Distanţare şi divizare

„Distanţarea fizică”, pe zi ce trece devenită, cum îi e numele, „distanţare socială”, e pe cale să producă monştri! Suntem mai nervoşi, mai pesimişti, tot mai incapabili să empatizăm. Este atât de evident că „drumul spre iad e pavat cu bune intenţii”! Se cască o prăpastie uriaşă între cei care protejează şi cei care sunt protejaţi, o prăpastie cu atât mai mare cu cât criza economică, sărăcia şi foametea îşi arată colţii.

De fapt, despre o bucată de pâine este vorba sau despre o bucată de suflet? Dacă învăţăm/am învăţat că persoanele cu vârsta de 65+ ani au doar nevoi materiale şi doar virtual de iubire, preţuire şi respect, cred că am pierdut bătălia pentru „protecţie”. Îmbrăţişarea, mângâierea, dialogul, lacrima, zâmbetul sunt hrană, viaţă, mai ales pentru cei „protejaţi”, pentru cei care sunt obişnuiţi cu lipsuri materiale, cu dureri, dar nu cu absenţa copiilor, a nepoţilor. Ştim că, şi în absenţa distanţării impuse de prezenţa virusului, tabloul suferinţei ca urmare a singurătăţii este foarte vizibil, mai ales în zonele rurale de unde au plecat la muncă tinerii şi maturii. Bunicii şi părinţii sunt mai bătrâni, mai obosiţi, mai încruntaţi, mai încovoiaţi… Din păcate, în curând, s-ar putea să fie vorba chiar despre o bucată de pâine. Şi, tragic, s-ar putea să fim obligaţi să alegem cui dăm bucata de pâine: copiilor noştri sau părinţilor noştri.

Am sentimentul împietririi într-un sol lipsit de viaţă, uscat. Societatea românească îmi pare imortalizată într-o poză a nimicului divizat. Aştept din partea celor care s-au bătut şi se bat pentru a fi în fruntea ţării să propună un program, să facă un proiect, nu să dea din umeri, să continue să se înjure reciproc, unii beştelind, de câteva decenii, prin rotaţie, „greaua moştenire”, alţii, tot prin rotaţie, clamând neputinţa, incapacitatea, imoralitatea, lipsa transparenţei. Nu avem nevoie de constatatori, nici de „tătuci”, trebuie minte, acţiune, patriotism. Toată lumea se organizează să producă. Revenirea, la noi, se bazează tot pe consumul pe datorie. Exemple? Iată unul. Sunt milioane de hectare de pământ fertil pârloagă din cauza secetei, tot mai multe zone se deşertifică, fermierii nu au cum să-şi valorifice producţia. Şi? Ministrul Agriculturii ne-a asigurat că vor fi acordate despăgubiri. De unde? Avem aceste sume sau ne împrumutăm? Oare nici acest ministru nu ştie că „dacă vrei să hrăneşti un om nu-i dai un peşte, ci îl înveţi să pescuiască”?! În cazul de faţă, nu ar fi mai bine chiar să fie create condiţii pentru producătorii români şi să se reabiliteze sistemul de irigaţii? Nu ar fi mai bine ca românii plecaţi să muncească în străinătate să fie plătiţi aici la fel ca acolo unde pleacă? E mult? E tot cheltuială? Poate, dar am beneficia pe termen lung şi „mult” ar deveni normal. Doar un exemplu.

…Este posibil ca, încă o dată, de pe malurile prăpastiei consolidate acum, în izolare, protejata generaţie 65+ să fie ţapul ispăşitor. Că doar nu întâmplător se amână electoral răspunsul la întrebarea: „se vor mări pensiile de la 1 septembrie, conform legii?” (Mioara Vergu-Iordache)