De ce nu voi mai hrăni porumbei

O zi îngăduită cu cer senin şi adieri calde se aşternuse peste parcul acela mare din centrul capitalei. Până la urmă, o iarnă-toamnă, din cele pe care ne-am obişnuit să le trăim de câţiva ani încoace. Mulţime de copii, gălăgioşi, veseli, bucurându-se de vremea încă plăcută. Alături, părinţii cu feţele ascunse de măşti, vorbind, gesticulând, dar totuşi atenţi la năzbâtiile ţâncilor. În spatele accesoriului de hârtie sau pânză se pot ghici zâmbete, întristări, îngrijorări. Pe o bancă, un bătrân. Nu poartă mască şi pare foarte arţăgos şi plictisit. Ţine în mâna dreaptă un catalog cu oferte speciale ale unui cunoscut hypermarket, iar în cea stângă o pungă cu pufuleţi. În jurul lui, copiii ţopăie, strigă, se agită, absorbiţi de joaca lor permisă doar în scurtul răgaz oferit de pandemie, vreme sau şcoala online. O fetiţă se apropie tiptil de bancă şi îl priveşte cu ochi mari: „Dar tu de ce nu porţi mască?” îl întreabă legănându-se cu aer ştrengăresc. „Ştii că nu e voie să ieşi pe stradă aşa?” Micuţa are dreptate. Face parte dintr-o generaţie care, probabil, va avea un simţ civic şi o atitudine contestatară mult mai pronunţată decât generaţiile obişnuite cu „merge şi aşa”. Nu am timp să mă bucur de acest gând înviorător despre viitorul luminos al lumii, că reveria îmi este întreruptă de un potop de vorbe de ocară adresate de bătrân fetiţei. Până să apuc să mă ridic pentru a-l pune la punct, bătrânul a apucat-o pe fetiţă de un braţ şi a smucit-o, trântind-o în iarba umedă. Mama micuţei, eu, aproape toţi cei prezenţi, ne-am repezit să o ridicăm. „Cum poţi face aşa ceva, domnule? E doar un copil. Invectivele au continuat. Bătrânul s-a îndepărtat înjurând. Apoi, ajuns în scuar, a desfăcut punga cu pufuleţi şi a început să hrănească zecile de porumbei. Îi ciuguleau, cuminţi, din palmă. Aceeaşi mână care lovise un copil hrănea acum blândele zburătoare. Dincolo de sentimentele contradictorii care m-au cuprins la vederea acestei scene, şi trecând peste compasiunea şi dragostea pe care le nutresc pentru orice creatură zămislită de Dumnezeu pe pământ, nu cred că mâna care loveşte poate mai târziu mângâia. Probabil, începând de astăzi, nu voi mai putea vreodată să hrănesc porumbei. (Dragoş CIOCĂZAN)