36 de programe de licenţă – Învăţământ cu frecvenţă - IF, Învăţământ cu frecvenţă redusă - IFR, Învăţământ la distanţă - ID, în cinci centre universitare: Bucureşti, Braşov, Câmpulung, Constanţa, Craiova, la 11 facultăţi.
Dacă veţi urma cursurile uneia dintre facultăţi, la specializarea/programul ales,
veţi dobândi cunoştinţe şi abilităţi specifice domeniului ales!
» MANAGEMENT
• Programul de studii de licenţă Management urmăreşte formarea de specialişti care să dobândească o serie de cunoştinţe şi competenţe de specialitate specifice profesiei. În acest sens absolvenţii vor putea: identifica, analiza şi gestiona elementele care definesc mediul intern şi extern al organizaţiei prin diagnosticare şi analiză SWOT; elabora şi implementa strategii şi politici ale organizaţiei; elabora şi implementa sistemul managerial şi subsistemele sale (alocare şi realocare de resurse şi activităţi); identifica, selecta şi utiliza modalităţile de previzionare, organizare, coordonare, antrenare şi control-evaluare; fundamenta, adopta şi implementa decizii pentru organizaţii de mică complexitate (în ansamblu sau pe o componentă); utiliza baze de date, informaţii şi cunoştinţe în aplicarea metodelor, tehnicilor şi procedurilor manageriale.
• FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE BUCUREŞTI
• FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE ŞI ŞTIINŢE ECONOMICE BRAŞOV
• FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE ŞI ŞTIINŢE ECONOMICE CONSTANŢA
• FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE, ECONOMICE ŞI ADMINISTRATIVE CRAIOVA
» CONTABILITATE ŞI INFORMATICĂ DE GESTIUNE
• Programul de studii de licenţă Contabilitate şi informatică de gestiune urmăreşte formarea unei gândiri economice şi manageriale asupra fenomenelor şi proceselor practicii economice, din firme şi instituţii publice, naţionale şi comunitare, şi corelarea acestora cu mediul socio-economic exterior firmei; organizarea şi ţinerea contabilităţii; organizarea şi exercitarea sarcinilor specifice controlului şi auditului intern; elaborarea şi analiza rapoartelor financiare; întocmirea, prezentarea şi analiza situaţiilor financiare consolidate; contabilitatea operaţiunilor de fuziune, divizare, lichidare, grupări şi achiziţii de întreprinderi; organizarea şi exploatarea sistemelor informatice de gestiune; întocmirea şi prezentarea declaraţiilor fiscale; elaborarea analizelor financiar-contabile pe diferite trepte ierarhice ale procesului decizional vizând obiective majore cum sunt: maximizarea profitului, managementul strategic, raportul cost-beneficiu, proiecte industriale şi investiţionale, studii de prefezabilitate şi fezabilitate, audit şi control financiar-contabil, implementarea de standarde naţionale şi internaţionale de contabilitate şi fundamentarea financiar-contabilă a deciziilor de externalizare a unor compartimente şi servicii (outsourcing) de la agentul economic.
• FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE BUCUREŞTI
• FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE CÂMPULUNG
• FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE, ECONOMICE ŞI ADMINISTRATIVE CRAIOVA
» INFORMATICĂ
• Misiunea programului de studii de licenţă Informatică este aceea de formare a studenţilor pentru programarea în limbaje de nivel înalt, dezvoltarea şi întreţinerea aplicaţiilor informatice, utilizarea instrumentelor informatice în context interdisciplinar, utilizarea bazelor teoretice ale informaticii şi a modelelor formale. De asemenea, proiectarea şi gestiunea bazelor de date, proiectarea şi administrarea reţelelor de calculatoare, planificarea şi monitorizarea proiectelor informatice şi conceperea modelelor matematice pentru descrierea unor fenomene. Studenţii facultăţii beneficiază de acces gratuit la tehnologiile informatice Microsoft (programul Dream Spark Premium) şi Oracle (Oracle Academy), de programe internship (prin intermediul parteneriatelor cu agenţi economici) şi de certificate profesionale în domeniu (MTA-Microsoft Technology Associates şi Oracle).
• FACULTATEA DE INGINERIE ŞI INFORMATICĂ
» EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORTIVĂ
• Programul de studii de licenţă Educaţie fizică şi sportivă vizează dezvoltarea competenţelor specifice privind motricitatea umană formală şi non-formală, astfel încât absolvenţii programului vor avea capacitatea de a evalua obiectiv şi corect calitatea activităţii sportive, de a coordona desfăşurarea acesteia, de a evalua nivelul de pregătire al participanţilor, de a stimula creşterea performanţelor fizice, dar şi de a organiza activităţi de educaţie fizică adaptate în baza unor parametri specifici precum: vârstă, grad de mobilitate, nivel de pregătire etc.
» KINETOTERAPIE ŞI MOTRICITATE SPECIALĂ
• Rolul fundamental al programului de studii de licenţă Kinetoterapie şi motricitate specialăvizează formarea de specialişti cu competenţe în: evaluarea clinică primară (funcţională) şi diagnoza nevoilor de intervenţie kinetoterapeutică, realizarea programelor de intervenţie kinetoterapeutică, cu caracter profilactic, curativ sau de recuperare, utilizarea metodelor şi tehnicilor de intervenţie kinetoterapeutică sau organizarea de programe kinetoterapeutice în condiţii de asistenţă calificată, cu respectarea normelor de etică şi deontologie profesională.
• FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT
» PSIHOLOGIE
• Programul de studii de licenţă Psihologie oferă cursuri şi seminarii ce dezvoltă competenţele legate de arii problematice generale şi specifice în domenii precum: studiul comportamentului uman; procesele mentale; fenomenele psihosociale; psihoterapia; psihanaliza; analiza tranzacţională; creativitatea; psihologia personalităţii; psihologia vârstelor; psihologia dezvoltării; psihologia familiei; psihosexologie; psihologia muncii; psihologia învăţării; studiul experimental al diferitelor abilităţi mentale; efectuarea de testări şi evaluări psihologice în diferite paliere ale pieţei muncii; consilierea psihologică în alegerea formării educaţionale corespunzătoare intereselor şi aptitudinilor; dezvoltarea carierei.
» PEDAGOGIA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PRIMAR ŞI PREŞCOLAR
• Misiunea programului de studii de licenţă Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar reprezintă formarea şi dezvoltarea competenţelor şi atitudinilor specifice unei game variate de roluri profesionale în instituţii educaţionale de nivel preşcolar şi primar în care pot profesa (şcoli şi grădiniţe din învăţământul public şi particular, instituţii ale sistemul educaţional tradiţional sau în forme de pedagogie alternativă (Step by Step, Waldorf, Montessori etc.), programe de tip after-school pentru şcolarii mici, programe sociale şi extracurriculare dezvoltate de ONG-uri de profil, programe pentru copiii cu cerinţe educaţionale speciale, de vârstă preşcolară şi şcolară mică etc.).
• FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI BUCUREŞTI
• FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI BRAŞOV
» DREPT
• Programul de studii de licenţă Drept pregăteşte studenţii pentru utilizarea adecvată a conceptelor, teoriilor, paradigmelor şi metodologiilor din domeniul juridic, aplicarea tehnicilor şi instrumentelor specifice domeniului juridic, aplicarea legislaţiei româneşti, a legislaţiei europene şi internaţionale, interpretarea, corelarea şi compararea instituţiilor juridice din dreptul naţional, dreptul european şi dreptul altor state, aplicarea cunoştinţelor necesare în culegerea datelor şi informaţiilor referitoare la o problemă de drept concretă, utilizarea legislaţiei în vigoare în analiza situaţiilor juridice, în încadrarea şi în soluţionarea lor corectă din punct de vedere juridic, realizarea sarcinilor profesionale în mod eficient şi responsabil, utilizarea eficientă a resurselor de comunicare şi a surselor de informare atât în limba română, cât şi într-o limbă străină de circulaţie internaţională.
• FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE ŞI ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE BUCUREŞTI
• FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE ŞI ŞTIINŢE ECONOMICE BRAŞOV
• FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE ŞI ŞTIINŢE ECONOMICE CONSTANŢA
• FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE, ECONOMICE ŞI ADMINISTRATIVE CRAIOVA
» ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ
• Programul de studii de licenţă Administraţie publică urmăreşte formarea şi dezvoltarea studenţilor în toate domeniile activităţii administrative, precum şi la nivelul administraţiei publice locale şi centrale, pentru a deprinde toate cunoştinţele necesare gestionării actului de guvernare în instituţii europene, agenţii publice, locale sau în instituţii private.
• FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE ŞI ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE BUCUREŞTI
• FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE, ECONOMICE ŞI ADMINISTRATIVE CRAIOVA
» MEDICINĂ VETERINARĂ
• Programul de studii de licenţă Medicină Veterinară oferă posibilitatea studenţilor ca la absolvirea studiilor să activeze în domeniul sănătăţii animalelor, sănătăţii publice, protecţia consumatorului şi a mediului înconjurător, ameliorarea efectivelor de animale, al asigurării securităţii alimentare a populaţiei, al facilitării relaţiilor comerciale şi al păstrării echilibrului ecologic. De asemenea, prin pregătirea lor, aceştia sunt capabili să ofere consultanţă veterinară de specialitate pentru animale de rentă şi de companie, bunăstarea animalelor şi protecţia mediului.
După finalizarea studiilor, absolvenţii care deţin titlul de doctor medic veterinar, se pot înscrie ca membri cu drepturi depline în diferite asociaţii/ societăţi profesionale şi ca membri ai Colegiului Medicilor Veterinari în vederea obţinerii dreptului de exercitare a profesiei.
• FACULTATEA DE MEDICINĂ VETERINARĂ