Dragi studenţi,
distinşi colegi,
stimată audienţă,
Am deosebita onoare de a mă adresa, din nou, dumneavoastră, cu prilejul deschiderii noului an universitar 2018-2019 şi vă mărturisesc că emoţia este la fel de puternică! Îi felicit pe toţi cei care au ales să facă anul acesta primul pas în comunitatea noastră academică şi urez bun venit tuturor studenţilor Universităţii Spiru Haret!
Albert Einstein considera că Scopul educaţiei este pregătirea unor oameni care să acţioneze şi să gândească independent şi care, în acelaşi timp, să vadă în slujirea comunităţii realizarea supremă a vieţii lor. Din această perspectivă, drumul pe care unii dintre dumneavoastră abia au păşit, ceilalţi îl continuaţi, va fi plin de satisfacţii şi împliniri profesionale, transpuse în performanţă manifestată în domeniul pentru care aţi optat.
Pentru toate acestea, însă, este nevoie de implicare, seriozitate, colaborare şi consecvenţă în întreg demersul pregătirii universitare. Efortul pe care-l veţi depune va fi în permanenţă sprijinit şi îndrumat de Universitatea noastră, care vă oferă un mediu academic stimulativ şi competitiv. Aici veţi dobândi cunoştinţele teoretice de care aveţi nevoie, de la întregul corp profesoral de elită. Veţi avea posibilitatea să vă dezvoltaţi aptitudinile, competenţele şi experienţa practică, în cadrul programelor create în acest scop, prin intermediul structurilor conexe universităţii: USH ProBusiness, Premium Wellness Institute, Radio Seven, postul de televiziune TvH, instituţiile de învăţământ preuniversitar concepute ca şcoli de aplicaţie, tipografia şi editura universităţii. Toate acestea completează oferta noastră educaţională, întregind imaginea Universităţii Spiru Haret ca instituţie de învăţământ superior la standarde internaţionale.
Dragi studenţi, ca parte a comunităţii noastre academice, aveţi ocazia să vă dezvoltaţi competenţele transversal, atât de necesare în circuitul competiţional al pieţei muncii, şi să vă demonstraţi valoarea şi ţinuta personală şi profesională. Vă invit să profitaţi din plin de experienţa anilor de studenţie!
Misiunea noastră, ca echipă managerială, a fost şi va fi obţinerea de performanţe maxime, prin implementarea şi perfecţionarea învăţământului şi cercetării ştiinţifice la cel mai înalt nivel calitativ, pornind de la principiile eficienţei educaţionale, transparenţei manageriale şi responsabilităţii financiare.
Corelarea valorilor educaţionale, ştiinţifice şi culturale cu exigenţele mediului antreprenorial naţional şi internaţional asigură studenţilor noştri o pregătire relevantă pentru momentul în care vor face tranziţia de la contextul academic la cel profesional.
Stimaţi colegi, dragi studenţi, Universitatea Spiru Haret şi Fundaţia România de Mâine au facilitat, timp de aproape trei decenii, accesul tinerilor către educaţie de calitate. Astfel, am devenit principala forţă în dezvoltarea capitalului uman, ca principală resursă a societăţii noastre în construirea României de Mâine. Vă felicit pentru implicarea şi dedicarea dumneavoastră constantă! Studenţilor noştri haretişti le urez succes deplin în noul an universitar!
Vă mulţumesc!