Proiectul PROFORM de profesionalizare si formare continuă a cadrelor didactice a prilejuit o nouă întâlnire a experţilor pe diverse activităţi cu profesorii şcolilor gimnaziale din judeţul Botoşani. Teme de actualitate şi de interes au fost dezbătute atât la Şcoala Gimnazială nr.1 din comuna Mihălăşeni, cât şi la Şcoala Gimnazială nr 1 din comuna Mileanca.
Una dintre temele abordate în cadrul întâlnirii a fost diferenţa dintre consilierea educaţională şi coaching-ul educaţional. Astfel, prof. Corina Palade – expert pe probleme de mentorat şi coaching, în cadrul Proiectului PROFORM – a prezentat liniile directoare ale acestei idei şi metodele prin care şcolile pot aplica pentru dezvoltarea educaţiei şi formării personale şi profesionale, dar şi pentru stimularea experienţelor de învăţare ale oamenilor, în orice etapă a vieţii lor.
Prof. Corina PALADE – expert mentorat şi coaching – Proiect PROFORM: Atunci când auzim cuvântul educaţie, de cele mai multe ori, ne gândim la şcoală. Aceasta este educaţia de tip formal, oficial, ce are loc în unităţile de învăţământ şi este dirijată de specialişti în domeniu. Dar educaţia se „întâmplă” peste tot în mediul de viaţă al omului, de aceea există în limbajul pedagogic conceptul de educaţie nonformală (desfăşurată în ateliere recreative, spectacole, activităţi opţionale etc.) şi educaţie informală, care se referă la ansamblul necontrolat de factori din mediul de viaţă al persoanei care exercită un rol formativ.
Consilierea părinţilor constă în oferirea de informaţii, modele, exemple pentru o mai bună relaţionare părinte-copil. Pe lângă aceasta, consilierul şcolar mai oferă sugestii sau informaţii pro-fesorilor, în găsirea celor mai bune modalităţi de rezolvare a conflictelor, comunicare cu familiile elevilor sau tehnici de cunoaştere a personalităţii elevilor. În sesiunile de coaching, elevii descoperă ce îi motivează, cum să facă faţă examenelor, cum pot creşte încrederea în sine sau ce le place cu adevărat să facă. Pentru profesori şi părinţi, coaching-ul educaţional oferă şansa optimizării tehnicilor educaţionale, în scopul susţinerii şi orientării elevului, copilului către succes, fără a veni cu „reţete” prestabilite sau „sfaturi”.
La rândul său, prof. Ioan Ştefan ANISIE – expert pe probleme de bune practici – Proiect PROFORM – a completat ideea formării profesorilor, dar şi a elevilor prin programele puse la dispoziţie şi a scos în evidenţă aspectele specifice, dar şi experienţa proprie într-un astfel de proiect. În plus, în tema prezentată, s-a pus accent pe acţiunile procesului educaţional, în perspectiva acţiunilor ce prefigurează dezvoltarea în următorii ani.
Prof. Ioan Ştefan ANISIE – expert activităţi de bune practici – Proiect PROFORM : Educaţia reprezintă procesul de selecţie a valorilor ştiinţifice, tehnologice, culturale, de transmitere a acestora către generaţia tânără, sub formă de cunoştinţe teoretice şi practice cu scopul formării şi dezvoltării personalităţii, al profesionalizării lor şi al integrării în activitatea social-utilă. Procesul educaţional realizează în mod implicit o educaţie pentru valoare, elaborând obiectivele educaţionale, selectând şi organizând conţinuturile învăţământului, punând în operă tehnici, metode şi procedee de predare-învăţare-evaluare, în funcţie de dezvoltarea societăţii şi a cunoaşterii la un moment dat, de particularităţile individuale şi de grup ale subiecţilor educaţionali.
Prin structură, obiective şi conţinut, educaţia trebuie să răspundă necontenit unor exigenţe ale evoluţiei realităţii naţionale şi internaţionale. Semnificaţiile şi eficienţa actului educativ, în sine, sunt date de disponibilităţile educaţiei de adaptare şi autoreglare faţă de sfidările tot mai numeroase ale spaţiului social. Soluţia rezolvării problemelor actuale trebuie să vină nu numai din partea educaţiei instituţionalizate.
Fiecare activitate a proiectului urmăreşte profesionalizarea cadrelor didactice prin formare continuă, asigurarea calităţii educaţiei prin formarea profesională continuă şi asigurarea unei educaţii incluzive de calitate. Acest proiect de formare continuă este finanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020, care urmăreşte integrarea nevoilor de dezvoltare a resurselor umane în ansamblul programelor şi politicilor publice ale României, şi are în vedere valorizarea capitalului uman, ca resursă pentru o dezvoltare sustenabilă în viitor. Se are în vedere, în cadrul acestui proiect, elaborarea de studii de cercetare privind dezvoltarea profesională a personalului din învăţământul preuniversitar. Acesta este implementat de Asociaţia Societatea Naţională Spiru Haret pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Giurgiu.
(Lect. univ. dr. Sorin BEJAN, Expert media – Proiect PROFORM)