Despre importanţa zilelor

Ne sunt zilele egale?! Da, dacă ne gândim că fiecare zi numără câte 24 de ore. Dar, insist, sunt egale? Că nici orele nu se sunt egale. Când eşti fericit, ai treabă multă, te grăbeşti şi ai soluţii, trec ca o clipă. Alteori, o oră pare o veşnicie. Ai vrea să se sfârşească atunci când eşti supărat, când te-ai împotmolit să găseşti o rezolvare, când totul îţi pare împotrivă. Şi diferă şi de la om la om. Cel harnic, responsabil, cel pentru care munca este responsabilitate, pasiune, nu corvoadă, se roagă timpului să mai stea, ceilalţi, să se ducă. Şi până la urmă, fiecare cu viaţa lui, cu timpul lui.

Ce te faci însă cu mâncătorii de timp? Dar cu aceia care cred că doar timpul lor este important, că doar ceea ce fac ei este important? Aici avem o problemă, extrem de serioasă, cu care ne confruntăm aproape zilnic. Ai de dus la bun sfârşit un proiect şi depinzi de un colaborator, care să-ţi furnizeze nişte date, să execute o lucrare. Ce faci când acesta este neserios, când te amână sau când îşi îndeplineşte sarcinile în dorul lelii, care te obligă să stai peste program, să regândeşti proiectul, să găseşti tu scuze pentru o vină pe care nu o ai? Ce te faci cu aceia pentru care ziua de lucru are durată fixă, impunându-ţi ţie să ai durată de muncă variabilă?

Cum e cu timpul funcţionarilor care mişcă nişte hârtii în ritmul melcului, dar îţi pretind ţie să fii punctual, de multe ori la cozi distanţate acum din motiv de pandemie? Cum e cu solicitantul care se proţăpeşte în faţa unui ghişeu la o conversaţie cu funcţionarul când ceilalţi stau şi aşteaptă? Răspunsul îl ştim cu toţii. Se rezolvă prin digitalizare. Aşa e! Dar tot de timp vorbim. Adică ni se arată această digitalizare de mulţi ani. Şi nu e!

Dar cum e la spitale? Cum e cu zilele de viaţă? Cum ni le măsurăm? În tratamente şi speranţă sau în amânări şi dezamăgiri? Frica strânge sau dilată timpul? Sunt la fel de importante zilele pentru pacient, tânăr sau bătrân, şi medic?

Sau tot de timp, de zile… Zilele pe care le mai avem de trăit. Unii le măsoară în pâini, alţii în lingouri de aur, unii măsoară alegând între medicamente şi utilităţi, alţii între proprietăţi, vacanţe… Posesorii unor conturi grase le pretind celor care, de fapt, stau la originea bunăstării lor, să rabde, să aştepte, să viseze la zile albe în timpuri negre.

Pare că timpul e egal pentru toţi. Soarele răsare şi apune pentru toţi la fel. La fel? Poate că ar trebui să ne gândim mai mult la importanţa zilelor, la dimensiunea lor. Zile? Mai bine, secunde, minute. Căci viaţa are obiceiul să ne producă surprize neaşteptate fără avertismente. Şi totuşi, v-aţi gândit? Ne sunt zilele egale? 

Egale cu ce, întrebaţi pe bună dreptate… (Mioara Vergu-Iordache)