Cursuri remediale sau meditaţii?!

Să nu-mi spuneţi că-i totuna! Măcar pentru că sună mai cool „cursuri remediale”! Cum sună „voluntariat” în loc de „muncă voluntară”. Evident, în funcţie de epocă, şi conţinuturile  şi imaginea sunt diferite. Iată, „meditaţiile” ar trebui, conform Codului fiscal, să fie impozitate, pe când cursurile remediale sunt plătite. Cum „munca voluntară” era că se cerea, iar voluntariatul (nu chiar în toate cazurile) este pentru CV. Perspective!

Toţi înţelegem că virusul ne-a prins cu lecţiile nefăcute! La vocaţie, la tehnologie. Şi ne-a oferit certitudinea superficialităţii. (N.B. Nu generalizez. Sunt excepţii remarcabile!) Trebuie să recunoaştem că, dacă întrebi, numai dacă întrebi, toată lumea cu o diplomă de licenţă între documente va spune că ştie să folosească noua tehnologie. Adică să deschidă un calculator, să caute ceva pe google, să folosească poşta electronică, eventual să scrie în word, să fie activ pe reţele sociale. Pare mult, dar e foarte puţin când această tehnologie devine instrument de lucru cu învăţăceii. Şi ultimul an din viaţă ne-a arătat acest lucru.

Pe lângă toate celelalte neajunsuri uriaşe, de ordin material: şcoli care stau să cadă, fără apă şi canalizare, fără căldură, fără racordare la internet, ba chiar fără electricitate, fără calculatoare, fără tablete şi telefoane inteligente, fără manuale şcolare, educaţia românească în pandemie a fost prinsă şi fără cadre didactice adaptate/adaptabile la noile condiţii. Părinţii şi-au multiplicat rapid atribuţiile de „furnizori de educaţie”, atât în ceea ce priveşte „baza materială”, cât şi… educarea, acolo unde nu au fost ei înşişi elevii care au făcut temele. Ca să nu se plictisească, pentru că tot… „staţi în casă!”.

Şi atunci, pentru că, pozitiv!, acceptăm cu toţii că am rămas mult în urma a ceea ce (măcar) trebuia să se întâmple în învăţământ, s-a găsit soluţia în „cursuri remediale”. Ce nu am înţeles este dacă aceste cursuri sunt plătite numai în cazurile obiective, acolo unde condiţii materiale precare au împiedicat desfăşurarea învăţării, unde profesorii au vrut, dar nu au fost lăsaţi sau… Şi cine stabileşte aceste împrejurări? Că mă gândesc că de-aia nu le zice meditaţii, ci cursuri remediale! Pentru că atunci când spunem „meditaţie”, în contextul şcolii, ne referim la: „pregătire a lecţiilor, a examenelor cu un meditator; lecţie particulară dată de un meditator, preparator; perioadă de timp, în afara orelor de curs, în care elevii îşi pregătesc temele”. Este altceva, sună a „suplimentar”. Pe când, în cazul „cursurilor remediale” este vorba despre „bază”, despre alfabetizare, despre educaţie, educatori, educaţi. Grele vremuri! Şi da, cum spunea recent un fost demnitar:„Am văzut că vrem să facem şcoli verzi. Să mă ierte Dumnezeu! Foarte bine, iarăşi să facem ziduri! Să fim o ţară de zidari, foarte bine. Dar să nu uităm ce-a zis Ferdinand: nu zidurile fac o şcoală, ci spiritul care domneşte într-însa”. (Daniel Funeriu, fost ministru al Educaţiei, la emisiunea În faţa ta, de la Digi 24.)

Este vorba despre spirit! Fie cu meditaţii sau cursuri remediale, dar să fie! (Mioara Vergu-Iordache)