Doar ca ECHIPĂ avem valoare

M-am uitat la sfârşitul săptămânii trecute la Laver Cup. Îmi place tenisul, îmi plac jucătorii şi jucătoarele. Este un sport individual. De cele mai multe ori, în luptă cu ceilalţi, competiţia este cu ei înşişi, se luptă să-şi învingă slăbiciunile, oboseala, nesiguranţa. Dar sunt şi câteva manifestări de echipă. Aşa a fost şi la Geneva, la a treia ediţie a Laver Cup, în cadrul căreia s-au confruntat Echipa Europei cu Echipa Restului Lumii. Căpitanii i-au selectat în echipe pe cei mai buni jucători disponibili la data disputării meciurilor.

În Echipa Europei au fost prezenţi şi elveţianul Roger Federer (nr. 3 în clasamentul ATP) şi spaniolul Rafael Nadal (nr. 2 în clasamentul ATP). Două legende în viaţă ale tenisului şi ale sportului în general. În mod normal, ei sunt adversari. Adversari care se respectă, se admiră pentru performanţe, deşi îşi dispută numărul de grand slam-uri, locul în clasament…

La Geneva ei au fost în aceeaşi echipă! Şi s-au manifestat ca atare. S-au sfătuit, s-au susţinut, s-au aplaudat, s-au încurajat, s-au îmbrăţişat, s-au bucurat, au avut emoţii. Fără vreo rivalitate între ei. Au ţinut cu ECHIPA lor, împotriva echipei adverse. Şi au câştigat. La scor strâns. Pentru că şi Restul Lumii a fost echipă! O competiţie frumoasă, cu fair-play.

M-am uitat cu mare drag, dar şi cu regret că noi, în România, nu ştim ce este o competiţie. Nu înţelegem, nu putem fi o ECHIPĂ.

Au fost depuse listele (muuuulte!) cu susţinătorii celor care vor să devină Preşedinte al României. Mi-ar plăcea să mă înşel şi fiecare candidat să se străduiască să ne convingă de competenţele, de abilităţile, de proiectele sale, de cultura, de puterea, de patriotismul său, nu să arunce cu noroi în adversarii politici.

Mi-ar plăcea să nu apeleze la „proptele” străine de România. Iar la sfârşit, câştigătorul şi învinşii să se ajute, să nu uite că fac parte din aceeaşi echipă, ECHIPA România!

Speranţele mele sunt slabe, pentru că „bălăcăreala” a început şi aduce în discuţie inclusiv vecinii care şi-au uscat vreodată rufele la acelaşi soare, dacă de aici iese de-o înjurătură! Deja, lupta se dă pentru a demonstra că adversarii sunt mai slabi, proşti, corupţi, nu că preferatul nostru este mai bun. O competiţie care vrea să scoată în evidenţă defectele – obiective şi, mai ales, subiective – ale adversarului. Competitorii nu înţeleg că sarabanda invectivelor nu-i ocoleşte, ba din contra! Fiecare – şi toţi la un loc – strigă cât de tare se poate, astfel că nu se mai aude nimic în afara unui vacarm din care răzbat doar acuzaţii.

Cum astfel să mă aştept că vom avea parte, până la urmă, de o echipă învingătoare?! Mai ales că suntem într-o permanentă competiţie cu ECHIPE adevărate, care au, şi ele, sigur, propriile nemulţumiri interne, dar nu împiedică unitatea ECHIPEI. (Mioara Vergu-Iordache)