Anii 1919-1939 au fost destul de rodnici dar şi contradictorii în manifestări în raporturile româno-polone. În evoluţia sau involuţia relaţiilor bilaterale, diplomaţia a jucat rolul său – distinct. De la cea desfăşurată la cel mai înalt nivel până la travaliul cotidian al unora dintre slujbaşii ei – în mare parte – intraţi parcă prea repede în anonimatul rece. În situaţia dată, îmi propun să nu îi uităm pe cei care au înfăptuit sau trebuiau să înfăptuiască dezideratele politice, economice, militare, culturale, consulare după Marea Unire. În cea mai mare parte s-au dovedit a fi pioni indispensabili, fiecare după vocaţia, talentul sau dăruirea manifestate.
După un debut diplomatic ceva mai anevoios, deoarece vectorii polonezi de putere erau mult prea disipaţi în sfera deciziei diplomatice, Varşovia – oscilând destul de mult în faţa măsurilor impuse în acest plan de grupările de la Paris şi Viena, deseori contradictorii. Aceste indecizii, în parte fortuite, au făcut ca la Bucureşti noul stat polonez să aibă pentru câteva luni chiar doi şefi de misiune simultan, fapt mai rar întâlnit în analele diplomaţiei.
Situaţia s-a elucidat, la intervenţia hotărâtă a monarhului român, autorităţile poloneze hotărând să îl acrediteze, la 31 mai 1919, pe contele Aleksander Skrzyński, drept trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar în România.
Ca răspuns, la 18 iulie 1919, Regele Ferdinand, semnează Decretul regal de înfiinţare a Legaţie României la Varşovia, numit fiind în calitate de trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar Alexandru A. Florescu, diplomat cu experienţă în centrala Ministerului Afacerilor Străine dar şi în exterior.
Rolul celor doi şefi de misiune a fost covârşitor în stabilirea cadrului de conlucrare dintre cele două ţări, ei dovedind capacitatea de a identifica destul de grabnic căile concrete de alianţă şi colaborare. Vizita la Varşovia a şefului român al externelor, Take Ionescu, în noiembrie 1919, s-a constituit într-o verigă trainică privind sprijinul pe care cele două ţări şi popoare avea să şi-l asigure reciproc, convenită fiind negocierea şi semnarea, la 3 martie 1921, a Convenţiei de alianţă militară dintre cele două state împotriva unui atac bolşevic din est, pe care şi-a pus semnătura împreună cu omologul său, prinţul A. Sapieha.
Rolul covârşitor jucat de Maria, Regina României, în apropierea româno-polonă
Revenind strict la instrumentarul diplomatic, subliniez rolul jucat în acele începuturi tulburi de Aleksander Skrzyński în postul ce i-a fost încredinţat de liderii polonezi, la Bucureşti, unde a avut acces n e î n g r ă d i t la toţi factorii de decizie români, jucând astfel un rol de liant integrator în politica celor două state şi care satisfăcea interesele vitale ale celor două popoare. Telegramele şi rapoartele sale trimise la Varşovia au avut elemente convingătoare pentru întreprinderea de hotărâri şi măsuri dintre cele mai oportune la nivel înalt. Meritul lui Al. Skrzyński s-a relevat prin aceea că n-a avut niciodată rezerve în a sublinia rolul amical pe care România l-a avut sau îl poate avea, în continuare, la dezvoltarea raporturilor de prietenie între cele două ţări.
Amintesc, în acest context, raportul trimis la 29 martie 1921 de şeful Legaţiei de la Bucureşti ministrului E. Sapieha, prin care Skrzyński cerea ratificarea grabnică a Convenţiei militare din 3 martie de către Seimul polonez, subliniind că ajutorul primit de Polonia din partea României este prea puţin cunoscut de societatea poloneză. Iar şeful misiunii simţea obligaţia, dacă mai era cazul, să îi reamintească liderilor varşovieni, cu toate că abia se uscase cerneala de la semnarea importantului document politico-diplomatic, despre sprijinul militar acordat de România în Pocuţia, în 1919, urmat de cedarea zonei respective Poloniei. Skrzyński aminteşte, totodată, de „transferul emigranţilor polonezi veniţi din Rusia (în tranzit prin România), a muniţiei şi armamentului, atunci când Polonia era încercuită de duşmani din toate părţile, respectiv a livărilor de cereale, atât de necesare ţării şi de patru ori mai ieftine decât grânele americane, încât despre transporturile din acest an premierul Witos mi-a spus că a fost o chestiune de viaţă şi de moarte etc. etc.”. (Cf. Nicolae Mareş, Alianţa cu România trebuie să existe, Magazin istoric, oct. 1999, p. 54)
Mai amintesc că printre colaboratorii contelui Skrzyński, se remarcă ataşatul militar, istoricul de renume din perioada interbelica, care va publica, nu peste mult timp, Cronica moldo-germană a lui Ştefan cel Mare, Olgierd Górka; alături de şeful Legaţiei şi el a jucat un rol important în strângerea colaborării militare. La fel şi apropiatul mareşalului J. Pilusdski, colonelul Wieniawa, viitor ambasador în Italia, propus să intre în 1939 în guvernul polonez din exil al genarealului Sikorski.
În timpul misiunii contelui Aleksander Skrzyński a avut loc prima vizită la Sinaia, în septembrie 1922, a mareşalului Józef Piłsudski. Aceasta va deschide seria celor patru vizite efectuate de liderul polonez în România în perioada interbelică, element nemaiîntâlnit în biografia sa, inclusiv deplasarea la odihnă, timp de şase săptămâni, în care acesta a vizitat aproape toată ţara, popasuri asupra cărora ne propunem să ne aplecăm mai atent în viitorul apropiat. Întâlnirea şi convorbirile avute de Comandantul polonez cu Regele Ferdinand şi alţi lideri români, cât şi cea dintre ministrul de externe G. Narutowicz cu Take Ionescu, dar mai ales rolul de liant jucat de Regina Maria în stabilirea unui climat de înţelegere şi prietenie a fost covârşitor pentru mulţi ani din perioadă interbelică.
Se poate spune că activitatea lui Al. Skrzyński la Bucureşti a fost bine primită de decidenţii varşovieni, cunoscut fiind că la încheierea misiunii el va ocupa postul de şef al diplomaţiei poloneze şi apoi pe cea de prim-ministru. Un accident nefericit a pus capăt vieţii unuia dintre cei mai promiţători reprezentanţi ai diplomaţiei poloneze, şi pe care unii istorici contemporani îl caracte-rizează a fi: „unul dintre cei mai buni miniştri de externe” (Wacław Jędrzejewicz) sau „stea de primă mărime pe firmamentul diplomatic polonez”. (Piotr Łossowski). Să nu uităm, aşadar, că Skrzyński şi-a şlefuit instrumentarul diplomatic în România, în contact cu Regina Maria, Take Ionescu, Ionel Brătianu sau Generalul Averescu.
Regretabil că nici istoricii români şi nici cei polonezi, chiar şi cei care şi-au scris doctorate pe tema raporturilor bilaterale româno-polone în perioada interbelică, nici unul din aceştia n-a găsit, timp de şaptezeci de ani, fie şi numai câteva cuvinte pentru a sublinia rolul jucat de Maria, Regina României, în apropierea dintre cele două ţări, dragostea pe care a nutrit-o faţă de poporul polonez şi cultura poloneză, nu în ultimul rând, faţă de mareşalul Piłsudski, cât şi faţă de unii militari sau lideri pe care cu greu Regina le putea pronunţa sau scrie numele.
O dimineaţă frumoasă pentru sosirea lui Pilsudski. El a fost primit cu mare onoare. Nando a coborât să-l întâmpine la gară cu patru cai etc. Drossu s-a întrecut pe sine….
Seara, mare dineu de gală cu toate „uniformele noastre de paradă”. Rephuhn a făcut o foarte drăguţă decorare a mesei, toate cu gălbenele şi frunze de toamnă. Nando a ţinut un discurs „bien tourne” şi „Pilsucker”, aşa cum îl numeşte Ali, i-a răspuns simplu şi frumos. Da, îmi place cu adevărat. El este mai mult un gen „gaulois”, cu mustaţa mare căzută… Prânzul nostru la Stână a decurs bine, acolo era frumos, dar ar fi putut fi mai cald. Eu am mers cu maşina cu bunul meu Pilsudski, şi ne-am simţit mai bine ca oricând, iar el a fost foarte vorbăreţ. Noi am ajuns primii şi eu l-am dus pe poieni, în timp ce aşteptam să ne anunţe masa…Cam pe la 7, Pilsudski şi suita lui au venit să îşi ia rămas bun de la mine, şi Nando l-a dus, cu tot onorul, la gară. Toţi am avut sentimentul că a fost o întâlnire extrem de cordială şi plăcută, totul a decurs bine şi cred că latura politică a întregii afaceri a fost şi ea satisfăcătoare. Cred că el a găsit că suntem cu toţii mult mai drăguţi şi că este mult mai uşor să te înţelegi cu noi decât se aştepta. Fireşte că eu ştiu să dau la o parte toată morga din recepţiile oficiale. Am fost foarte mişcată că el mi-a dăruit 50 000 lei pentru săracii mei.
Regina Maria a României, Însemnări zilnice, Bucureşti, vol IV, p.277-279
Pentru a păstra reciprocitate la cele afirmate de regina Maria, amintesc declaraţiile făcute de Piłsudski, în intimitate, delegatului guvernului polonez la Constantinopol, Władysław Baranowski, care – la Ploieşti – s-a urcat în trenul ce îl ducea în patrie pe mareşal, împreună cu delegaţia. Diplomatul polonez reliefează că Piłsudski arăta extrem de obosit şi aproape bolnav, însă i-a declarat că „Vizita făcută aici (în România), despre care aţi crede că m-a obosit, a fost pentru mine odihnă curată, îndepărtându-mă de tot ce se întâmplă în ţară; cu toate că ştiţi că nu îmi place pompa şi protocolul. Aici situaţia e clară şi ştiu cu ce vin şi ce am de făcut. Românii se uită la mine nu doar ca la Şeful statului unui popor prieten, dar văd în Piłsudski un conducător victorios”. (Nicolae MAREŞ)
Numărul 808
