• Anul acesta se împlinesc 145 de ani de la proclamarea Independenței României. Autoritatea în domeniul arhivisticii şi istoriei militare, Arhivele Militare Naționale Române, care este subordonată Statului Major al Apărării, a publicat pe pagina sa oficială următorul mesaj: „În istoria Armatei României, Războiul de Independență din 1877-1878 a reprezentat reînnodarea tradițiilor de luptă și de jertfă ale ostașilor români, făurite în bătăliile duse împotriva cotropitorilor de-a lungul secolelor.”
Călătoriile pe care le facem ne îmbogățesc spiritual. De aceea este bine să „colecționăm” date, legende și adevăruri, pentru echilibrul nostru interior, pentru „sertarele” minții noastre. Astfel, războiul din 1877-1878, când România și-a câștigat Independența, figurează în enciclopedii și în manualele de istorie europene sub numele de „Războiul ruso-turc”. Nu este incorect, dar este incomplet, dat fiind aportul decisiv al României. Unii comentatori se rezumă chiar la faptul că rușii au acționat fără alt ajutor românesc, în afara acordului principelui Carol I de a permite trecerea trupelor pe teritoriul țării. Este adevărat, așa au demarat rușii, crezând că n-au nevoie de ajutorul principatului românesc, dar evoluția ulterioară a războiului nu le-a dat dreptate. Chiar și acum, manualele de istorie și tratatele redactate de istoricii ruși preferă să nu observe că intervenția românească a fost urmare a telegramei pe care prințul Nicolae al Rusiei a trimis-o de la Târnovo (Bulgaria), unde își avea statul major, domnitorului român. Literatura rusă privind Războiul din 1877 nu spune un cuvânt despre respectiva telegramă. Descrierea foarte detaliată a războiului prezentată de Wikipedia în limba rusă, deci redactată de istoricii ruși, face o singură referire la prezența românească la Plevna, astfel: „Au fost cerute urgent întăriri din Rusia și a fost solicitat ajutorul aliaților români”. Asta este totul despre prezența noastră la Plevna, iar despre Grivița – reduta cucerită de români – nici nu se pomenește. Și totuși…telegrama există și se păstrează în țara noastră. Ea este redactată în limba franceză, originalul se găsește în Muzeul Național de Istorie a României și constituie exponat, prezentat publicului vizitator. Întrucât textul ei a fost tradus și interpretat în mai multe feluri, merită reprodus aici în varianta originală, pentru ca însuși cititorul să poată observa conformitatea traducerii: „11/7 1877. Urgent. Târnovo. Prince Charles de Roumanie a l’endroit ou se trouvera. Les Turcs, ayant amasse les plus grandes masses a Plevna, nous abiment. Prie de fair fusion, demonstration et, si possible, passage du Danube que tu desires faire, entre Djoula et Corabia. Cette demonstration est idispensable pour faciliter mes mouvements. Nicolas”. Tradus, textul suna astfel: „Urgent. Târnovo. Prințului Carol al României, oriunde s-ar afla el. Turcii, masând o mulțime imensă, ne distrug. Rog să faci fuziune, demonstrație și, dacă este posibil, să treci Dunărea, așa cum dorești, între Jiu și Corabia. Aceasta demonstrație îmi este indispensabilă, pentru a facilita mișcările mele”. Merită să ne aplecăm atenția asupra unui mic fragment: „așa cum dorești”. Asta confirmă faptul că prințul Carol și-a dorit să participe de la început la această campanie, dar țarul nu a dorit să-l aibă asociat – ceea ce de altfel se cunoaște. Nu încape îndoială că documentul este rezultatul unui gest disperat. Este disperarea adresată domnitorului, căruia țarul îi refuzase intervenția. Se știe că prinţul Carol a intervenit prompt, după ce i s-au acceptat condițiile.
Telegrama a fost inspirată. Trupele române odihnite au fost de folos trupelor rusești obosite, pricinuind daune grave trupelor turcești, și mai obosite. Turcii au făcut o ultimă manevră, încercând să iasă din încercuire, dar manevra a fost zădărnicită de trupele române, cărora li s-a și predat Osman-Pașa, rănit, împreună cu 45.000 de oameni. Conform documentelor istorice, Osman-Pașa a oferit sabia sa colonelului român Mihail Cristodulo Cerchez, care însă a refuzat s-o primească, neavând autorizarea domnitorului. În aceste condiții, sabia a fost preluată de generalul rus Ganetki, căruia țarul i-a conferit ulterior titlul de feldmareșal, titlu inexistent până atunci în armata rusă. La rândul său, domnitorul Carol i-a conferit colonelului Cerchez decorația „Steaua României”, cu grad de ofițer, precum și „Virtutea Militară de Aur”. Istoriografia rusă însă consemnează altfel situația: „Osman Pașa, rănit, a predat sabia generalului Ganetki”, fără alte detalii. Firește, nu trebuie să minimalizăm lucrurile. Războiul ruso-turc nu se limitează nici la episodul Plevna, nici la cel de la Grivița. A fost un război de amploare, care a cuprins nu numai peninsula Balcanică, ci multe zone limitrofe Mării Negre. A fost un război al Rusiei, în care ea a învins. Dar asta n-o împiedica să nu treacă ușor cu vederea aportul armatei române, în momentul cel mai delicat al luptei. Mai corecți, bulgarii s-au îngrijit să se ridice un Mausoleu al Ostașului Român la Grivița, unde stă și acum un piedestal cu bustul colonelului Cerchez, cel care a refuzat să preia sabia, pentru că nu avea ordin de la domnitor.
În drumurile pe care le-am făcut peste Dunăre, în țara vecină, Bulgaria, am vizitat și orașul Plevna. Aici am dorit să aflu mai multe despre localitatea ce are numele legat de marea victorie asupra Imperiului Otoman, victorie ce a adus și Independența României, în anul 1877. Prin oraș sunt peste 150 de monumente comemorative ce amintesc de acest eveniment istoric, ridicate de toate popoarele care au participat la acest război. Pe locul marii bătălii a fost creat un mare parc, spre a păstra liniștea peste acest pământ răvășit de lupte și însângerat. Sus, în punctul cel mai înalt al parcului, se ridică o clădire înaltă, ca un imens turn, numită Panorama. Inițial am crezut că liftul exterior de sticlă ne va conduce către etajele superioare, de unde se vede chiar panorama peste parc și orașul Plevna. În fața clădirii înalte este o lungă alee flancată de piese de artilerie (tunuri) de epocă. Surpriza a venit după ce am intrat în interiorul clădirii, ce s-a dovedit a fi un muzeu deosebit. Aici, la parter sunt prezentate, alături de arme de epocă, busturile personalităților care au fost implicate în Marele Război din 1877. Regele Carol ieșea cumva în evidență, fiind singurul care avea peste piept o cocardă tricoloră și un buchet de flori proaspete. Ghidul care dădea explicații în limba bulgară și engleză vorbea laudativ despre armata română.
Urcând scările spre etajele superioare, puteam vedea pe pereți picturi de mari dimensiuni (cât un perete), ce ne prezentau momente ale Marelui Război. Când am ajuns la ultimul etaj, surpriza a fost totală: aici se afla o mare diaporamă circulară cu lupta de la Plevna. Noi ne aflat în zona centrală, iar în jurul nostru era reconstituit câmpul de bătaie, în dimensiuni reale. Erau tranșee în care soldații se pregăteau de atac, erau cai morți, erau cadavre, iar spre linia orizontului se trecea treptat într-un plan mai îndepărtat, de data acesta pictat foarte realist. Peste toate o coloană sonoră cu zgomotele specifice unei astfel de mari bătălii, iar o lumină ciudat de vie scotea în relief culorile sumbre ale tabloului de război. Am fost șocați de aceste imagini și mult timp am privit tăcuți diaporama gigantică. Când am coborât scările, sentimentul de patriotism mă încerca, iar ecourile victoriei tinerei armate române de la Plevna m-a însoțit o mare parte din acea zi. Mă întrebam: de ce oare ei (bulgarii) au un astfel de cult al eroilor, al marilor monumente, iar noi de-abia ștergem praful de pe monumentele ridicate de înaintași? Epopeea Plevnei 1877, mai frecvent cunoscută sub numele de Panorama din Plevna, este chiar o panoramă situată în Plevna, care descrie evenimentele din Războiul Ruso-Turc din 1877-1878. A fost construită în onoarea aniversării a 100 de ani de la asediul Plevnei și a fost inaugurată oficial pe 10 decembrie 1977. Monumentul Panorama a extins parcul Skobelev, ce este situat pe locul unde s-au desfășurat trei dintre cele patru bătălii ce au dus la eliberarea Bulgariei. În primii trei ani de la deschiderea sa, a fost vizitată de 2,5 milioane de persoane. Monumentul este unul dintre cele aproape 200 construite de către localnicii din Plevna în semn de omagiu pentru luptă și pentru cele aproape 35.000 de vieți pierdute. Panorama din Plevna descrie evenimentele asediului Plevnei, care a constat în patru mari bătălii pe o perioadă de cinci luni (20 iulie–10 decembrie 1877). Asediul a fost esențial în rezultatul Războiului Ruso-turc din 1877-78, care în cele din urmă a dus la eliberarea Bulgariei, precum și la recunoașterea independenței României și a Serbiei, după aproape 500 de ani de dominație otomană. Panorama se concentrează în principal pe evenimentele din cea de-a treia bătălie, care a început pe 31 August și s-a terminat pe 11 septembrie 1877. La momentul respectiv, Plevna era sub control turcesc și a feldmareșalului Osman Pașa, care a înființat fortificații după înfrângerea de la Nicopole pe 16 iulie. Osman a avut succes în apărarea de atacurile rusești asupra fortificațiilor lui în primele două bătălii. În cea de-a treia luptă, forțele ruse, sub comanda Generalului Mihail Skobelev, a capturat două redute turcești și o divizie română a capturat-o pe cea de a treia, reduta Grivița. Trupele lui Osman Pașa au fost în măsură să recupereze cele două redute capturate de către ruși, dar nu au reușit să disloce românii de la Grivița. Cea de-a treia bătălie a fost cea mai sângeroasă pentru forțele ruse, cu aproximativ 20.000 de pierderi omenești, dar a fost, de asemenea, punctul de cotitură în asediu. Începând cu 24 octombrie, forțele ruse și române au înconjurat Plevna. Osman Pașa a cerut permisiunea să se retragă, dar Înaltul Comandament Otoman nu-i permite să facă acest lucru. Pe 9 decembrie Osman Pașa și trupele sale au făcut un atac scurt, pierzând 5.000 de oameni. A doua zi, Osman Pașa a predat orașul către colonelul român Mihail Cerchez. Cele mai multe dintre reperele istorice din Plevna sunt legate de războiul Ruso-turc. Panorama din Plevna a fost concepută și proiectată de către N. Ovetchkin, un autor de la Moscova, ca o replică a Panoramei Borodin din Belgorod, Rusia. Unsprezece artiști ruși și doi artiști bulgari au pictat și au construit pictura panoramică, care include o pânză principală de 115×15 metri și 12 metri prim-plan. Scopul lui Ovetchkin și al artiștilor care au creat Panorama a fost de a crea un sentiment de empatie pentru lupta din acel loc, precum și un sentiment de autenticitate a evenimentelor care au avut loc pe 11 septembrie 1877. Unitatea arhitecturală este alcătuită din patru camere: panorama introductivă, diorama și finalul. Spectatorul este în mijlocul câmpului de luptă, înconjurat de un regiment de atac rusesc, obuze, un medic și o asistentă, atacul cavaleriei turcești, incendierea orașului și generalul rus Mihail Skobelev efectuând un atac împotriva fortificației otomane.
O adevărată panoramă a unui moment istoric foarte important pentru România… Să ne mai uităm o dată în istoria noastră cu mândrie și apoi să pornim la drum, spre viitor… (George V. GRIGORE)
Surse: wikipedia.org; amfostacolo.ro; ro.advisor.travel; audiotravelguide.ro
Numărul 808
