Deus ex machina

O vorbă veche spune că Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi pune în traistă. Iar noi funcţionăm (de ce nu mă mir?) exact pe dos. E mai simplu să trăieşti într-o nesănătoasă aşteptare vegetativă, ţinând gura traistei căscată, doar, doar o pica ceva în ea. Tătucul, conducătorul providenţial, liderul căruia să-i dăm eternă ascultare, EL şi numai EL ne va uni într-o turmă behăind fericită pe drumul glorios spre fundul prăpastiei. Aşa au apărut zeii de mucava ai istoriei noastre şi de aiurea. Personaje derizorii, falşi salvatori coborâţi din scripete pe o scenă asaltată de publicul dornic de efecte speciale. Care nu lipsesc. Dimpotrivă. Tirade sforăitoare, discursuri caracterizate de o slugărnicie din-colo de orice închipuire, un dezmăţ de ode voit neruşinate, o dezlănţuire de argumente calpe, toate spre deliciul privitorilor. De unde îşi trag seva aceste personaje de operă bufă? Cine le învăluie în poleiala neghioabă a propriei insuficienţe? Răspunsul, cred, este unul singur: forţa care le hrăneşte este chiar ignoranţa adulatorilor vremelnici. Monştrii nu apar din neant, ei sunt reflexia imaginii lumii în care trăim, filtrată prin propriile închipuiri. Suntem superficiali pentru că ne autoconstruim pe temeliile unei culturi încropite cu ochii lipiţi de tabletă.
Cum să conduci o naţiune prin Deus ex machina, paraşutând în mijlocul ei valori strâmbe, obligând-o să le adopte şi să le consume cu asupra de măsură, tocmai pentru că este vulnerabilizată prin necunoaştere?
Aproape întotdeauna, mediocritatea ajunge pe culmile puterii ajutată de absenţa informaţiei. Această plagă a transformat meritocraţia în mediocraţie. Adică o clasă conducătoare, de la cel mai de jos până la cel mai înalt nivel al său, mediocră în vorbele şi faptele ei. Alimentată şi urmată orbeşte, de orice culoare ar fi, de mase de susţinători pentru care argumentul sau logica sunt cuvinte fără sens, acolo, pe baricada digitalizată a noilor vremuri. Războiul devine, ca în prezicerile unui faimos, dar de tristă amintire gânditor german, starea de normalitate a umanităţii. Singura soluţie ar fi evitarea decerebrării, prin cunoaştere. Temeinică, aşezată, profundă, ca unică armă eficientă împotriva monotoniei abrutizante a unei lumi în uniformă. (Dragoş CIOCĂZAN)