DACII – singurul popor cu statui colosale ridicate de Imperiul Roman

Admiraţi cu surprindere de turişti, dar uitaţi total de urmaşii lor din Carpaţi, dacii, cu figuri de învingători, fixaţi în marmură şi porfir la Vatican şi pe Arcul lui Constantin, la Luvru şi Ermitaj, la Roma, Napoli, Florenţa, la Paris, Versailles, la Londra, Cambridge, Dunham, Berlin, Madrid, Copenhaga, Ierusalim, Efes, Izmir, Sankt Petersburg, New York, Boston, Atena, Praga sau alte colţuri ale lumii, stau şi privesc cu înţelegere la urmaşii lor, care au ascultat de Marea Lege a Uitării. Impusă pentru salvarea speciei umane, instituită pentru vindecarea sufletelor chinuite trecute printr-un cataclism planetar, Legea Uitării a „lucrat” bine; nu mai ştim ce a fost odată cu adevărat.

Dar ştia Imperiul Roman adevărul, că dacii sunt urmaşii Geţilor de Aur, aceia care au alergat în fuga calului pe întreaga planetă răvăşită şi au adunat mâna de oameni care scăpaseră din urgia valurilor de sute de metri, a ploilor de foc şi a bombardamentului meteoritic? Aici, în jurul Mării Getice, i-au adus Cavalerii Danubieni pe aproape toţi aceşti oameni şi i-au hrănit, le-au dat legi şi reguli, i-au instruit pentru o nouă viaţă. După ce fiecare neam şi-a „crescut” Pomul Vieţii lui, a început recolonizarea planetei pustii. Din aceşti Geţi de Aur primordiali (zişi „caucazieni”) s-au format toate popoarele moderne actuale.

Priviţi ochii acestor statui de daci: ei ştiau adevărul! Traian, după ce i-a învins şi le-a luat aurul, spre a salva Roma, a început un program de promovare a tot ceea ce este dac la Roma. Columna şi Forul lui Traian (cel mai mare şi mai costisitor for din Roma) sunt dedicate dacilor. S-au scris cărţi minunate despre daci, acum dispărute. S-a construit mult în Dacia şi s-a încercat a se menţine legătura cu acest tărâm de dincolo de Istru. Trei poduri au construit romanii peste acest fluviu. De ce? Nimeni nu a înţeles. Era un omagiu adus unui neam special. Era o reverenţă făcută unui popor care a făcut un gest istoric fără asemănare. S-au ridicat dacilor statui de peste trei metri, mai mari decât cele imperiale. S-a săpat în materiale foarte rare şi scumpe.

Deşi Galeria Chiaramonti a Vaticanului din Roma numără peste 800 de sculpturi greco-romane, cel mai mare bust colosal săpat în marmură frigiană violacee cu vinişoare este al unui dac. Depăşind trei metri, cu tot cu soclu, stând cu palma dreaptă aşezată peste încheietura mâinii stângi, cu mantia despicată la coate, fruntea uşor încruntată şi gura întredeschisă, dacul priveşte înainte, drept şi liniştit.

Nu sunt mulţi români care ştiu că în muzeele lumii există un număr de peste 200 de statui, busturi şi capete reprezentând daci. O primă inventariere a acestor opere de artă a fost făcută în anul 1946 şi număra pe atunci doar 26 de piese. O a doua numărătoare, făcută în anul 1980, a crescut numărul acestor opere de artă la 40. Tot ceea ce ştiam a fost schimbat din dorinţa unui tânăr de a susţine o teză de doctorat: Leonard Velcescu, specialist în istoria artelor, cel care şi-a susţinut lucrarea în anul 2000, la Sorbona, a cercetat cu acribie muzee, parcuri şi grădini, galerii, subsoluri, depozite, şi a strâns laolaltă peste o sută de astfel de reprezentări de daci; numărul lor devine din ce în ce mai mare, pe zi ce trece. Cele mai multe dintre aceste statui sunt de mari dimensiuni, capetele şi busturile sunt colosale.Concluzia este uluitoare: Imperiul Roman nu a acordat nici unui alt popor subjugat atât de multă atenţie, iar Columna lui Traian, operă care a revoluţionat arta romană, devine un argument în plus în acest sens. Dintre aceste statui de daci, cele mai multe au fost descoperite în urma săpăturilor din Forul lui Traian. Este posibil ca acestea să fi fost realizate la comanda lui Traian, special pentru a-i împodobi forul. Toate statuile au fost amplasate la înălţime, iar toţi dacii reprezentaţi sunt cu priviri semeţe şi clare, cu o atitudine liniştită, fie ei tineri sau bătrâni, fie nobili, sau daci de rând.

Pe toate reprezentările de daci din muzee se află scris Prizonier dac, dar etichetele au fost puse mult mai târziu… În Galeria Chiaramonti, în Sala Braccio Nuovo, mai sunt amplasate trei capete colosale de daci, deosebit de expresive. Pe partea dreaptă se află un comatus dac, aflat în floarea vârstei; în comparaţie, capetele de romani, din stânga şi din dreapta sa, sunt de două ori mai mici. Pe partea stângă, aproape de ieşire, se află şi celelalte două capete de daci: un tânăr comatus care poartă inscripţia Captivus Dacus, cu o atitudine mândră, dar calmă, şi un tarabostes cu binecunoscuta-i căciulă dacă. Este mai în vârstă decât ceilalţi doi, cu barba stufoasă aranjată elegant, părul tuns scurt la spate şi fruntea uşor încruntată. Priveşte înainte, are pomeţii uşor proeminenţi, iar întreaga înfăţişare arată inteligenţă şi hotărâre. Despre acest chip s-a spus de multe ori că îl reprezintă pe însuşi regele Decebal. La Roma, aproape de Colosseum, se află Arcul lui Constantin, cel mai mare arc de triumf din Roma, ridicat după victoria de la podul Milvius, împotriva lui Maxentiu, din începutul  secolului al IV-lea. Patru dintre basoreliefurile de pe acest arc înfăţişează scene de luptă dintre daci şi romani, la două secole de la aceste lupte. Specialiştii consideră că aceste basoreliefuri făceau parte dintr-un monument al lui Traian, fiind refolosite. Imaginea lui Traian din aceste scene se pare că a fost înlocuită cu cea a lui Constantin. Dar dacii nu au fost înlocuiţi! Pe cele opt coloane corintice ale arcului se află opt statui imense de daci, care străjuiesc arcul de la o înălţime de aproape 25 de metri. Patru dintre acestea sunt de nobili daci, iar patru sunt de oameni de rând, fără căciula specifică. Atitudinea lor este una demnă; stau cu capetele uşor aplecate (parcă privesc peste Roma) şi mâinile împreunate. Toţi sunt bărboşi, au plete lungi şi mantii, ornate cu franjuri pe margini, prinse pe un umăr, ce le ajung până la călcâie. Pantalonii sunt strânşi la glezne, iar în picioare au opinci. Se crede că aceste statui provin tot din Forul lui Traian. Ce căutau nişte statui de daci pe un monument ridicat la două secole după războaiele lui Traian cu Decebal? Se încerca păstrarea respectului cuvenit unui popor care a salvat omenirea la ceas de grea încercare, Geţii de Aur, strămoşii dacilor?

La Muzeul Borghese se află un bust enorm, probabil o fostă statuie întreagă a unui tânăr dac, cu ambele mâini lipsă şi cu faţa zdrobită. Alte statui, capete şi busturi de daci se găseau odinioară în Roma, în muzeele Torlonia, Lateran, Capitolin, sau chiar în atelierele unor sculptori, precum Canova şi Tadolini sau Monteverde. Din păcate, colecţiile au fost mutate, unele au fost vândute sau descompuse, reîntregite, iar urma acestor statui a fost pierdută… La Florenţa se află câteva statui de daci, sculptate în porfir, iar altele se găsesc la Napoli. Îi găsim pe dacii „de piatră” în multe muzee şi colecţii private din lumea întreagă. Cel mai recent cap de dac a fost descoperit în 1999, în Forul lui Traian. El a fost expus pentru scurta vreme şi la Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti.

Leonard Velcescu, cel care a pornit studiul asupra chipurilor de daci, a spus într-un interviu: „Este foarte important de reţinut că, din punct de vedere iconografic, în timpul lui Traian, arta romană se afla la apogeul ei, iar calitatea sculpturilor de daci, din punct de vedere portretistic, este remarcabilă. Nicidecum nu au fost lucrate ca o imagine stereotipă, adică toate la fel, cum se reprezentau de pildă divinităţile, ci au fost sculptate după modele reale, într-un stil realist roman, caracteristic pentru aceasta perioadă. Detaliile sunt minuţios realizate şi naturaliste, reprezentând fizionomia detaliată a fiecărui personaj: atitudine demnă, privire ageră, de neînvins, calmă la exterior, relativ agitată la interior, gata să treacă la acţiune la momentul potrivit. Când mă refer la sculpturile de daci redate în teza mea, vorbesc, bineînţeles, de statui întregi, de statui acefale (fără cap), busturi, capete, multe fragmente (braţe, mâini, picioare etc.). Aceste statui de daci au fost făcute de romani în perioada lui Traian, pentru Forul de la Roma. Conform reconstituirilor Forului lui Traian făcute de italieni şi, ceva mai recent, de americani, cred că au fost la origine în jur de o sută de statui de daci. În curtea principală a forului, aceste statui se aflau la înălţime, deasupra porticurilor (galeriilor) care înconjurau piaţa principală a acestui for, cam în dreptul fiecărei coloane care susţinea porticul. Acestor statui din marmură trebuie să li se adauge şi statuile din porfir roşu-vişiniu care au făcut parte din faimosul portic din porfir al forului. Nu se poate şti exact câte statui de daci au făcut parte din acest portic, menţionat de mai multe ori în antichitate. De altfel, aşa s-a aflat de existenţa lui, din scrieri, căci deocamdată arheologii nu au găsit nimic şi nu au reuşit să-l localizeze în complexul forului. De ce nu s-a mai găsit nici o urmă? Pentru că toate complexurile monumentale din Roma au fost „jefuite”, materialele au fost descompletate, luate şi reutilizate la construcţii, mai ales în timpul Renaşterii. Şi cum Forurile Imperiale erau garnisite cu diferite marmure colorate de toate tipurile şi nuanţele, aşa se poate explica de ce acest portic a dispărut complet: era construit din porfir roşu, material de construcţie deosebit de căutat în Renaştere şi Baroc. Şi acest portic din porfir se pare că a existat cu adevărat, căci au fost găsite 5 statui de daci din porfir roşu-vişiniu. Două se află în prezent la Luvru (Franţa), trei la Florenţa, iar câteva fragmente în rezervele Forului lui Traian (Italia). Chiar dacă se vorbeşte de nişte prizonieri de război, toate statuile de daci sunt ale unor oameni liberi, nu sclavi sau prizonieri”.

Leonard Velcescu deschide un nou subiect: „Pot să vă spun că aceste sculpturi ocupau un loc foarte important din punct de vedere iconografic, fiind ca o imagine a „barbarilor” în inima lumii romane, adică la Roma. De ce romanii (mai precis Traian) au decis să-i reprezinte pe daci, popor considerat „barbar”, în centrul de elită al lumii romane? De ce nu au fost reprezentate personalităţile romane, cum ar fi fost mult mai logic? Este un Mare, Mare Mister. Nu trebuie să uităm că acest for a fost construit pentru a-l glorifica pe împăratul Traian. Dar, în urma constatărilor arheologice, putem adăuga că, în acelaşi timp, acest loc de o mare importanţă pentru romani a fost dedicat în mare parte şi glorificării dacilor. Învinşii au fost glorificaţi şi omagiaţi de învingători. Acest lucru consider că este de o mare importanţă şi poate fi considerat total ieşit din comun. Adică, romanii au adus, au implantat, de bună voie, imaginea dacilor, un popor învins, imaginea lumii „barbare”, în locul cel mai de preţ al lor, Forul.”

Ochii statuilor de daci ascund o enigmă, iar expresia lor este aceea a unor înţelepţi. De ce au vrut romanii să îi aibă, în mijlocul Romei şi în mijlocul imperiului lor, pe aceşti enigmatici iniţiaţi, cu privirea lor senină, dar de nedescifrat? De ce i-au adus în for şi le-au închinat o grandioasă columnă, celebrându-le moartea şi sacrificiul? Traian şi neamul său de cuceritori ai lumii nu sunt cei care i-au scos pe daci din istorie. Dimpotrivă! Lor trebuie să le fim recunoscători într-un fel, pentru că i-au făcut nemuritori, prin trupul marmurei. Aceste minunate statui de daci sunt tot atâtea altare ale neuitării groaznicei grozăvii din care a fost salvat neamul omenesc. Din cauza acestei draconice Legi a Uitării, instituite acum câteva mii de ani, au dispărut toate cărţile ce vorbeau despre Dacia, s-au ascuns dovezile arheologice, paleontologice, geologice, astronomice, biologice, ale şocurilor planetare prin care a trecut Pământul. Nu sunt foarte îndepărtate acele timpuri… De aceea toate cunoştinţele strămoşilor noştri se transmiteau oral. Trebuia să uităm ca să putem merge mai departe.   …Uitarea atât de necesară în trecut trebuie acum înlăturată. Priviţi ochii tăcuţi ai dacilor şi încercaţi să înţelegeţi. (Surse: matricea.ro; historia.ro; wikipedia.org; biblioteca-digitala.ro; statuidedaci.ro) (George V. GRIGORE)