neobositul redactor al Almanahului Ţara Fagilor. În ultimul deceniu au apărut la Cernăuţi mai multe monografii ale satelor, în care au fost înserate tragicele evenimente şi numiţi martirii lor. În satele nord-bucovinene s-au ridicat monumente în memoria lor.

Peste 50 de ani de la masacrul de la Fântâna Albă s-a fondat Societatea Golgota. Aceasta a primit din partea Comitetului Regional de Partid o adeverinţă din arhiva grănicerilor despre aceea că, la 1 aprilie 1941, „în timpul încercării de a trece nelegal graniţa au fost ucise 24 de persoane”. Nimeni nu cunoaşte numărul celor masacraţi. Fiecare sursă oficială indică altă cifră. Astfel, în raportul comandantului pichetului de grăniceri de la 1 aprilie 1941 este scris laconic că „au fost aplicate măsuri de forţă”, iar în raportul lui Nichita Hruşciov către Stalin, despre incidentul de la graniţa cu România citim: „O parte din locuitorii celor mai apropiate sate ale raionului Hliboca s-au îndreptat către centrul raional Hliboca, cerând să fie lăsaţi să treacă în România. Mulţimea era de vreo mie de oameni, preponderant bărbaţi. Pe la amiaza zilei de 1 aprilie mulţimea a intrat în Hliboca, s-a apropiat de clădirea secţiei raionale a NKVD-ului, unii purtau cruci, era un steag alb (acesta, potrivit spuselor participanţilor la marş, simboliza caracterul lui paşnic). Pe una din cruci era lipită o inscripţie: „Uniţi-vă fraţilor, acestea sunt crucile de care şi-au bătut joc ostaşii Armatei Roşii”. Nu s-a constatat ca în mulţime să fie arme. După ce, lângă clădirea secţiei raionale a NKVD-ului, li s-a lămurit despre nelegimitatea unei asemenea adunări în zona de frontieră şi s-a cerut ca mulţimea să se disperseze, aceasta a dispărut. Şeful direcţiei Securităţii Statului a ordonat să fie arestaţi agitatorii, cea ce s-a şi făcut astăzi. Cu două zile în urmă câteva grupuri de săteni au venit cu revendicări analogice la comitetul executiv raional al raionului de frontieră Storojineţ. S-a clarificat că ei erau îndrumaţi de chiaburi şi gardişti (membri ai organizaţiei fasciste „Garda de fier”). Agitatorii din raionul Storojineţ descoperiţi au fost arestaţi.

În jurul orei 19 a zilei de 1 aprilie o mulţime de 500-600 de oameni a încercat în raionul Hliboca să treacă frontiera în România. Grănicerii au deschis focul asupra lor. În rezultat au fost ucişi şi răniţi circa 50 de oameni, ceilalţi au luat-o la fugă. Peste graniţă n-a trecut nimeni”.

Dezinformările referitoare la evenimentele sângeroase de la Fântâna Albă sunt preluate astăzi de către autorităţile ucrainene (Departamentul pentru cultură al Administraţiei de Stat Cernăuţi) care au lansat, chiar în ajunul comemorării a 80 de ani de la masacrul de la Fântâna Albă, un filmuleţ ce relansează informaţiile din raportul lui Nichita Hruşciov, afirmând că masacrul „împotriva bucovinenilor” (nu se pomeneşte că aceştia  au fost români) a fost o provocare a organelor de securitate din România. Sovieticii nu sunt de vină, vinovaţii sunt căutaţi în altă parte. Desigur că nu au fost consultate publicaţiile, nu sunt luate în considerare mărturiile care sunt documente sigure ale evenimentelor primilor ani sovietici şi nici măcar la materiale de arhivă. Ipocrizia şi dezinformările lansate de realizatorii acestui filmuleţ, intenţionat sau nu, justifică acţiunile Moscovei şi pune multe semne de întrebare, inclusiv asupra politicii autorităţilor ucrainene faţă de comunitatea românilor din Ucraina, împotriva şcolilor cu predare în limba română.

Şi de această dată, Mănăstirea Putna este de partea adevărului istoric pe care, dacă nu-l găsim nici până acum în manualele noastre de istorie, îl găsim în proiectul Destin bucovinean. Primul volum, Fântâna Albă, drum fără întoarcere (editura Nicodim Caligraful, Mănăstirea Putna), a fost lansat la sfinţirea Portalului Golgota neamului –Fântâna Albă în data de 2 iulie 2018; al doilea volum, Drama românilor din regiunea Cernăuţi: masacre, deportări, foamete în anii 1940-1941, 1945-1947, a apărut în 2019. Cel de al treilea volum din seria Destin Bucovinean, iniţiată în Anul Centenarului de Editura Nicodim Caligraful, Mănăstirea Putna, este consacrat rezistenţei Bisericii Româneşti din nordul Bucovinei în cea mai nefastă perioadă pentru credinţă – sub stăpânirea sovietică, într-un stat ateu. Coordonatorul volumelor – Alexandrina Cernov, membru de onoare al Academiei Române. În aceste volume sunt incluse materiale de arhivă, mărturii, fragmente culese din periodica vremii – ziare şi reviste. Ceea ce nu a fost posibil de cercetat în arhivele secretizate despre victimele represaliilor în primii ani ai puterii sovietice s-a aflat din mărturiile supravieţuitorilor. Cercetările Mănăstirii Putna încearcă să restituie adevărul istoric. (Prof.univ. dr. Alexandrina CERNOV)