Din iubire

Jurnalismul este o profesie din care ieşi doar „cu picioarele înainte”. O profesie de care te „îmbolnăveşti” fără leac. Nu poţi sta deoparte. Cât încă respiri, eşti curios, întrebi, te documentezi, ai un punct de vedere, pe care îl prezinţi sau nu. Când nu te mai poţi deplasa rapid acolo unde se întâmplă ceva de interes public, apelezi la o documentare intermediată – oricât de valoroasă, tot surogat!, pe care ţi-o oferă mass-media clasice sau virtuale atunci când invită la dialog direct şi în direct factori de decizie,  nu atunci când comentează. Este ceea ce exersez şi eu. Pentru că iubesc jurnalismul „de acţiune”, pe teren, am ajuns la nişte concluzii, pe care vi le împărtăşesc.

Cititor, ascultător sau telespectator. Te informezi, îţi faci o părere. Uneori, îţi alegi o sursă, alteori, cauţi mai multe surse în care ai încredere. Constaţi că sunt subiecte de interes public, general, care nu apar, nu sunt promovate de toţi. Înveţi, până la urmă descoperi misterul interesului sau absenţei lui.

În general, „documentarea” intermediată nu durează mult. Pentru că, de cele mai multe ori, într-o zi sunt două-trei ştiri, ştiri reluate şi preluate pe parcursul tuturor emisiunilor unui post de televiziune, de exemplu. Realizatorii par, fiecare, de pe altă planetă. Se repetă ştirea (Să ne intre în cap!), la toate emisiunile tuturor canalelor, cu nuanţele şi absenţele determinate de „orientarea lor politico-financiară”.  

Urmează apoi invitaţii, nişte superoameni care se pricep la orice, care ştiu orice, care au fost acolo, care au fost amici, prieteni, duşmani cu personajele ştirii, alteori chiar participanţi, care de multe ori se ajută de plămâni ca să fie mai convingători! Un grup de oameni, în general aceiaşi.

Dacă butonezi, rişti să-ţi pierzi încrederea în tine, stima de sine, să cazi în depresie. Ştirea, pe care ai privit-o ca fiind pozitivă pe o sursă de informare, pe alta e negativă, pe alta e neutră. Sunt „argumente” pentru oricare variantă: prin omisiune, prin excludere, prin interpretare. Opinii diferite cu privire la…?! Doar dacă sunt în acord cu (nedeclarata) politică a canalului de comunicare. Dacă nu, se „taie microfonul”, intervine pauza de publicitate sau o amânare pentru altă dată. Care nu va mai fi.

Presa este extrem de importantă. Sigur că fără intenţie, contribuie la divizarea societăţii noastre. Este extrem de „pasională”, „fierbinte”, „subiectivă, „personală”… E adevărat, aşa sunt vremurile fierbinţi pe care le trăim individual şi colectiv. Dar nu mai avem nevoie de paie pe foc. Calmul şi obiectivitatea în emisiunile de ştiri, de dezbateri cred că ne-ar fi benefice tuturor. Libertatea de opinie, libertatea de exprimare în termeni şi climat civilizat ar mai stinge vâlvătaia în care trăim neproductiv. (Mioara VERGU-IORDACHE)