De utilitate publică! „A bate apa să se aleagă untul.”

Mi-aş dori să fiu utilă în acest an electoral. Să vă ajut să vă exprimaţi cât mai variat, pitoresc cu privire la campaniile celor care se vor aleşi.

Uite, să nu spuneţi, monoton, numai „bate apa-n piuă”. Puteţi spune, de pildă: a flecări, a trăncăni, a flencăni, a pălăvrăgi, a vorbi mult şi prost, a clămpăni, a clănţăni, a da cu clanţa, a-i da cu praftoriţa, a găvări, a îndruga verzi şi uscate, a lungi pelteaua, a sporovăi, a spune vrute şi nevrute, a toca câte-n stele şi-n soare, a tolocăni ca o moară stricată, a umbla cu plosca / cu pluguşorul, a vorbi/ a zice verzi şi uscate / vrute şi nevrute, a tot da din gură, a-i umbla gura ca o meliţă, ca o moară stricată, hodorogită, ca o pupăză, a da cu meliţa, a-i umbla gura ca la o ţarcă, a-i toca cuiva gura bureţi, a spune vorbe de clacă, a da drumul la gură (gurii), a-şi lua paza de la gură, a lăsa gura slobodă, nu-i mai stă gura. Sau, caracterizându-i: bun de gură, bun de clanţă, uşor de limbă, are limbă lungă, are gură spartă, gâdilici la limbă, mâncărime (vierme) la gură, are sămânţă de vorbă, are mai multe limbi, are papagal, are o gură cât o şură… Şi mai sunt expresii! A spune mereu acelaşi lucru, a vorbi mult şi fără rost, a vorbi în neştire, a spune (a înşira, a îndruga) moşi-pe-gogoşi, a vorbi în lună şi în stele, a vorbi alăturea cu drumul, a nu-i sta cuiva gura.

Zic, însă, să nu ne plictisim! Hazul de necaz, autoironia ne-au dat putere să rezistăm, să ascultăm, să sperăm. Câte campanii au fost, tot atâtea bune intenţii au fost afirmate: accelerarea reformei şi însănătoşirea economiei, creşterea nivelului de trai, creşterea salariilor şi a pensiilor, finanţarea educaţiei şi a sănătăţii, sprijinirea ţărănimii, moralitatea guvernanţilor, separarea reală a puterilor în stat. .. Să vă mai dau exemple? Ce rost are? Sunt suficiente cele de mai sus pentru a ne arăta lumina de la capătul tunelului … flăcările iadului. Ce-au fost, ce sunt, ce-au devenit ele, bunele intenţii?! Avortoni.

De bune intenţii afirmate au fost şi vor fi pline toate promisiunile electorale. Numai că bunele intenţii şi-au găsit dacă şi-au găsit rezolvarea tot în veniturile noastre pipernicite, supte de nevoi. Noi rămânem mereu „gazde” ospitaliere. Aleşii se comportă ca nişte musafiri care comandă caviar şi şampanie pe banii gazdei. Cum s-ar zice, caviar şi şampanie ce sunt consumate, normal, de popor: prin reprezentanţii lui!

…Mă întorc la expresii. „A bate apa să se aleagă untul”- o cunoaşteţi? Cred că este cea mai inspirată expresie a promisiunilor electorale!

Cum oricât a-i bate apa nu are cum să iasă unt, tot aşa, oricât ne-ar spune aleşii/viitorii aleşi, nu are cum să „curgă lapte şi miere” în societatea românească!  (Mioara VERGU-IORDACHE)