Daniela Nicoleta RĂDULESCU ne invită în universul său artistic. Iată cum se prezintă:
„Sunt născută în 1968, la Băneasa, judeţul Constanţa, de profesie sunt psiholog şi mult îndrăgostită de culoare. Pot spune că am cochetat cu pictura încă din anii copilăriei, iar pasiunea pentru arta culorii a crescut odată cu mine. Vin dintr-o localitate frumoasă a Dobrogei şi sunt bucuroasă că Dumnezeu a ales ca Lipniţa să îmi fie leagăn şi loc de joacă al copilăriei. Studii: Universitatea „Spiru Haret”, Facultatea de Psihologie, promoţia 2010. Perioada anilor 2017-2020, am rezervat-o studiului artelor vizuale la Şcoala Populară de Arte Constanţa, secţia pictură, profesor Florentin Sârbu. În 2017 am devenit membră a Ligii Navale Române – filiala Constanţa, structura „Careul Doamnelor”, secţie pictură. Tot în 2017 a fost primul meu debut!
Particip activ la expoziţii de grup; în iunie 2022 am avut bucuria de a avea prima expoziţie personală „Tonuri de culoare şi icoane călăuzitoare”, la care am participat cu 70 de lucrări, cu abordări diferite, tehnici şi teme diverse. Am expus o mică colecţie de 12 lucrări, puncte principale şi obiective importante din satul copilăriei mele, Lipniţa, şi mai multe icoane lucrate pe lemn, în stil bizantin.
Pot spune că încă nu am un stil anume, îmi place să testez tehnici şi stiluri noi şi de fiecare dată îmi pun sufletul în culorile mele. Am fost întrebată deseori ce lucrare îmi place mai mult… Doar că eu nu aş putea spune că îmi place în mod deosebit o anume lucrare a mea. Ar însemna să îmi iubesc un fiu mai mult decât pe celălalt… Nu aş putea!
În perioada sărbătorilor Pascale, anul acesta, am răspuns cu bucurie invitaţiei artistului Costel Iftinichi pentru o frumoasă apariţie editorială în albumul „Sărbători Pascale în arta românească din secolul XIV şi până în prezent” cu două lucrări „Taina Spovedaniei” şi „Noaptea Învierii”.
Din august 2023, particip cu mai multe lucrări în paginile prestigioase reviste „Terranova”, însoţind poveştile şi poeziile minunatei scriitoare Alina Ramona Ene. Un alt proiect, care mă face fericită, este ilustrarea a trei cărţi, al căror autor este Alina Ramona Ene. În noiembrie 2023, am primit Diploma de excelenţă în urma participării la expoziţia „Un secol de culoare” organizată la Muzeul Naţional al Marinei Române Constanţa, unde au expus pictori din filialele Constanta, Mangalia şi Bucureşti.
De aproximativ doi ani organizez ateliere de pictură pentru copii şi mare este bucuria mea când descopăr talente mari în inimioare mici. O parte dintre copiii coordonaţi de mine îşi expun lucrările în cadrul expoziţiei organizate din structura grupului „Careul Doamnelor”, astfel devenind şi ei Membri Juniori ai LNR.
Sunt o incurabilă visătoare de frumos, pace şi linişte. Inima îmi cântă mereu, ochii „privesc” în adâncul sufletului meu şi transmit mâinilor mişcări de vals pe pânză.”
Concluzia? Am cunoscut un pictor aparte, cu multe calităţi. Mă bucur foarte mult că, la rândul său, pregăteşte noi şi noi generaţii de oameni care vor fi sensibili la lumea minunată a culorilor.
La final îi dorim multă inspiraţie, energie şi abia aşteptăm să vedem noi şi valoroase lucrări pe care le va semna în viitor. Până atunci, multă sănătate şi nu uitaţi să …zâmbiţi!
Aristotel BUNESCU
https://agentiadepresaculturalasisportiva.wordpress.com