Doi roboţi trecură Oltul

„Dom’le, dumneata eşti pe partea stângă!”, mi-a spus de la obraz, deunăzi, un necunoscut. De fapt, mi-a scrâşnit cuvintele astea printre pixelii unei cunoscute reţele de socializare, ca răspuns la un comentariu asupra viitorului economic şi politic cam tulbure şi oarecum incert al Europei. E adevărat că, din cauza artritei şi a unor sechele ideologice din adolescenţă, am tendinţa de a merge uşor lăsat spre stânga, ca şi cum m-ar trage aţa într-acolo, dar e numai o impresie, în general mă străduiesc să mă ţin departe de şanţul de la marginea drumului, indiferent de partea pe care se află. Preopinentul are, fără doar şi poate, dreptul la opinie, toţi îl avem, doar că după primele cuvinte scrise cu înfocare pe blogul cu pricina, omul s-a încrâncenat şi mai tare, şi a început să-mi explice că noi, românii, nu trebuie să ne tragem de şireturi cu liderii marilor puteri, să ne aşezăm cuminţi la locurile noastre (asta parcă ne-a mai spus-o cineva), să executăm ce ni se spune şi să ne tratăm cu respect partenerii şi mai ales vecinii aflaţi în nevoie. A încheiat, evident, întrebându-mă (previzibil) câţi bani primesc de la „cel-al-cărui-nume-nu-poate-fi-rostit”, vorba lui Harry Potter. Nu i-am mai răspuns, am lucruri mai bune de făcut. Îl asigur însă, pe această cale, că toată viaţa nu am folosit niciodată cuvântul „slavă” decât uitându-mă în sus, spre cer, şi poate încă de vreo trei, patru ori atunci când am recitat poezii „revoluţionare” scrise de taţii unor intelectuali „de pe partea dreaptă”, ai zilelor noastre, admiraţi de domnia sa, asta în timp ce mă căzneam să devin absolventul grădiniţei de cartier sau al şcolii elementare.

Dacă mă gândesc mai bine, nu am făcut decât să dau nişte exemple, rupte din viaţa unei lumi care se opinteşte să rămână economic şi politic pe linia de plutire, marcată de eşecuri pe toate planurile. Timp de şaptezeci de ani, toate statele s-au străduit să găsească drumul spre o pace durabilă; astăzi nu se discută decât despre cum să lungim mai mult războiul convenţional, economic, politic, ideologic. Putem vorbi despre parteneriat când vine vorba despre accesul în zona Schengen, de exemplu? La început, s-a vorbit despre deficienţe tehnice, apoi despre corupţie, mai târziu, fără nicio dovadă, despre sute de mii de migranţi. Acum aflăm că „drumul e lung”, şi nici măcar nu ni se spune de ce. Nu m-ar mira ca vreun expert să fi calculat că există vulnerabilităţi: dacă se rupe o bucată din vârful Moldoveanu şi se rostogoleşte hăbăucă taman până în centrul Vienei? Şi dacă nu sunt vameşi, cine o s-o oprească? Recunoaşteţi, nu v-aţi gândit la asta. Ne tot agităm să construim o autostradă între Sibiu şi Râmnicu Vâlcea. De douăzeci şi cinci de ani. Văzând că ne dăm cu stângul în dreptul, un partener s-a grăbit să ne dea o mână de ajutor: au sosit, de peste ocean, doi roboţi care să sondeze apele Oltului pentru a determina grosimea, dinamica şi stabilitatea stratului gros de nămol de pe fundul râului, ca să ştim ce şi cum construim, americăneşte, nu româneşte, să se întoarcă după soare. Şi, cu mare pompă, roboţii intrară, trecură cu chiu cu vai Oltul, după ce unul se împotmoli de rămase belaliu în clisă. Până la urmă, ieşiră amândoi teferi pe malul celălalt şi se aburcară pe nişte bolovani. Acum aşteptăm procesarea datelor culese de cele două jucărioare, dar, la fel ca în cazul Schengen, mai avem de aşteptat ceva, nu e aşa simplu, urmează nişte analize pe computer, apoi corelarea între ce-au înregistrat roboţii şi ce măsurară cu prăjina nişte gospodari de prin părţile locului. Pe Olt s-au construit treisprezece hidrocentrale şi mai multe viaducte, ba chiar şi un tunel. Fără roboţi. Aşteptăm autostrada. Va fi ceva de vis, sunt convins, deşi de acolo de unde o să fiu când va fi gata nu cred că o s-o pot vedea. Of, iar mă las pe partea stângă, avea dreptate partenerul meu de monolog. Ar fi nevoie de ceva mai mult optimism, mă gândesc, fiindcă se anunţă vremuri furtunoase care ne vor obliga, din nefericire, să trecem ape mult mai tulburi şi mai vijelioase decât bătrânul, frumosul şi liniştitul nostru Olt. (Dragoş CIOCĂZAN)