De unde ne mai vine lumina?

Bunicii şi părinţii îmi povesteau în copilărie cum a fost atunci, imediat după război, când lumina se încăpăţâna să se aprindă numai cu voie de la Răsărit. Din partea cealaltă, bătea un vânt îngheţat, iar întunericul aştepta învolburat la hotare să dea buzna peste cea mai dreaptă dintre societăţi. Numai că „nu sunt vremurile supt cârma omului” şi iată-ne trăind într-o paradigmă inversată. Astăzi, lumina vine exclusiv din exact acelaşi loc de unde, în urmă cu şapte decenii, se năpusteau stihiile oarbe, din Apus adică. Iar noi suferim de aceeaşi orbire selectivă, dublată de un mimetism păgubos. Acum, la fel ca atunci, am început prin a ne resemna şi am sfârşit prin a ne lamenta, pentru că şi această variantă este departe de a fi ideală. Nici nu era de aşteptat. Atunci când e prost condusă, o naţiune mică nu trăieşte, ci se strecoară şi asta facem de când ne ştim. Plecăm capul ca să nu-l taie sabia, dar tăişul ne atârnă în permanenţă deasupra capului.

Cei mai entuziaşti se grăbesc să afirme că tot ceea ce vine dinspre vechea Europă este sublim. De acord, dacă vorbim despre muzică, arhitectură, literatură, arte plastice, tehnologie. Dar tot acolo s-a născut şi comunismul, pe care Imperiul Ţarist doar l-a importat şi apoi răspândit cu largul concurs al cancelariilor apusene, sigur cu „mici” ajustări şi defecte de fabricaţie, care l-au făcut mai târziu să se prăbuşească. Ca să fim sinceri până la capăt, nu putem da vina numai pe ceilalţi. Totul s-a petrecut şi se petrece pe baza unui apetit ridicat al naţiunilor mici pentru paternalism şi compromis, în speranţa că frăţia cu Necuratul le va ajuta să treacă un pod pe care istoria îl minează fără întrerupere. Acest lucru se manifestă şi astăzi prin teorii precum cea a Europei cu două sau chiar trei viteze.
Pe lângă ipocrizia de a se comporta ca şi cum „nici usturoi n-a mâncat”, Europa continuă să se teamă de China, crezând că gigantul economic asiatic doreşte să exporte comunism pe bătrânul continent. Pentru cei care cunosc puţină economie, aceasta este o năzbâtie. De ce ai institui comunismul în cea mai mare piaţă de desfacere pe care o ai, sărăcind-o şi reducând-o la zero? Pericolul comunizării există, într-adevăr, dar este generat de uriaşele mişcări neomarxiste din Occident, ignorate deocamdată de analiştii politici. Până una alta, China dărâmă statuile lui Lenin, iar Vestul le inaugurează pe cele ale lui Marx.

În aceste condiţii, totuşi, de unde se aprinde lumina? (Dragoş CIOCĂZAN)