DE 30 DE ANI ÎNVĂŢĂM ÎMPREUNĂ. IDEI PENTRU URMĂTORII 30 DE ANI

• Dezbatere, în format hibrid, organizată de Universitatea Spiru Haret pe data de 5 octombrie.
Continuăm să prezentăm puncte de vedere ale participanţilor la eveniment.

• În opinia mea, în următorii ani, ne vom confrunta cu un alt gen de provocări. Prima va fi legată de egalitatea de şanse. S-a spus până acum că în secolul XX şi în prima parte a acestui secol era foarte important ce gândeşti, era foarte important să acumulezi foarte multe cunoştinţe din foarte multe domenii. De ceva vreme încoace, e foarte importantă specializarea. În secolul care a început şi care, sperăm, se va încheia cu bine din punct de vedere al învăţământului, există o altă paradigmă şi anume aceea care spune că sau care statuează faptul că acum avem nu neapărat dreptul de a fi egali, ci dreptul de a fi diferiţi. Asta este o schimbare uriaşă în gândire, în mentalitate. Pentru învăţământ, acest lucru se va transpune în felul în care şcoala ca instituţie, indiferent de nivelul ei, dar în  mod special învăţământul universitar, care pregăteşte specialişti de înaltă calificare, pentru o economie care acum se află în dificultate, deşi nu numai în ţara noastră, ci în întreaga lume, aceşti tineri vor trebui să fie pregătiţi şi, atunci, această nouă paradigmă, care le spune că ei au dreptul de a fi diferiţi, trebuie pusă în armonie cu nevoia de specialişti pe anumite domenii. Se vorbeşte foarte des acum despre laboratoarele de cercetare; laboratoarele de cercetare vor fi practic modul prin care copiii vor învăţa în viitor în acest mod diferit. Ei vor trebui, pe baza proceselor de digitalizare a învăţământului, să asimileze informaţiile strict domeniului pentru care ei se pregătesc. Cultura generală va deveni un accesoriu, va deveni chiar un lux pentru anumite categorii de tineri care studiază. (Dragoş CIOCĂZAN, directorul Editurii Fundaţiei România de Mâine)

• Eu nu sunt nici conservator, dar nu sunt, nici, ca să zic aşa, progresist. Eu încerc un echilibru în ce priveşte viitorul învăţământului şi formele de învăţământ. S-a discutat, vedeţi, până acum, mai mult despre învăţământul online, dar, după opinia mea, învăţământul online, care va câştiga teren, nu va exclude învăţământul offline sau, cum se mai spune, face to face; cred că cele două forme se vor îmbina. Învăţământul online, după părerea mea, va deveni un învăţământ complementar faţă de cel faţă în faţă; aducând, sigur, ceva nou, în privinţa informaţilor, în privinţa creativităţi, a elevului, a studentului, dar nu va înlătura cu totul învăţământul clasic, să zic aşa. Pe urmă, alternativa aceasta: învăţământ online sau învăţământ clasic, cred că trebuie privită diferenţiat, în funcţie de ciclul de învăţământ; pentru că, într-un fel se va pune problema în mediul preuniversitar (mai ales în ciclurile primar şi gimnazial, oarecum şi în cel liceal) şi cu totul altfel în învăţământul universitar. De pildă, la cei mici este foarte greu de implementat învăţământul online, nu zic că nu se va folosi, nu numai datorită situaţilor extreme (cum este cea în care ne aflăm), dar chiar indiferent de asemenea situaţie, chiar şi în situaţiile obişnuite cred că şi aici vor interveni anumite forme de învăţământ online. Este greu să fie exclus cel clasic. De ce? Pentru că cei mici au nevoie, aşa cum ştim, de îndrumarea permanentă a cadrului didactic.

(…) După opinia mea, învăţământul viitorului va cunoaşte nu numai impactul masiv al tehnicii, al digitalizării, al învăţământului online, dar şi o resetare a programelor curriculare. Şi în acest sens, eu mă gândesc că la toate gradele de învăţământ, începând de la cel primar până la învăţământul universitar, se va îmbina tot mai mult dimensiunea aceasta informativă, despre care tot am vorbit, cu dimensiunea creativă; şi în acest sens mă gândesc că prin programe diferenţiate, care să pună accent şi pe creativitate, tineri, de pildă, din învăţământul, să zicem aşa, de cultură generală, vor putea pe urmă să devină şi meseriaşi, vor putea să devină şi ingineri, vor putea să devină, însă, de ce nu, şi artişti, muzicieni, plasticieni, şi, nu în ultimul rând, filosofi. După opinia mea, de filosofie este nevoie, şi în general de disciplinele acestea pe care le numim de regulă umaniste, tocmai pentru ca omul să nu se unidimensionalizeze prin informaţie. Pentru că aceste discipline au în vedere nu numai informaţia, dar şi formarea caracterului, formarea atitudinilor oamenilor faţă de realitate. Şi eu sunt convins că şi datorită tehnicii, şi datorită necesităţilor sociale despre care s-a vorbit, necesităţilor practice de performanţă, învăţământul va deveni tot mai creativ. Mă gândesc chiar la faptul că s-ar putea chiar îmbina învăţământul acesta de stat sau privat, care este, oarecum, standardizat, în sensul că programele prevăd cam aceleaşi discipline, s-ar putea îmbina cu un învăţământ, să zic aşa, familial sau individual, în care tânărul să aibă posibilitatea ca, pentru o parte dintre disciplinele pe care le preferă, să se perfecţioneze şi individual şi familial şi doar să susţină pe urmă nişte evaluări, nişte examene, prin care să-şi ateste pregătirea şi capacitatea. Aş încheia cu această idee: a îmbinării informativului cu aspectul creativ.

(…) Cel mai bun instrument, după opinia mea, ar fi Mens sana in corpore sano. Permiteţi-mi, în final, să urez şi eu La mulţi ani! Universităţii Spiru Haret la 30 de ani de la înfiinţare, La mulţi ani! profesorilor, învăţământului şi educaţiei româneşti. (Prof.univ.dr.Ioan N. ROŞCA)

• Înainte de toate ştim că Spiru Haret a fost un pedagog extraordinar. Era normal să se cheme aşa o universitate, mai cu seama că a apărut după 1990, când cu toţii speram că va fi altfel, mă rog, până la un punct. (…) Am să vă spun ce a însemnat pentru mine această universitate. A însemnat două prietenii şi două întâlniri speciale, care au  legătură cu stelele, nu neapărat întotdeauna cu stelele de cinema, dar sigur cu nişte stele de televiziune. Prin urmare, l-am întâlnit pe Dan Sterian, care făcea nişte emisiuni extraordinare despre cei care avem origini franceze. Şi totul se filma într-o casă splendidă, unde îşi lăsase amprenta, o amprentă pe pereţi extrem de frumoasă şi de colorată, nimeni altul decât Ştefan Luchian(…) Mai apoi, a fost o altă întâlnire, o întâlnire care a însemnat şi psi, adică şi psihanaliză, şi multă muzică, şi una dintre emisiunile în care din nou m-am simţit extraordinar de bine. Într-un studio aparte foarte elegant, deci, din nou cred că este meritul lui Spiru Haret, este acolo pe undeva şi care spune: „Da, da, asta este frumos, aşa cum mi-aş fi dorit să fie lucrurile după 100 de ani”! … Eu sunt optimistă în continuare. Acolo l-am cunoscut pe Matei Georgescu, care, la rândul său, mai apoi, a venit la festivalurile noastre de psihanaliză, deci avem o legătură directă cu Universitatea Spiru Haret. Singurul lucru pe care mi l-aş fi dorit însă în plus, e să fi existat în continuare un muzeu „Spiru Haret”. Nu-i timpul pierdut. Asta este urarea mea pentru cei 30 de ani de prietenie, de neuitare. (Irina Margareta NISTOR)