Doamna Valeria BARA a impresionat şi publicul din Argentina.

Astăzi  vreau să v-o aduc în centrul atenţiei pe distinsa doamnă Valeria Bara.

– Ce ne puteţi spune despre participarea la expoziţia din Argentina?

– Despre o expoziţie în care am fost fără să fiu! Am fost cu inima. Pe 27 iunie, trei dintre lucrările mele au fost prezente la Expoziţia Internaţională „Pasaje 865”, într-un spaţiu de artă din San Telmo – acel cartier vechi şi plin de viaţă din Buenos Aires. Deşi nu am putut ajunge fizic, mi-am trimis lucrările ca nişte mesageri tăcuţi, încărcaţi cu emoţie:  „Grânar tradiţional”,  „Triptic floral” , Asfinţit în oglindă”  Ele au vorbit în locul meu. Deşi n-am fost prezentă acolo, mi-a fost suficient să ştiu că oamenii au stat în faţa acestor lucrări. Că poate cineva s-a regăsit într-un detaliu, o culoare, o umbră. Că pictura mea a făcut un pas spre lume, chiar şi fără mine. E un sentiment ciudat şi frumos să ştii că arta ta a călătorit acolo unde tu nu ai putut ajunge. Mi se pare aproape poetic: în timp ce eu eram departe, o parte din mine era prezentă, în tăcere, pe un perete, privită de ochi străini care au înţeles poate exact ce am simţit. A fost prima dată când am simţit că pensula mea a trecut graniţele. Că mesajul meu a fost înţeles fără cuvinte. Oamenii s-au oprit în faţa lucrărilor mele şi au zâmbit, au întrebat, au lăcrimat. A fost emoţie sinceră, împărtăşită, în ciuda limbii diferite. Am simţit că arta ne apropie. Această participare, deşi la distanţă, a fost pentru mine un pas important. O încurajare. O confirmare că ceea ce pictez poate trece graniţe, limbi, fusuri orare – şi poate atinge oameni necunoscuţi. A fost ca şi cum o parte din sufletul meu a pornit la drum. Lucrările mele, născute din emoţii, din frământări, din momente de linişte şi de zbucium, au plecat din mâinile mele şi au ajuns departe – mai departe decât aş fi îndrăznit, uneori, să visez. Să le văd expuse, privite, simţite de alţi oameni, m-a copleşit. A fost o bucurie greu de pus în cuvinte, o mândrie tăcută care mi-a umplut inima. Parcă fiecare privire îndreptată spre ele era o mângâiere. Parcă fiecare pas făcut de vizitatori prin expoziţie îmi spunea: ai reuşit să atingi ceva. M-am simţit vulnerabilă şi totodată mai puternică. Pentru că am înţeles că arta are drumurile ei, că emoţiile sincere găsesc mereu o cale de a ajunge acolo unde trebuie. Şi pentru prima oară, am simţit că locul meu este chiar acolo – printre culori, forme şi priviri care privesc dincolo de suprafeţe. Această experienţă a fost mai mult decât o realizare. A fost o confirmare tăcută că visurile, odată îmbrăcate în curaj, pot zbura.

– Ce planuri artistice aveţi?

– Simt că drumul meu artistic abia începe să se contureze, iar fiecare pas făcut până acum este o piatră de temelie. Îmi doresc să continui să creez cu sinceritate, să las emoţiile să mă ghideze şi să explorez tehnici noi, teme mai profunde, poate chiar forme de exprimare pe care nu le-am atins încă. Vreau să învăţ mai mult, să cresc, să mă provoc. În acelaşi timp, visez să particip la şi mai multe expoziţii în ţară şi, de ce nu, în afara ei. Să duc mesajul meu cât mai departe, să-l las să atingă oameni din lumi diferite. Un alt gând este de a colabora cu alţi artişti – să legăm împreună poveşti prin artă, să ne inspirăm reciproc şi să creăm punţi între stiluri, generaţii şi emoţii. Şi, poate cel mai important, îmi doresc ca lucrările mele să continue să spună ceva. Să atingă, să mişte, să rămână.

– Vă mai propun şi eu un obiectiv: să adunaţi o parte a tablourilor într-un album.

La final vă rog să transmiteţi un mesaj pentru admiratorii dumneavoastră.

– Dragi suflete care îmi sunteţi aproape, De oriunde aţi fi, vă simt alături în fiecare pas artistic pe care îl fac. Fără să ne fi întâlnit faţă în faţă, am simţit sprijinul vostru sincer, privirea voastră caldă printr-un mesaj, un gând, o emoţie împărtăşită în tăcere. Vă mulţumesc că mă însoţiţi în această călătorie a culorii, a visului şi a sincerităţii. Fiecare tablou pe care îl pictez poartă cu el şi recunoştinţa mea faţă de voi – cei care simţiţi, cei care înţelegeţi, cei care dăruiţi înapoi lumină. Arta mea nu ar avea acelaşi sens fără inimile voastre deschise. Vă port în gând şi în suflet, mereu. Cu drag şi recunoştinţă infinită, Valeria.

CONCLUZIA? Minunate tablouri, superb fel de a scrie! O felicităm pentru organizarea expoziţiilor, pentru tablouri, pentru scrisul său inconfundabil. La final, ne scoatem pălăria în semn de respect pentru toate aceste realizări şi îi urăm din nou inspiraţie, energie şi tablourile sale să ajungă şi mai departe de Argentina. Sănătate şi bucurii autentice tuturor!

Aristotel BUNESCU 
https://agentiadepresaculturalasisportiva.wordpress.com