De ce martie?

De ce martie? Ce ne/vă inspiră în această lună? Martie începe întotdeauna frumos. Cu flori proaspete, cu sinceritate şi dragoste împletite în firul purtător de simbol. De la 1 martie (sau de la Dragobete, de-o vreme) până pe 8 martie, femeile par a se găsi la locul pe care-l merită, în toate dimensiunile ei de frumos, sensibilitate, hărnicie, generozitate, empatie, iubire. Toate peste dimensiunea sacră a naşterii, a protejării vieţii până a se întrupa şi, apoi, de a o hrăni, de a o educa, de a o creşte. Dimensiunea de mamă.

Chiar dacă femeia este unică pentru că are profesia de mamă, ea caută şi de foarte multe ori găseşte vârful în multe alte profesii în care este nevoie de cultură, educaţie, forţă fizică şi psihică, aptitudini. Ea dovedeşte că este egală şi un pic mai mult cu jumătatea ei de fiecare zi, bărbatul.

Şi totuşi, nici EA, nici EL, aflaţi în concurenţă, nu sunt câştigători. Nu sunt câştigători decât împreună. Acest fapt este acceptat mai ales în prima decadă a lui martie, decada atenţiei, a declaraţiilor, a cadourilor. Pentru bunici, mame, fiice, surori, soţii, iubite, educatoare, învăţătoare, profesoare, doctoriţe, colege…

Iubirea, respectul, recunoştinţa, încrederea, cavalerismul par să fi fost înmagazinate pe parcursul celorlalte luni pentru ca acum, în martie, să fie distribuite. Cămara, însă, în prea multe cazuri, se goleşte… Rămân alte „produse” ce sunt oferite aceloraşi femei adorate în martie. Ce are miraculos această lună?

Femeile sunt la fel şi mereu altfel în tot timpul anului. De ce martie? Ce inspiră în această lună? Sigur, este o întrebare „cârcotaşă”. Chiar dacă se întreabă, femeile se bucură din toată inima pentru această decadă din an, fără să aştepte răspunsuri.

Ele ştiu, cu modestie, că sunt vatră de viaţă, că sunt plăpânde doar aparent, căci nu există vieţuitoare mai puternică atunci când trebuie să-şi apere copiii sau căminul, că pot ascunde lacrima în zâmbet, că pot face primăvară cu doar o floare şi un festin din te miri ce, că pot deveni zeiţe din doar iubire, că sunt tămăduitoare doar cu o mângâiere… Îşi joacă cu pasiune şi devotament roluri, multiple roluri, nu toate principale, dar esenţiale.

Nu-i aşa că ar fi frumos ca femeile să se bucure de acelaşi tratament tot anul? Nu-i aşa că am fi cu toţii, femei şi bărbaţi, mai fericiţi? Ce ne împiedică? De ce sunt atâtea femei abuzate – fizic şi psihic, de ce încă nu beneficiază de venituri egale, pentru muncă egală cu bărbaţii, de ce trebuie să-şi demonstreze în fiecare zi calităţile, de ce sunt obligate să se impună şi nu sunt acceptate pentru competenţele lor, de ce trebuie să atragă atenţia asupra culturii, asupra priceperii, asupra spiritului lor organizatoric, pentru că altfel nu sunt observate decât… după aparenţe?

 Evident, nu dau vina (numai) pe jumătatea mai viguroasă a omenirii, dar poate ar trebui să gândim împreună cum să facem ca toate lunile anilor să fie ca prima decadă din Martie. (Mioara VERGU-IORDACHE)