De ce sunt trişti şi se simt părăsiţi părinţii?

De ce sunt trişti şi se simt părăsiţi părinţii? De ce ne deranjează, ne plictisesc, de ce nu ne place mirosul lor, de ce ni se pare că sunt prea mari consumatori, că sunt vetuşti?

Cineva, o persoană dragă mie şi înţeleaptă, explica iubirea, apartenenţa, dependenţa de familie, de neam, spunând că atunci când se rupe cordonul ombilical începe sfârşitul, nimic nu mai e la fel. Eu cred că, atâta vreme cât avem părinţi în viaţă, ne racordăm, printr-un cordon ombilical spiritual, la eternitate. Mai crede cineva la fel?! Dacă da, cum să explici lepădarea de părinţi?!? Ne-am plictisit de eternitate? Ne-am lepădat de Dumnezeu?

De ce sunt trişti şi se simt părăsiţi părinţii? Dacă suntem sau vom fi binecuvântaţi cu copii, cum vor gestiona aceştia cordonul ombilical? Se vor plictisi, ne vor da de înţeles că am rămas cam multă vreme pe aici?

De ce sunt trişti şi se simt inutili părinţii?… Este inutil cordonul către eternitate?

Sigur, când spun părinţi nu mă refer numai la părinţii biologici. Mă refer la strămoşi, la istorie, la ţară. Şi de aceea nu înţeleg cum să accepţi „invitaţia” de a te lepăda de ţară, de conaţionalii şi concetăţenii tăi. În numele cui şi în numele a ce?! Mai ales fiind sau pretinzându-te intelectual. De fapt, ce înseamnă „intelectual”? Care-i raţiunea care-ţi cere să te lepezi de neamul tău, de părinţii tăi, de istoria ta?!

Există vreo naţiune care să nu fi trecut prin clipe grele şi rele? În istoria ţării noastre câte ceasuri au fost bune şi câte au fost rele? Şi, dacă nu ar fi fost marii intelectuali ai neamului, am fi fiind noi această ţară? Dacă nu ar fi fost sacrificii, multe sacrificii, umane, spirituale, materiale, am mai fi avut nume în lume? Mă miră „Declaraţia româno-maghiară în anul Centenarului”, semnată în 12 octombrie, la Cluj-Napoca, de un grup de „intelectuali şi oameni politici români şi maghiari”.

Citind documentul, cei mai în vârstă îşi aduc aminte de alte încercări „democratice”, precum „Declaraţia de la Budapesta” din 1989. Ce ne propun semnatarii declaraţiei de la Cluj-Napoca? Printre altele: „Transilvania a fost şi poate să devină un spaţiu de complementaritate şi un model de pluralism cultural şi religios. Nu există niciun element care să opună, astăzi, interesele românilor şi maghiarilor. Aspiraţiile maghiarilor la autonomie culturală şi teritorială sunt dezideratele unei mai bune organizări şi servesc deci tuturor.”

Ni se spune că ar trebui să fim atenţi la sensibilităţile cetăţenilor români de etnie maghiară, mai ales acum, în anul Centenarului. Ni se atrage atenţia asupra „alimentării confuziei dintre autonomie şi independenţă”, care „reflectă uneori neînţelegere, alteori intenţia rea a manipulării”. Aşa e, au dreptate! Dar cine alimentează confuzia? Sunt trişti şi sărmani cetăţenii români care contribuie la subţierea şi tăierea cordonului ombilical. Este cordonul spre eternitate. (Mioara Vergu-Iordache)