„Curajul este o alegere, nu te naşti cu el.”

32,71 la sută – prezenţa la vot la alegerile pentru primarul general al Bucureştilor. Indiferenţă? Resemnare? Lehamite? Protest?! De ce nu au mers bucureştenii la vot? Dar ce s-a întâmplat când au fost la vot?! Câte dintre promisiunile anterioare au fost respectate? Când au fost cu adevărat respectaţi, ascultaţi? Cine sunt cei care ne-au cerut votul? Ce-i recomandă? Toţi declamă dorinţa pentru un „Bucureşti modern”, cu priorităţi declarate: transport, infrastructură, curăţenie, clădiri dedicate pentru sănătate şi educaţie, atragerea fondurilor europene, apă caldă şi căldură, respect pentru cetăţeni … Bine, oricine ştie aceste lucruri. În general. Numai că oamenii trăiesc individual, aşa cum şi votează sau nu votează. De ce ar fi venit oamenii la vot? Cu excepţii notabile, ce programe s-au prezentat? Campanie înseamnă înjurarea adversarilor?

Suntem neîncrezători în instituţiile statului, oricare ar fi acelea. Suntem nemulţumiţi de legislaţie, dar nu o cunoaştem. Declarativ, pretindem să fie respectată! Dorim democraţie, dar o democraţie în urma căreia să se impună punctul nostru de vedere!

Câtă vreme nu se va schimba mentalitatea, nu se va modifica atitudinea aleşilor faţă de alegători, participarea la vot nu va fi mai numeroasă. Nu are legătură cu lipsa de interes pentru evoluţia oraşului..

Oricum, de la Sfântul Andrei până la Sfântul Ion, toată România este în vacanţă. Crăciunul vine din noiembrie. Oamenii se destind la cumpărături, în comedii, cu turtă dulce şi vin fiert, pe pârtiile de schi… Tot acum, ne deschidem şi baierele sufletului şi ale pungii. Ne plătim iertarea de păcate. Ne amintim de copii şi bătrâni singuri, flămânzi, înfriguraţi, dezbrăcaţi, desculţi… Devenim binefăcători. Pentru că în sufletul nostru ştim că nu-i drept ca unii să aibă prea mult şi alţii deloc. Că bucuria trebuie împărţită, că noi suntem norocoşi că avem familia alături, că avem prieteni, un acoperiş deasupra capului, căldură, hrană. Din păcate, ne amintim destul de rar, doar în preajma marilor sărbători creştine sau în campanii.

România este în vacanţă. Dar nici măcar în vacanţă nu suntem relaxaţi cu totul, nu uităm încrâncenarea, sau nu suntem lăsaţi să o uităm, nu râdem din tot sufletul, cum se spune, nu râdem cu ochii. Este o bucurie individuală care nu se leagă într-o bucurie colectivă. De ce mi se pare că vacanţa nu-i relaxare întreagă? Poate pentru că simt în spatele ei un soi de frică, permanenta frica de a nu avea, nu frica de a nu fi! Deşi, în unele cazuri, frica poate fi utilă, deoarece te face mai atent, îţi oferă informaţii utile. Dar ca să-ţi asumi frica ai nevoie de curaj. Dar îmi pare că nouă ne lipseşte curajul, curajul de a ne asuma viaţa cu bunele şi relele ei, de a ne impune voinţa.

Am citit undeva: „Curajul este o alegere, nu te naşti cu el.” Şi cred că noi încă nu facem această alegere. (Mioara VERGU-IORDACHE)