Vă propunem spre reflecţie un nou mod de gândire şi acţiune practică, pe care l-am numit modul ecolonomic. Invitaţi la aceste dialoguri sunt profesorii universitari de la Academia de Studii Economice din Bucureşti: Constantin Popescu (Costică), Alexandru Taşnadi (Sandu), iar „spiritul viu al dialogului”, de la Universitatea Spiru Haret, conf.univ.dr. Miltiade Stanciu (Milti).
A. Principiile ecolonomiei – valori în acţiune practică
Milti: Domnilor profesori, să ne ţinem de promisiunea făcută anterior şi să trecem la aşezarea dialogurilor noastre pe problematica principiilor care se află la baza ecolonomiei, ca învăţătură despre „sănătatea întregului viu comun”.
Sandu: Dragiprieteni, este o chestiune de bun simţ să te ţii de promisiuni în viaţă în general, dar şi în dezbaterile ştiinţifice, în educaţie, în special, în dialogurile pe care e desfăşurăm. În acest sens, eu cred că este bine să evidenţiem legătura organică dintre această învăţătură şi principiile pe care ea este construită.
Costică: Cred că e bună sublinierea ta, Sandule. Problema este însă cum interpretăm această conexiune, care este valabilă pentru orice teorie ştiinţifică fundamentată de om. Aşa că doresc să spun cum înţeleg eu această interacţiune în contextul relaţiei teoriei despre „sănătatea întregului viu comun” şi principiile pe care trebuie aşezată. Întrucât teoria înseamnă să construieşti ceva, care să fie cât de cât durabilă până la noi schimbări de paradigmă, principiile am putea să le interpretăm din perspectiva fundaţiei la o casă.
Milti: Văd că începe să se „încălzească” discuţia noastră, dat fiind vorba despre construirea trainică a Casei spiritualităţii ecolonomice.
Sandu: Şi eu cred, ca şi Papa Francisc, că a construi şi reconstrui mereu are nevoie de temelii de tip „stâncă”, în care să prindă rădăcini trainice casa pe care o construim. Vă rog să fiţi de acord cu mine să prezentăm, în acest sens, cugetarea Apostolului Matei (17;25): „a căzut ploaia, au venit râurile mari, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea n-a căzut, fiindcă era întemeiată pe stâncă”. Este adevărat că nici stânca nu este de neînlocuit, dar dat fiind faptul că flexibilitatea gândirii umane naşte ideile ca sămânţă, reprezintă o lege a sănătăţii întregului viu din care facem parte organică. Aşa că, aceste principii-stâncă izvorăsc din condiţiile-premise ale vieţii noastre pe planetă, ele fiind modul de simţire, de cunoaştere şi înţelegere a răspunsului pe care alegem să îl dăm atunci când construim un mediu social în armonie cu mediul preexistent.
Milti: Să spunem, domnilor profesori, că există o interacţiune sistemică între valori şi principii?
Costică: Da, dragă Milti, cred că este vorba despre o interacţiune sistemică şi nu de o relaţie determinist-cauzală. Ea izvorăşte din aceste condiţii-premise de neînlocuit şi se transformă în principii sub exigenţele aspiraţiilor şi aşteptărilor umane care sunt legate de „viaţa ca trăire împreună”, în armonie şi iubire. Prin urmare, principiile ce stau la baza teoriei despre sănătatea întregului viu sunt valori în acţiune practică. Ele sunt, cum zicea Eminescu, idei-sămânţă, care au nevoie de un sol fertil în care să încolţească, înmugurească şi să rodească sub forma aşteptată.
Sandu: Costică, să înţelegem că ideile sămânţă de care vorbea Eminescu sunt precum nişte roabe al căror timp a sosit, dar care trebuie împinse pentru a încolţi şi rodi. E vorba de faptul că Pământul, sufletul omului etc. au nevoie, atât de ploaie, căldură, energie şi lumină, cât şi de munca iubitoare care să transforme bobul de grâu în spic, autodistrugându-se şi schimbându-se în pâinea noastră cea de toate zilele.
Milti: Ajunşi aici, dragi profesori, vă întreb cum am putea pune „punctul pe i” spre a purcede la interpretarea acestora, ca nişte „piloni ai modelului ecolonomic de gândire”?
Costică: Cred că e bine, dragă Milti, să enumerăm aceste principii, atât cât putem noi înţelege acum, şi pe urmă să le interpretăm, să analizăm corelaţiile dintre ele şi interacţiunile cu exigenţele „sănătăţii întregului viu comun”.
Sandu: Costică, treaba cu enumerarea principiilor este aşa cum spui, dificilă. Eu cred că e bine să spunem cititorilor noştri că teoria privitoare la „sănătatea întregului viu comun”, aşa cum am conturat-o noi până în prezent, ar putea să se bazeze pe următoarele principii: armonia întregilor vii integraţi; libertatea în iubire şi în responsabilitate; raţionalitatea de sens în utilizarea resurselor limitate; câştig-câştig pentru participanţii la viaţa ca trăire în relaţie; competiţia omului cu el însuşi într-un mediu social favorabil colaborării şi cooperării etc.
Milti: Am înţeles, domnule profesor, că sunt mai multe principii şi că e practic imposibil să le enumerăm pe toate. Totuşi, în contextul dialogului nostru, cred că este de dorit să ne oprim la cele mai importante dintre acestea.
Costică: Şi eu cred că cele mai importante principii pe care putem construi teoria „sănătăţii întregului viu comun” sunt cele deja prezentate anterior. Ele izvorăsc din legătura organică cu condiţiile-premise ale vieţii pe Planeta Pământ şi cu aspiraţiile, aşteptările generaţiilor umane care coexistă şi se succed în aceste circumstanţe inevitabile.
Sandu: Dragii mei, dacă aşa stau lucrurile, cred că avem obligaţia ştiinţifică şi morală să spunem care reprezintă cel mai important principiu din cele prezentate.
Milti: Domnule profesor, cel mai important în sensul că el le condiţionează pe celelalte şi, fără el, nu se poate construi o teorie a „sănătăţii întregului viu comun”, care să fie valabilă pentru toate generaţiile care coexistă şi se succed la viaţă. Timpul este întotdeauna superior spaţiului.
Costică: Ai pus punctul pe i, dragă Milti, în sensul că cel mai important principiu este legat organic de planeta Pământ, ca organism viu şi conştient, cum îl numeşte fizicianul Fritjof Capra. Toate principiile enunţate sunt necesare în viaţa ca trăire împreună, pentru a putea să convieţuim în relaţie cu cine suntem, cu semenii şi întregul viu, cu divinitatea, nu numai ca o singură generaţie umană, ci ca generaţii care coexistă şi se succed la viaţă. Aceste principii asigură, prin respectarea lor, durabilitatea construcţiei casei vieţii noastre, pe stânca de care vorbeam.
Milti: Să înţelegem că dacă nu construim pe stâncă, adică nu ne înfigem rădăcinile noastre în ceva durabil, în care flexibilitatea să se poată manifesta în armonie cu durabilitatea, înseamnă că rădăcinile vieţii noastre pot fi luate de vânt?
Sandu: Dragă Milti, şi eu cred că nu există viaţă fără rădăcini, indiferent de ce viaţă vorbim, important este ca solul fertil în care urmează să se prindă aceste rădăcini să fie unul sănătos, viu, conştient şi primitor de asemenea idei-sămânţă, în care să dea naştere la plante sau animale, la oameni, păduri şi câmpii, la familii şi comunităţi etc. Cel mai important principiu este cel legat de planeta Pământ, care găzduieşte viaţa şi care are nevoie ca mediul ce se creează sub forma întregilor vii integraţi să fie în armonie cu legile astrului nostru.
Costică: Dragii mei, acum când ne referim la „sănătatea întregului viu comun”, ca expresie şi condiţie a rodirii ideilor sămânţă, cred că e bine să ne oprim cu dialogul nostru la principiul ce leagă întregul viu natural preexistent cu viul creat de om ca societate, sub forma răspunsului de care am vorbit în prima parte a dialogului nostru. Fără armonia mediului creat de om cu mediul natural, viaţa pe planeta Pământ nu poate exista! Sperăm să nu se întâmple aşa ceva!
Milti: Şi eu cred, stimaţi profesori, că, pentru a rămâne în aria de interes logic, raţional a cititorilor noştri, e bine să căutăm şi să găsim acel principiu al construirii mediului social-uman, ca răspuns la ce ne spune Natura. Şi în armonie cu ce ne spune acest mediu iubitor, ce ne garantează apariţia şi existenţa noastră. Dacă lucrurile se întâmplă aşa suntem salvaţi, dacă nu, nu ne poate salva nimeni!
B. Armonia întregilor vii integraţi – Principiul călăuzitor, primordial
Sandu: Ai pus punctul pe i, dragă Milti! Este vorba de principiul „armoniei întregilor vii integraţi”, atât în cadrul mediului natural, cât şi în mediul creat de om, în construirea unei societăţi umane pământene, care să ţină seama de exigenţele astrului nostru, dar şi de aspiraţiile şi aşteptările celor care am apărut aici spre a trăi împreună şi a ne împlini în cât mai multe văzduhuri.
Costică: Sandule, să spunem cititorilor noştri că acest principiu nu numai că este cel mai important, ci şi cel imposibil de încălcat, de ocolit sau ignorat fără să nu ne punem în pericol viaţa ca trăire împreună. Un asemenea principiu există în mediul planetei Pământ şi, deci, el trebuie să fie şi răspunsul fiinţei umane sub forma creării vieţii sociale, economice, spirituale, politice etc. Dacă nu ar exista în natură probabil că nu s-ar pune problema să fie şi în mediul creat de om. Dar, întrucât viaţa întregilor vii integraţi se află în echilibru dinamic ca proporţionalitate de sens, păstrarea flexibilităţii ei în limitele minimaxului, pe care îl impune viaţa, cere cu necesitate ca armonia întregilor vii integraţi să fie şi în mediul creat de om.
Milti: Deci, principiul armoniei întregilor vii integraţi este atât în mediul natural, cât şi în mediul creat de om, ca societate umană pământeană, în proporţionalităţi specifice, cu flexibilităţi impuse de holistica vieţii, de echilibrele sănătoase ale acestora.
Sandu: Da, acesta este principiul călăuzitor în microcosmosul în care ne aflăm cu planeta Pământ, ca organism viu şi conştient, cu societatea umană pe care o găzduieşte. Un asemenea principiu călăuzitor, fundamental, în mediul creat de om înseamnă familii, comunităţi umane, organizaţii de afaceri, educaţionale, politice şi culturale etc., între care interacţiunile să fie de sens, bazate pe echilibre dinamice şi pe flexibilităţi care să permită vieţii să se mişte între minimaxurile de care am vorbit.
Costică: Suntem, dragi prieteni, întru totul de acord cu acceptarea principiului „armoniei întregilor vii integraţi”, ca un principiu călăuzitor şi modelator al vieţii noastre cosmice şi sociale, aşa cum este îngăduită de astrul nostru. În baza celor spuse de Ervin Laszlo, membru al Clubului de la Roma şi preşedintele Clubului de la Budapesta, ce promovează studii holistice, principiul „armoniei întregilor vii integraţi” este definit de trei atribute: acordarea, coerenţa şi rezonanţa. În esenţa lor, aceste atribute se află în unitate şi în interdependenţe dinamice specifice fiecărui întreg viu – natural şi creat, dar şi holisticii acestora în universul în care ne aflăm.
Milti: Cred că în baza celor spuse până acum ar fi de dorit să caracterizăm succint fiecare dintre aceste atribute cu aplicabilitate universală, dar şi cu posibilitatea folosirii lor specifice la domeniile naturale şi create de om.
Sandu: Propunerea mi se pare logică, aşa că, dragi prieteni, armonia văzută ca acordare pune problema că ceea ce creăm în lumea noastră vie să fie mai întâi în relaţie directă pozitivă cu legile de bază ale melodiei pe care un cântăreţ nevăzut o interpretează pentru viaţa noastră, ca să ne amintim de ce spunea Einstein. Să ne gândim, dragi prieteni, la o orchestră care urmează să interpreteze un cântec, dar înainte de a trece la acest ţel este vital ca fiecare instrumentist să-şi acordeze instrumentul cu care cântă, astfel ca acesta să fie în măsură să reproducă corect fiecare sunet din gama muzicii. La fel se întâmplă şi în viaţa socială, economică şi politică, acordarea măsurilor ce urmează să fie întreprinse este o premisă de bază spre a fi în măsură să-şi exercite funcţiile pe care le au. Preţurile, dobânzile, salariile şi impozitele etc. trebuie acordate la legile lor specifice; preţurile la funcţiile lor, dobânzile la fel, salariile de asemenea etc. Acordarea este o condiţie necesară, dar nu şi suficientă. Ea trebuie completată cu coerenţa şi rezonanţa pentru ca doar în întregime ele pot să asigure armonia cu aspiraţiile şi aşteptările oamenilor, exigenţele vieţii economice şi sociale, ecologiei lumii vii.
Costică: De acord cu tine, Sandule, dar şi cu Ervin Laszlo, în sensul că atributul acordare poate avea efectele scontate doar împreună cu exigenţele impuse de coerenţă şi rezonanţă în cadrul sistemelor întregilor vii integraţi. Prin urmare, coerenţa măsurilor de politică economică şi socială este cerută tocmai de nevoia organică de a asigura compatibilitatea de sens a acţiunilor verificată prin consecinţele aflate pe rostul implementării lor, dar şi în cadrul unui echilibru dinamic ce garantează relativa stabilitate a homeostaziei vieţii economice şi sociale.
Milti: Şi rezonanţa, ca atribut final, ce rol urmează să joace în ansamblul proceselor care sunt supuse acordării şi coerenţei?
Sandu: Am putea să spunem, dragă Milti, că prin rezonanţă facem ca acordarea şi coerenţa să fie subordonate unui ţel unic, nobil şi frumos, care permite atingerea scopului cu minimum de eroare umană, totul mişcându-se în limitele minimaxului.
Costică: Principiul „armoniei întregilor vii integraţi” creează premisele ca sistemele vii, naturale şi create, să se afle în cadrul legilor ce guvernează întregul viu comun, întregul natural sau creat, fiind întotdeauna definitoriu pentru modul cum se întâmplă acordarea, coerenţa şi rezonanţa.
Milti: În societatea umană, un asemenea principiu creează ex-ante premisele ca răspunsul la „zgârcenia naturii” să fie în armonie cu exigenţele astrului nostru prin acordare, coerenţă şi rezonanţă, astfel că numai ceea ce corespunde acestor exigenţe cosmice pot fi benefice pentru viaţă şi echilibrele acesteia, pentru aspiraţiile şi aşteptările generaţiilor care coexistă şi se succed.
Sandu: Prin respectarea principiului armoniei mediului creat de om cu mediul natural avem grijă ca aceea ce creăm ca viaţă economică şi socială să nu tulbure cosmeostaziile vieţii noastre ecologice, echilibrele astrului nostru, ce ne asigură înaintarea în timpul şi spaţiul acestuia.
Costică: Dragii mei, încălcarea principiului armoniei în construirea mediului creat de om poate să aibă consecinţe grave în primul rând asupra aspiraţiilor şi aşteptărilor generaţiilor umane care coexistă şi se succed la viaţă ca trăire în relaţie şi, în al doilea rând, asupra ecologiei lumii vii tulburându-i echilibrele cu consecinţe dramatice pe termen lung şi foarte lung asupra vieţii noastre pe această planetă.
Milti: Eu simt nevoia să evidenţiem mai concret consecinţele negative – grave şi dramatice ce pot rezulta din evoluţia mediului natural şi al celui creat de om, dar şi din relaţiile dintre ele, ca urmare a încălcării exigenţelor principiului „armoniei întregilor vii integraţi”. Acest lucru deoarece pe această bază putem formula teza ecolonomică: „tot ce pune în pericol sănătatea întregului viu comun este dăunător, atât pentru viaţa viului natural, cât şi pentru viaţa viului creat de om”. De aici, cred eu, ar trebui să încercăm să fundamentăm un alt model de evoluţie a societăţii umane, care să fie în armonie cu legile viului natural oferit de planeta Pământ.
Stimaţi profesori, şi în numele cititorilor, vă mulţumesc pentru cel de-al doilea dialog al nostru şi vă lansez invitaţia de a-l continua! La bună (re)citire!
Breaza şi Bucureşti, 27 şi 28 octombrie 2022.
Numărul 808
