Dar pâinea-ngraşă

Vreau să vă spun ceva. Ascultând candidaţii la preşedinţie, că dinspre cei pentru Parlament nu aud nimic, totuşi, paradoxal!, aş putea să cred într-o viaţă normală. Cum? Simplu! Aş aduna toate programele sau aşa zis programe ale candidaţilor şi din ele aş selecta propunerile, pe sectoare: pentru preşedinte, pentru Parlament, pentru Guvern… şi aş face din ele un program adevărat pentru ţară. Bag seamă, fiecare dintre autori ar fi măgulit şi mulţumit că ideile i-au fost apreciate. Că, ghinion, nu toţi 14 pot fi Preşedinte! Doar unul. Dar, astea-s gânduri. Într-o atmosferă intolerantă şi intolerabilă, aşa ceva nu este de conceput. Pentru că noi, ca indivizi, suntem buricul pământului. Ca naţiune, ne ruşinăm agresiv de tot ce ne defineşte. Nu reuşim să ne asumăm bunele şi relele, să ne recunoaştem valoarea, calităţile, dar şi defectele. De aici începe totul. Şi nu, nu „Mioriţa” ne defineşte, aşa cum rău/prost am fost învăţaţi, ci „Meşterul Manole”, într-o formă „agravantă”. Au fost, sunt zidite multe Ana! Dar fără folos. Ce construim azi, dărâmăm mâine, pentru că nu putem să recunoaştem zidirea al cărei constructor poartă alt nume decât al nostru. Ştiu, simplific.

Aşa de tare s-a viciat atmosfera, că râsul este excepţie. Ne bântuie tristeţea şi neîmplinirea, deşi trăim în senzaţional, extraordinar, nemaipomenit, breaking news…Când revenim la normal?! Dar mai ştim cum arată normalul?

Un ciclu electoral trece repede, aproape că nu ne dăm seama când îmbătrânim. Este acelaşi peisaj, doar se schimbă sau apar în plus câteva chipuri. Ni se promite lapte şi miere, adică adevăr, cinste, justiţie, transparenţă, locuri de muncă, nivel de trai civilizat, infrastructură, educaţie de calitate, sistem de sănătate… sănătos, cultură, demnitate… Adică suntem duşi cu zăhărelul! Unii dintre noi, mai dumiriţi, nu prea cred, dar se lasă şi ei prinşi de dulcea amăgire. Urmează o perioadă de „luare în primire a trebilor ţării”, când aflăm cu amănunte despre greaua moştenire. Se mai plâng un pic şi, când credem că-şi suflecă mânecile şi trec la treabă, apare, inevitabil, un motiv obiectiv sau un scandal, care iar ne ţine pe loc. Ne aflăm în culmile guvernării! Urmează decăderea, însoţită de promisiuni, ale celor care sunt la putere sau ale celor care vor să fie la putere. Pe ultima sută de metri se modifică legi, salarii, se achită facturi, se fixează oameni pe posturi, dar se deschid/redeschid dosare penale sau nu, oricum, o piedică, un semn., pentru putere sau pentru opoziţie. (Aşa le vine rândul, că justiţia nu are treabă cu politica!)

E alertă viaţa la noi! Nu ai timp să te plictiseşti. Până la urmă, nu de la Râm ne tragem? Deci, pâine şi circ/panem et circenses. Dar pâinea-ngraşă! Ne mulţumim cu circul?! Mai avem de rezistat o lună! Că ne maculează şi visele. O persoană extrem de dragă inimii mele, un om normal, adevărat, puternic, optimist, m-a pus pe gânduri. Îmi zice: „am visat azi noapte că făceam plângere la Înalta Curte că de ce, la ieşirea la pensie, numai celor din Transilvania li se dau oi?” Chiar aşa, de ce numai unora li se dau oi?! (Mioara VERGU-IORDACHE)