DANIELA ŞONTICĂ: 30 DE SCRIITORI ROMÂNI DIN EXIL (1945-1989)

Volumul Danielei Şontică, „30 de scriitori români din exil (1945-1989)”, apărut la Editura „Basilica”, Bucureşti, 2022, încununat cu premiul UZPR pe anul 2023, este alcătuit din două părţi complementare. În prima, „Portrete pentru o istorie a neuitării”, autoarea realizează o portretizare a 30 de scriitori ai exilului românesc anticomunist, pe care îi prezintă în calitatea lor de literaţi şi oameni de cultură, dar şi sub aspect uman. În cea de a doua, „Nouă interviuri de evocare”, portretele a nouă personalităţi creionate în prima parte sunt întregite prin interviurile realizate de autoare cu cercetători care au publicat lucrări despre aceştia sau care i-au cunoscut nemijlocit.

Prin structurarea ei, cartea este comparabilă cu un roman în care personajele sunt introduse succesiv, unul câte unul, dar fiecare trimite şi la alţii prin relaţiile întreţinute, fie direct, prin întâlniri de cenaclu, prin vizite în familie, mai cu seamă între cei stabiliţi la Paris, fie indirect, prin corespondenţa purtată între prieteni sau prilejuită de colaborarea la revistele fondate de unul sau de un minigrup dintre ei.

Daniela Şontică îmbină spiritul de cercetător cu intuiţia artistică în fiecare parte a cărţii. În prima parte, despre fiecare autor evocat se menţionează principalele sale activităţi din exil, dar se insistă asupra aceleia care l-a pasionat şi l-a preocupat preponderent, astfel încât fiecare portret capătă o coloratură aparte, de personaj concret, prin actele sale de prozator, sau poet, sau editor, sau animator literar etc. Prezentarea fiecărui autor se încheie cu o listă cu principalele sale lucrări, utilă cititorului, pentru a putea lua contact nemijlocit cu opera celor mai puţin cunoscuţi.

Din prezentările făcute celor 30 de scriitori selectaţi, care au preferat exilul regimului dictatorial şi represiv de după război, se detaşează, nu neapărat printr-o expunere mai amplă, ci prin notorietate şi valoarea operei, cei trei mari prieteni, Mircea Eliade, Eugen Ionescu şi Emil Cioran. Ce se putea spune într-un medalion despre opera lor atât de vastă? Inspirată, autoarea a preferat să reţină numai o componentă, o direcţie sau o trăsătură a vieţii şi activităţii acestora. Eliade este înfăţişat ca principalul organizator al rezistenţei româneşti prin cultură din perioada sa pariziană întrucât a iniţiat, mai întâi, întâlniri ale exilaţilor la cafeneaua „Corona”, apoi a înfiinţat Asociaţia culturală „Mihai Eminescu” (în 1948) pentru a apăra şi promova valorile româneşti, gruparea românească pentru Europa Unită (în 1948), revista „Luceafărul”, Biblioteca românească de la Paris şi Centrul Român de Cercetări, modelul asociaţiei culturale şi cel al unei biblioteci româneşti fiind preluat mai târziu şi la Freiburg. Eugen Ionescu este documentat ca spirit religios. Emil Cioran, devenit mare stilist de limbă franceză, este „surprins” prin declaraţiile lui despre „admirabila limbă română”. Alături de cei trei mari, autoarea îi situează şi pe Alexandru Ciorănescu, „un mare savant la Santa Cruz” şi pe Vintilă Horia, „un scriitor universal”, despre cei doi, dar şi despre alţii discutând şi în interviurile de evocare. Este vorba de comentatorii de la postul de radio „Europa Liberă” Virgil Ierunca şi, implicit, Monica Lovinescu, de poeţii Alexandru Busuioceanu şi Ştefan Baciu, de romancierii Constantin Virgil Gheorghiu şi Paul Goma, de filologul şi literatul Paul Miron. Desigur, nici celelalte nume nu sunt mai puţin importante în domeniul lor de creaţie, unele dintre ele fiind mai cunoscute, şi anume: L. M. Arcade (pseudonim al lui Leonid Mămăligă, prozator şi dramaturg, care i-a reunit pe intelectualii parizieni în cenaclul său „Caietele Inorogului”, ţinut în locuinţa sa de la Neuilly-sur-Seine); Constantin Amăriuţei (licenţiat în litere şi filosofie la Bucureşti, cu doctorat la Sorbona, exilat la Paris, fondator, împreună cu Ierunca, al revistei „Caiete de dor”, cercetător al mitologiei româneşti şi al fondului mitologic al poeziei lui Eminescu); George Uscătescu (licenţiat în litere şi filosofie, dar şi în drept la Bucureşti, cu trei doctorate – în litere, filosofie, drept – la Sorbona, urmaş al lui Eugenio d’Ors şi Ortega y Gasset la Catedra de Teoria culturii şi estetică a Universităţii Complutense din Madrid, cofondator la Madrid al Cercului de studii filosofice „Destin” şi al revistei omonime de cultură românească, autor a 80 de cărţi, dintre care 12 pe teme ale culturii româneşti); Nicolae I. Herescu (licenţiat al Facultăţii de Litere şi Filosofie – secţia limbi clasice, a Universităţii din Bucureşti, fost preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români până în 1944, poet şi „eminent latinist cu nenumărate studii, cărţi şi traduceri publicate”); George Ciorănescu (licenţiat în drept şi filosofie la Bucureşti, cu un doctorat la Sorbona, stabilit finalmente la München, fratele mai mic al lui Alexandru de la Santa Cruz, poet, comentator la postul Europa Liberă, fondator al cenaclului şi revistei „Apoziţia”); Aron Cotruş (poet situat valoric în apropiere de Blaga, refugiat în Spania şi S.U.A.); Pavel Chihaia (romancier, istoric, critic de artă, comentator la postul de radio Europa Liberă de la München, unde a obţinut azil politic în 1972); Vintilă Corbul (un romancier de succes). Alte nume sunt mai puţin cunoscute, dar portretizările lor sunt cu atât mai interesante, descoperindu-ne noi universuri culturale, caracterizate de autoare după cum urmează: Mira Simian „o poetă româncă în Hawaii”; Yvonne Rossignon sau „viaţa ca un poem”; Mihai Niculescu, „o voce românească la BBC”; Lucian Bădescu, un istoric literar „de o erudiţie înspăimântătoare”; Theodor Cazaban, „un spirit liber”; Generalul-scriitor Gheorghe Băgulescu şi „fascinaţia Japoniei”; Ioan Cuşa, „un generos editor din exil”; Lucian Boz, „un eminescolog la Sydney”; Grigore Nandriş, „un filolog român în elita britanică”; Victor Buescu, „un promotor al literaturii române în Portugalia”.

Şi în partea de „Interviuri”, prin caracterul iscoditor al întrebărilor şi prin buna cunoaştere de către intervievaţi a operei şi vieţii autorilor discutaţi, se continuă evocarea celor vizaţi deopotrivă sub aspect cultural şi uman. În plus, autoarea are grijă să introducă fiecare interlocutor prin minime date bio-bibliografice, astfel încât cititorul poate să obţină un spor de cunoaştere nu numai despre literatura exilului, ci şi despre cei, nu foarte mulţi, care s-au dedicat valorificării acesteia. În ordinea interviurilor, este vorba de Marilena Rotaru (îndatorată lui Vintilă Horia), Mihaela Albu (axată pe literatura exilului în ansamblu), Dan Anghelescu (frapat de ardenţa lui Virgil Ierunca pentru românitate), Grigore Ilisei (despre Paul Miron, scriitor şi fondator, la Freiburg, al Societăţii Culturale „Mihai Eminescu” şi a două reviste destinate exilaţilor), Crisula Ştefănescu (entuziasmată de cultura universală a lui Alexandru Ciorănescu), Tudor Nedelcea (valorificator al prozatorului Constantin Virgil Gheorghiu), Adrian Lesenciuc (încântat de poezia lui Ştefan Baciu), Florin Bălănescu (analist al literaturii lui Paul Goma) şi Liliana Corobca (cercetătoare a corespondenţei şi operei lui Alexandru Busuioceanu, poet de limbă română şi spaniolă). Cercetătorii intervievaţi completează fericit portretele scriitorilor din exil nu numai prin date biografice, ci şi prin comentarii ale creaţiilor literare ale acestora.

Prin volumul „30 de scriitori români din exil (1945-1989)”, Daniela Şontică aduce mai aproape de noi pe toţi autorii prezentaţi şi contribuie la opera de valorizare şi valorificare a acestora, ca parte integrantă a literaturii şi culturii române. (Ioan N. ROŞCA)