den Bucureşci – Pasajul Macca-Villacrosse

Pe la 1845, bucureştenii priveau cu mirare cum se schimbă la faţă cea mai cunoscută dintre uliţele oraşului, mai precis acea parte a Podului Mogoşoaiei aflată în apropierea intersecţiei cu actuala stradă Ion Câmpineanu. Capitala Valahiei, abia scăpată de sub dominaţia rusească, începe să respire un aer european, semn că, într-un târziu, iluminismul îşi face simţită prezenţa şi în acest colţ al continentului, aducând cu sine o nouă concepţie arhitecturală. Astfel, partea centrală a terenului despre care vorbim va fi iniţial destinată construirii Palatului Filarmonicii, proiectul eşuând din cauza opoziţiei consulului rus. Un întreprinzător ungur va construi un han cu numai nouă camere (Stadt Pesht).
şi cum orice lucru frumos şi temeinic construit are la origine o poveste de dragoste, aşa s-a întâmplat şi în acest caz. Arhitectul catalan Xavier Villacrosse se va îndrăgosti nebuneşte de Polixenia, fiica dragomanului Petros Serafim, pe care o va lua de soţie, primind ca zestre terenul şi clădirile din jurul hanului. Cum proprietarul ungur nu acceptă sub nicio formă demolarea clădirii, catalanul va încredinţa unui alt arhitect, Felix Xenopol, proiectarea unei străzi în formă de potcoavă, care să ocolească hanul, cu două ieşiri spre Calea Victoriei şi una spre Lipscani, în apropierea străzii Eugeniu Carada. Aşa s-a născut încântătorul Pasaj Macca-Villacrosse (primul fiind numele antreprenorului care l-a construit), acoperit cu un plafon de sticlă gălbuie, conform modei europene a acelor ani.
Loc de zăbavă şi reflecţie, în miros de cafea fierbinte, mâncare abia scoasă din cuptor şi enigmatice fumuri orientale de narghilea, străbaterea acestui (în sfârşit declarat) monument istoric, te poartă departe, în vremea când pe străzile Bucureştilor încă se mai amestecau redingota, jobenul şi „abajurul” crinolinelor cu şalvarii, caftanele, imineii şi calpacele boierilor de vază. O „luptă” din care câştigătoare a ieşit capitala noastră care continuă să ne încânte zilnic cu nesfârşitele ei contraste. (Dragoş CIOCĂZAN)