Suntem obosiţi deja, deşi ni se spune, discret, că vom continua izolarea, sau unele măsuri pe care le experimentăm acum, pentru vreo doi ani. O veşnicie. Caloriferele au fierbinţeală electorală, pe banii noştri, la peste 25 de grade afară. La cumpărături, bătrânii de peste 65 de ani sunt protejaţi, scoşi în soare la miezul zilei, acompaniaţi de eventualele virusuri instalate încă de dimineaţă în spaţiile comerciale ce au fost, evident, igienizate pentru seniori. Este o grijă de te apucă groaza!
Ordonanţele militare rostite cât mai aproape de miezul nopţii, pentru a li se spori autenticitatea, seriozitatea şi duritatea, încep să-şi arate faţa hidoasă „a egalităţii, dar nu pentru căţei”, sau a incompetenţei, a haosului din minţile cele mai organizate şi igienizate ale naţiunii. Scrâşnesc printre dinţi sănătoşi, trataţi şi la vreme de pandemie, acuzaţiile politice. Nimeni nu uită anul electoral, chiar dacă alegerile au fost amânate. Şi coronavirusul ăsta! Atacă selectiv, în funcţie de culoarea politică a judeţelor! Se prefigurează deja „îmbogăţiţii de război”, mereu aceiaşi, chiar dacă au nume diferit.
Suntem sfătuiţi, de la cel mai înalt nivel până la cel mai nou utilizator de reţea socială, să stăm în casă, cât mai izolaţi. Ca să fim protejaţi! Ştirile reale se întrepătrund cu cele false, cu invenţiile jurnalistice, cu exagerările. Apocalipsa face rating! Pe burtierele pe care ni le impun televiziunile citim, obsedant, infectaţi, în carantină, izolaţi, decedaţi, vindecaţi. Specialiştii sunt nişaţi. În România, n-ar spune doi acelaşi lucru, nici dacă-i pici cu ceară. Obsedant, fără a se oferi soluţii, se vorbeşte despre criza economico-financiară care va veni, dar de fapt a venit.
Agricultura noastră este calamitată de lipsa precipitaţiilor, dar şi din cauza pământurilor pârloagă din nelucrare. Nu am auzit de sisteme de irigaţii puse în funcţiune, n-am auzit de măsuri prin care românii să rămână în ţară, să culeagă roadele acestui pământ. Sunt lăsaţi să zburde pe câmpurile Occidentului, cu riscurile de rigoare. O fi fiind avertizat virusul şi-i va ocoli! Aici, în România, i-ar fi atacat. Dacă nu-i va ocoli nici acolo, vor reveni în ţară, că sunt „români de-ai noştri”, să-i vindecăm. Să ne ajute Dumnezeu să o putem face!
S-a instituit şi stoparea exportului de produse agricole, sporind neliniştea noastră. Alte informaţii contradictorii, fără îndoială! Avem rezerve, nu avem rezerve?! Vom avea ce să dăm de mâncare copiilor şi bătrânilor?! Când ne vom întoarce la serviciu? Vom mai avea unde să ne întoarcem?
Contradictorii sunt şi informaţiile despre anul şcolar şi universitar. Ştie cineva exact ce se întâmplă cu examenele, de etapă, de final, cum se recuperează materia nestudiată sau experimentată acum în regim online… Unii spun ceva, alţii, altceva.
Certitudine? Doar frică şi distanţare socială. Doar suntem în Săptămâna patimilor! (Mioara Vergu-Iordache)