Ameninţarea schimbărilor climatice obligă la soluţii de sustenabilitate peste tot în lume, teme discutate şi analizate în cadrul concursului Danube Furniture Young Designers Award, eveniment aflat la a doua ediţie, o bună oportunitate de a aduce împreună energiile creative şi inovative, prin colaborarea dintre mediul academic şi antreprenoriat.
Acestea au fost concluziile principale ale unui eveniment internaţional inedit organizat de Danube Furniture Cluster în colaborare cu Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu (UAUIM), eveniment care a reunit la sediul multifuncţional al USH Pro Business, centrul antreprenorial al Universităţii Spiru Haret, antreprenori, profesori şi studenţi din cadrul Danube Furniture Cluster, ai Universităţii Spiru Haret şi Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu, dar şi cu participarea de excepţie ai profesorilor de la College of the Canyons, Santa Clara California.
În cadrul evenimentului au fost oferite diplome de participare, pentru parcurgerea primei faze a concursului, unui număr de 10 studenţi ai Facultăţii de arhitectură de interior, cu specializări din cadrul secţiilor de mobilier şi amenajări de interior şi design de produs, care au prezentat soluţii inovative ce au vizat piese de mobilier, canapele şi decoraţiuni multifuncţionale, dar şi mobilier interactiv inteligent cu care utilizatorii pot interacţiona, sau panouri inteligente programabile de utilizator în funcţie de programul acestuia, prin care se pot crea ambiente diferite, personalizate, ce influenţează starea utilizatorului astfel încât acesta să îşi parcurgă activităţile zilnice în cel mai eficient mod, pe scurt, un mobilier care îşi propune să diminueze efectele resimţite din plin în pandemie.
Concursul a avut ca temă centrală Furniture for a new life, o temă prin care s-a dorit aducerea în prim plan a ideii de mobilier inovativ şi a unui design care să promoveze soluţiile pentru schimbările stilului de viaţă.
Juriul, format din profesori din cadrul UAUIM şi reprezentanţi ai Clusterului Danube Furniture, a apreciat originalitatea lucrărilor şi a dat sfaturi studenţilor, cu scopul de a realiza o cât mai bună racordare a soluţiilor prezentate la situaţiile productive ale producătorilor de mobilă prezenţi. În faza a doua a concursului, studenţii vor urma să facă practică productivă la fabrici de mobilier, ulterior lucrările lor urmând să fie re-evaluate şi premiate într-o gală de premiere finală.
Nu în ultimul rând, mesajul şcolii de design californian a fost îndreptat spre soluţii de design prietenoase pentru mediu, cu materiale neutre sau chiar active pentru reducerea emisiilor. Atenţia a fost atrasă de dezvoltarea în California a conceptului biophilic, exprimat de doamna profesor Holly Hitt-Zuniga, concept ce reprezintă soluţii revoluţionare de creştere a conectivităţii ocupanţilor la mediul natural prin utilizarea naturii directe şi a naturii indirecte în habitatul uman. La rândul său, profesorul Jason Oliver (College of the Canyons) a precizat că şcoala de design californian îşi poate aduce o contribuţie deosebită în pre-gătirea designerilor români prin oferirea de soluţii integrate, armonizate şi adaptate schimbărilor climatice.
„Suntem extrem de mulţumiţi de această întâlnire care a avut toate ingredientele unui transfer de cunoştinţe cu caracter internaţional pe tema designului sustenabil, în condiţii tehnice ideale de conectivitate. Toţi am avut de învăţat. Am fost impresionat de creativitatea studenţilor care devin din ce în ce mai interdisciplinari în abordări de soluţii, precum şi de faptul că designul din SUA se dezvoltă cu abordări unice, originale, interdisciplinare şi sustenabile. Vom mai organiza astfel de evenimente cu partenerii noştri din Santa Clara şi în viitor, şi cu alte segmente de design, mai ales spre zona construcţiilor, urbanismului şi peisajului şi, pentru cei interesaţi în forme educaţionale prin colaborarea cu Colegiul Canyons le vom putea oferi în curând solu-ţii atractive. În ceea ce priveşte Danube Furniture Cluster, putem vorbi de consistenţă şi constantă în relaţia cu tinerii designeri, ceea ce va permite membrilor să fie din ce în ce mai competitivi” a declarat Costin Lianu, prorector Relaţii Internaţionale Universitatea Spiru Haret/ director general USH Pro Business.
„Apreciem în mod deosebit participarea studenţilor la acest concurs şi ne vom preocupa ca ei să aibă contact cu unităţile productive pentru a-şi îmbunătăţi soluţiile inovative. De asemenea, apreciem implicarea profesorilor conf. dr. arh Carmen Dumitrescu, conf. dr. arh. Oana Diaconescu şi a echipei USH Pro Business”, a declarat Gabriel Năfureanu, preşedinte Cluster Danube Furniture.
USH Pro Business – Evenimente, Comunicare şi Internaţionalizare
www.ushprobusiness.ro
https://www.facebook.com/www.ushprobusiness.ro
https://www.linkedin.com/in/ush-pro-business/