Dosarul cu şină digitalizată

Nimeni n-a fost şi nu este de capul lui. Fiecare om, laolaltă cu acareturile, angaralele, birurile şi neamurile lui trebuie trecut în catastif. Şi asta nu e simplu, nu se face aşa, aluvionar, de-a valma, nu e ca şi cum ai îndesa într-un sac hârţoage şi patalamale cu timbru fiscal de trei lei lipit pe ele. Şi se întâmplă de când lumea. Când un sumerian mai isteţ, probabil într-o pauză de masă sau pur şi simplu de plictiseală, a scrijelit primul cui pe o tăbliţă din glod umed, habar n-avea, nesăbuitul, ce sminteală va ieşi din asta. De atunci încoace, scripta manent, gata cu vorbăria. A fost, fără îndoială, un uriaş salt cultural, dar, din nefericire, şi actul de naştere al logicii birocratice. Despre tăbliţe din lut, piei de viţel sau papirusuri cu şină n-am auzit, deşi toate epopeile, miturile, credinţele au fost imortalizate prin scriere. Sunt convins că originile ghişeului numerotat, ale opisului, adeverinţei, registrului de intrare-ieşire şi ale statisticii pot fi găsite cam în aceleaşi vremuri, desigur în forme mult diferite. În ciuda glorioşilor săi strămoşi, dosarul cu şină nu are aceeaşi strălucire. Zeii sunt alţii, vremurile mai încurcate, oamenii mai grăbiţi. Slujbaşul nu mai are mânecuţe din postav negru, ci ochelari anti-blue light. Condicuţa nu mai zăboveşte prin vreun subsol, sfârşindu-şi zilele printre dinţii şoarecilor, acum se lăfăie pe servere.
Şi totuşi, încă e nevoie de certificate, diplome, reţete, adrese oficiale. Şi toată hârţogăria asta, fie ea scanată şi înghesuită în harduri, rămâne, în fond aceeaşi. Atunci, ce să digitalizăm din dosar? Păi ar mai rămâne doar şina. Măcar scapi de faţa acră a funcţionarului, care îţi aruncă înapoi dosarul prin geamul meschin al ghişeului, pe motiv că actele nu sunt puse în ordinea specificată pe site. Şina digitală e expresia celei mai profunde reforme din istoria formalismului birocratic. Plimbi aceleaşi hârtii, dar nu le mai prinzi în şină, de asta se ocupă „sistemul”. Exemple? Destule. Un site al unei instituţii de stat, Casa Naţională de Pensii, să zicem, dar asta doar pentru a da un exemplu, anunţă cu mare pompă că acum îţi poţi afla stagiul de cotizare printr-o simplă accesare online a site-ului instituţiei, îţi faci un cont şi gata. Ar fi fost mult prea simplu. De fapt, lucrurile stau aşa: intri pe site şi aplici pentru crearea unui cont, adică te apuci şi completezi o cerere, scurtă, slavă Domnului, şi dai „enter”. După câteva minute, primeşti pe e-mail aceeaşi cerere, cu un cod de bare adăugat în colţul din stânga, sus, alături de câteva instrucţiuni: „Printaţi cererea ataşată, semnaţi-o în original, apoi prezentaţi-vă la oricare dintre casele de pensii teritoriale şi depuneţi cererea. Nu uitaţi să aveţi la dumneavoastră un act de identitate valabil. Cererea va fi analizată şi, dacă va fi aprobată, veţi primi un e-mail cu permisiunea de vă deschide cont pe site-ul instituţiei noastre.” Şina digitalizată face mintea să deraieze. Am stins lumina şi ne spălăm cu apă rece de frica facturilor prea mari, dar de digitalizarea asta de iarmaroc nu prea avem cum scăpa. Şi e cu atât mai grav cu cât vedem că bâlciul nu se opreşte aici. Aflăm că ne vom bucura cu toţii de un „cloud” guvernamental, care ne va costa mult peste jumătate de miliard de euro, o aplicaţie destinată strângerii şi digitalizării informaţiilor din mediul instituţional şi, surprinzător, dacă va fi nevoie, şi din cel privat. Pentru cine nu s-a prins: cloud înseamnă nor. La cum funcţionează toate aceste „sisteme” la ora actuală, va fi foarte greu să mergi pe şină cu capul în nori, fără să greşeşti macazul. E posibilă oricând o ciocnire care are, de data aceasta, nobilul scop de a ne trezi la realitate. Nu întoarcerea la cozile din faţa ghişeului sau la dosarul din carton buduşit cu terfeloage este soluţia, nu pentru asta pledez. Dar dacă tot ne mutăm viaţa în online, să o facem cum trebuie. Nu câte hârtii îndesăm sub o şină – digitală sau nu – e problema, ci utilitatea lor şi faptul că softurile care asigură interfaţa cu publicul sunt la fel de încâlcite şi obosite ca mintea funcţionarului din spatele ghişeului. Funcţionează greoi, sunt neprietenoase şi nu se prind ce le întrebi. Dacă ne vom încredinţa viaţa, liniştea, bunăstarea şi finanţele unor algoritmi la fel de goi pe dinăuntru ca sistemul găunos care i-a creat, ne vom întoarce umiliţi la scrijelitul cuielor pe plăcuţe de lut. (Dragoş CIOCĂZAN)