… dacă „nimic nu e bine” înseamnă că „ceva este bine”?!

Toată lumea ştie că nu e bine. Dacă „nimic” nu e bine ar putea să însemne că „ceva” este bine! Joc de cuvinte! Sau nu, poate că binele este aşa de mare încât nu putem să-l cuprindem cu privirea sau cu mintea. Acesta o fi binele de care ne vorbesc, în general, cei aflaţi la putere. Ar putea fi trasă concluzia că dacă „e bine” este general, „nu e bine” este individual. De fapt, ambele situaţii sunt şi colective şi individuale. Dar de ce este majoritatea nemulţumită, pentru că, în democraţie, se ştie, majoritatea, prin reprezentanţii ei, conduce? Aşadar, doar minoritatea ar trebui să fie nemulţumită. Sunt convinsă, fiecare are un răspuns la acest „paradox”.

Izolaţi în bulele noastre virtuale, stimulate şi de pan-demie, dar nu generate de aceasta, explorăm pesimismul, dezamăgirea, înfrângerea, pizma, invidia, exagerăm răul şi minimalizăm binele, suntem excesiv de receptivi la „biografii” romanţate, la cancanuri, scenarii oculte, dispuşi să experimentăm împotriva normalităţii neamului nostru. Ne închidem propriul orizont de speranţă, trăgând storurile „fake news”.

Evoluţia oficială a pandemiei cu varianta Delta a virusului Covid 19 pare să ne conducă spre o nouă izolare ce ne va spori anxietatea, depresia, însingurarea, stresul, frica, ce se adaugă ştirilor, din păcate confirmate, cu privirea la creşterea preţurilor şi scăderea nivelului de trai. Pe acest fond, ne pretindem şi ni se pretinde să fim optimişti, să fim încrezători că „totul este şi va fi bine”. Poate în mediul virtual, unde preferăm să „locuim” din ce în ce mai mult. În privat şi public, după felul cum ne verificăm telefoanele inteligente, ai zice că toţi suntem conectaţi la afaceri imediate de succes, că nu putem să lăsăm să treacă „oportunitatea”. În realitate, „oportunităţile” trec nebăgate în seamă!

Ar fi perfect dacă am putea trăi din promisiunile pentru viitor! „Vom face” este un slogan al administraţiei centrale şi locale ce a trecut de vârsta adolescenţei! Are trei decenii. Numai că fiecare dintre noi trăieşte azi, un azi în care, cum zic, de trei decenii, conjugăm verbul „a face” la viitor, rar la trecut şi atunci la „imperfect” („care exprimă o acţiune din trecut, neterminată în momentul la care se referă vorbirea.”).

Cum să facem să trăim şi noi în prezent, nu în trecut, nu în viitor?! Azi!

Putem să visăm că e/va fi bine. Din reverie ne trezesc facturile şi scandalurile politice în care este implicată coaliţia guvernamentală, indiferent ce componentă ar avea, adică noi suntem implicaţi, majoritatea, pentru că această coaliţie este reprezentanta noastră, a majorităţii despre care spuneam mai sus că susţine că „nimic nu e bine”. Şi e drept. Însă ce facem noi, fiecare în parte, să nu mai fie aşa?!

… dacă „nimic nu e bine” înseamnă că „ceva este bine”. Dar ce ?! (Mioara Vergu-Iordache)